Biata lume ce să mai priceapă? 

Juan Culio sau cum devine combustibilul balast

Uneori nocturna nu poate sparge întunericul. Iar la Iaşi a fost atât de întuneric sâmbătă, încât bietul Patrick Petre a avut nevoie de reluări de fază ca să-şi dea seama dacă Mureşan l-a faultat sau nu în careu. Paradoxal, impresia de lumină produsă de stâlpii instalaţiei de nocturnă a adâncit bezna în care s-a jucat Poli-CFR. Franciza „Greu de privit” şi-a mai lansat cu această ocazie un episod.

Fotbal în carul cu fân

Amestec de parodie şi teatru absurd, de neputinţă şi kitsch, de violenţă şi nepricepere, de greşeli de arbitraj şi proastă dispoziţie, Poli-CFR a avut doar câteva secunde de fotbal, când Ţucudean a terminat în stil de vârf rafinat un contraatac înlesnit de naivitatea adversarului. În rest, jale. Campioana (totuna cu liderul) şi o aspirantă la play-off au icnit zadarnic, persecutând ideea de fotbal aşa cum au fost persecutate ele însele de terenul pietros.

Culio’s Paradise

Dacă Ţucudean a semnat momentul poetic, Juan Culio şi-a îmbogăţit palmaresul de brutalităţi. Altădată util şi meritoriu, Culio a călcat iar strâmb: pe glezna adversarului. Iar aici ar merita întrebată de sănătate conducerea echipei. Aceeaşi conducere care pompează bani în fantoma şubredă a lui Baptista. Aceeaşi conducere care, conform declaraţiei de după meci a lui Ţucudean, decide schimbarea căpitanului de echipă. Aceeaşi conducere care înlocuieşte în procedură de urgenţă antrenorii, având grijă totuşi să se prezinte ca un pol de stabilitate. E straniu că pe Culio, în schimb, nu-l paşte primejdia exigenţei. În temeiul abonamentului la impunitate, Juan Emanuel Culio poate face orice: se încaieră, loveşte, şubrezeşte autoritatea antrenorului, provoacă scandaluri pe teren, în vestiar sau în cantonamente, instigă la grevă, îşi lasă echipa în zece oameni, simulează, ameninţă etc. Nu-i cam mult şi cam ciudat? Ce are Culio şi nu au ceilalţi, în afara asemănării de nume cu cineva care a trăit în paradisul gangsterilor?

Membru fondator al Şcolii Mardelene

Ce trebuie să facă un asemenea jucător ca să i se mulţumească în sfârşit pentru colaborare? Şi cât de masochişti sau vulnerabili sunt şefii echipei dacă admit la infinit derapaje de acest gen? Nimeni nu poate trăi din osânza isprăvilor trecute. Aşa cum eşti premiat pentru rezultate, se cuvine să plăteşti pentru rateuri, mai cu seamă în cazul recidivelor la recidive. Cu un alt arbitru, Culio ar fi luat direct roşu în minutul 18. E de văzut cum va proceda acum conducerea lui CFR (cine-o mai fi şi ea). Cauţionarea oarbă a lui Culio nu atrage doar ironii de tip Şcoala Mardeleană. Ea confirmă că, dincolo de locul din clasament, CFR e roasă de griji mai mari decât indisciplina unui jucător, fie el şi agent de influenţă în vestiar. Iar faptul că o echipă care trece prin asemenea scuturături e totuşi favorita întrecerii spune ceva şi despre urmăritoare.