Păcat, le ziceam şi lor vreo două

Într-un fel, e logic: dacă nu avem fotbal, de ce am avea spectatori?

România-Lituania din 17 noiembrie se va juca tot cu tribunele goale, la fel ca România-Muntenegru. Fachiri ai simetriilor, încheiem meciurile de acasă din Liga Naţiunilor aşa cum le-am început. Naţionala de fotbal a României izbuteşte ceva greu de anticipat cu două-trei decenii în urmă: echivalarea nimicului de pe teren cu nimeni-ul din tribune. „E un zero-zero muncit”, cum se spune când nu-ţi sar cuvintele în ajutor şi n-ai pe cine să lauzi.

Când naționala mare e mai mică decât cea mică
Naţionala mare coboară pe scara simpatiei publice şi ajunge sub naţionala mică. Din fericire pentru ea, echipa lui Rădoi și Isăilă a fost scutită de ascuţimea geopolitică a spectatorilor care au asistat la meciurile naţionalei lui Contra contra Serbiei. Succesul echipei sub 21 de ani e, măcar în parte, consecinţa regulii sub 21 de ani. Aşa să fie? Tot ce se poate. În orice caz, eşecul echipei peste 21 de ani aminteşte că acuşi se împlinesc 21 de ani de când mai însemnam ceva în fotbal. Numerologii se pot înfrupta din plocon, mai ales că numerologia atinge culmi nebănuite încă de pe vremea incredibilei Minerva a senzaţionalului Dan Diaconescu.

Rob cu xenofob să ne unim
UEFA îşi dictează pedeapsa pentru că o parte dintre spectatorii români etalează tacâmul complet la meciul cu Serbia de la Bucureşti: rasism, xenofobie, invadarea terenului, folosirea de materiale pirotehnice. Asta după ce FRF avusese de plătit şi pentru scandările suporterilor români la Belgrad. Se ştie, lumea evoluează. Publicul de fotbal, la fel. Dusă e vremea scandărilor care celebrează copilăreşte victoria („Aţi mâncat bătaie”, „Nu vă supăraţi pe noi / Că suntem mai buni ca voi” etc.). Până şi promisiunea că „Altădată, altădată o s-o facem şi mai, şi mai lată” a devenit neîncăpătoare. E nevoie de aer proaspăt. Că el miroase urât nu contează, important e să semnaleze cuplarea la actualitate. Fireşte, spectatorul român de fotbal nu e singurul care apelează la şicană geopolitică şi la urlet xenofob. O fac, probabil, şi alţii. Cum însă ne e mai aproape cămaşa naţională decât sacoul european, trebuie să observăm că, la fel ca de atâtea ori, umblăm la formă doar fiindcă am rămas fără fond. Măcar în efigie să învingem pe cineva, dacă altfel nu putem.

Găseam ceva şi pentru ei
Asta fiindcă şicanarea scandată a adversarului (sau a unui terţ care nu e de faţă) trece drept victorie în ochii celor cărora viaţa le oferă rareori bucurii. Din acest punct de vedere, Lituania poate sta liniştită: va scăpa de insulte la Ploieşti. E de aşteptat să piardă (greu) pe teren şi să termine 0-0 în tribune. Sigur, am fi găsit un băţ pe care să-l vârâm şi prin gardul mândriei sale naţionale. I-am fi zis vreo două despre URSS sau despre Pactul Ribbentrop-Molotov, chit că noi stăm în mocirlă până la amigdale, iar ea face parte din Spaţiul Schengen.