Cine-i invalidul?

Un fotbalist a făcut o glumă. Sau asta susţine.

O imagine valorează o mie de cuvinte, spune clişeul muls din înţelepciunea chineză. Da, dar, vedeţi dumneavoastră, uneori o imagine valorează o mie de interjecţii. De exemplu: Penu râzând ca apucatul când blochează un handbalist din RDG, Nadia aterizând de pe paralele la Montreal, Muhammad Ali în jubilaţie deasupra unui Sonny Liston la podea, Michael Jordan încremenit cu ţeasta aproape la nivelul coşului, Mike Tyson scuipând zgârciul din urechea lui Holyfield, Tommie Smith şi John Carlos cu pumnul ridicat pe podium în Ciudad de Mexico, Abebe Bikila trecând pe sub Arcul lui Constantin la Roma, Vasili Alekseev cu obrajii gata să-i plesnească şi cu haltera în braţe. Instantanee de emoţie, de şoc şi câteodată de eroism. Trăire în febra clipei, a jocului, a încleştării. Viaţă. În ring, pe teren, pe pistă, în sală. O colecţie de amintiri care, vorba lui Julian Barnes, confirmă memoria în loc s-o elibereze.

Cu patru-cinci zile în urmă, colecţia s-a îmbogăţit. Neymar da Silva Santos Júnior a descoperit la rândul lui înţelepciunea populară. Mai precis, informaţia că „o nenorocire nu vine niciodată singură”. Şi mai precis, că accidentarea lui a fost urmată de moartea lui Stephen Hawking. Spirit hrănit cu lăturile cartezianismului – „Sunt mârlan, deci exist” – , Neymar Jr a decis că e momentul să revină în arenă mai devreme decât i-ar fi permis accidentarea. Prin urmare, a profitat de căruciorul de invalid şi a imitat una dintre fotografiile cele mai cunoscute ale savantului. Simplul fapt că imiţi o imitaţie (a vieţii, dar tot imitaţie) ar trebui să dea de gândit oricui dispune de facultatea discernământului. La Neymar Jr se vede treaba că nu e cazul. În siajul atâtor simulări de pe teren, Neymar Jr s-a gândit că n-ar fi rău să simuleze şi invaliditatea. Mai ales că nu era a oricui, ci a unei minţi ieşite din calapod. O minte de ateu, da, cum s-au grăbit mulţi să precizeze, dar de ateu genial.

Prin urmare, Neymar Jr s-a înfăţişat lumii sub forma unui Stephen Hawking râzând cu gura până la urechi şi îmbrăcat în tatuaje. Nu s-a găsit nimeni să-i spună că un asemenea autofault e nimic pe lângă accidentarea de pe teren? Pesemne că nu. Idolii sunt idoli şi când o iau razna, trebuie lăsaţi să-şi trăiască năzbâtiile. Cu atât mai mult cu cât un avocat din oficiu al lui Neymar Jr a acreditat simulacrul de idee după care poza din cărucior ar fi de fapt un omagiu adus de fotbalist savantului. Cum să nu. Copiii care râd de beteşugurile altor copii tot asta fac, omagiază. Se prefac şchiopi sau chiori în chip de reverenţă. Sigur, dacă spui despre Neymar Jr că are minte de copil îl insulţi. Prin urmare, să convenim că e vorba de un adult dispus să râdă de un om care a traversat infernul timp de câteva decenii. Bravo, Neymar Jr, felicitări. Şi păcat, mare păcat pentru accidentare. Dacă n-ai fi avut parte de ea, poate că ţi-ai fi văzut de treabă.