Allegri ma non troppo

Napoli a călcat strâmb şi aşteptarea lui Juventus a luat sfârşit

De sâmbătă seara, Juventus conduce fără a fi pe primul loc. Ciudăţenia se va rezolva în restanţa cu Atalanta. După victorie, Juventus îşi va îmbogăţi colecţia de titluri, iar Napoli va culege elogii pentru estetică şi reproşuri pentru naivitate. Nimeni nu crede că, odată reinstalată în frunte, Juventus va mai ceda. Scenariul se repetă cu o monotonie capabilă să-i aducă la disperare pe cei care îşi doresc o altă campioană. Optimiştii de rit antijuventin aşteptau sâmbătă măcar un egal al lui Lazio acasă cu Juventus şi o victorie a lui Napoli pe San Paolo contra Romei. Urmarea? Victorie Juventus pe Olimpico, victorie Roma pe San Paolo. Roma devine mai eficientă afară decât Lazio acasă, dar asta e doar statistică. Altele sunt lucrurile cu adevărat interesante.

Unu. Deşi jucate între primele patru echipe din clasament (înainte de Milan-Inter), meciurile de sâmbătă n-au semănat. Unul a fost de o urâţenie gri, celălalt, exploziv şi generos cu privitorii. Lazio-Juventus a însemnat prudenţă, blocaj, neutralizare şi riscuri minime. Napoli-Roma s-a situat la polul opus: emoţie, două ocazii şi două goluri în primele şapte minute, combinaţii, fantezie, sclipiri, surprize tehnice şi gafe. Eşti tentat să faci de ocară primul meci şi să te înclini în faţa celui de-al doilea. La o privire mai atentă, vezi totuşi că risipa de ocazii şi avalanşa de goluri din Napoli-Roma e consecinţa unor apărări candide, nu doar a unor atacanţi sclipitori. La fel, puţinătatea fazelor consemnabile din Lazio-Juventus nu rezultă doar din criza de idei a atacului, ci şi din calitatea sistemelor defensive (cu precădere al lui Juventus). Pe scurt, sâmbătă s-a jucat la ambii poli ai fotbalului. Şi adoratorii tacticii, şi simpatanţii dezlănţuirii nechibzuite au avut ce vedea.

Doi. Deşi a fost marea câştigătoare a dubletului de sâmbătă, Juventus a făcut cel mai puţin în folosul său dintre toate cele patru echipe. Onest, Massimiliano Allegri a declarat la final că ar fi fost corect ca Lazio-Juventus să se termine la egalitate, ceea ce e o reverenţă în faţa Fortunei. Sigur, Fortuna îi ajută pe îndrăzneţi, numai că Juventus a îndrăznit să tragă singurul şut pe poartă în minutul 90+3. Victoria de etapă (şi nu numai) a lui Juventus a fost rodul a ceva greu de definit altfel decât prin oximoronul „conspiraţie involuntară”. Fiecare echipă de sâmbătă a jucat pentru Juventus. Lazio, bunăoară, a plătit fantezia sinucigaşă a lui Simone Inzaghi, care a început meciul şi cu Lulić, şi cu Lukaku, semn că era pregătit pentru 90 de minute de pâclă corticală. Când resursele de negură s-au împuţinat, a fost trimis pe teren Caicedo, pentru împrospătarea stocului. Cu un Milinković-Savić indolent, un Immobile fără pumn şi un Parolo buimac, Lazio a mizat pe ciupeală şi a pierdut. A pierdut şi Napoli, aplaudată cu tristeţe la sfârşit, în faţa unei Rome nemiloase. Fără un miracol, Juventus poate pregăti podiumul şi tunurile cu confetti.