Pirueta

Gary Winston Lineker, OBE, la primul cartonaş roşu

Lumea a plecat după fentă. Tiii, ce spectacol frumos! Ce zâmbete şarmante, ce toalete originale, ce umor fin! Şi ce întoarcere în timp. Nu ţi-ai fi dorit, ca privitor, ceva mai subtil şi mai emoţionant. Un amestec de nostalgie şi haz, de mondenitate şi camaraderie sub steagul fotbalului, de întoarcere în timp şi prieteşug trecut prin greul istoriei. Publicul a savurat defilarea „foştilor”. Cafu şi dentiţia lui perfectă, Maradona cu două ceasuri şi papion galben, Gordon Banks cu amintirea unor plonjoane ireale, atâtea şi atâtea glorii ducându-şi gloria în spate sau în căruciorul cu rotile. Amestecaţi printre ei, rechinii de la FIFA în roluri de ursuleţi koala. Deasupra sau în spatele tuturor, surâsul de stilet al lui Vladimir Putin.

Iar în rolul maestrului de ceremonii, nimeni altul decât Gary Lineker, gata să uite, să ierte şi să glumească. Englez fiind, Lineker nu ratează amintirea episodului din Mexic 1986. O readuce la rampă când Maradona, tocmai el, plasează Anglia în grupă cu Belgia, Panama şi Tunisia. „Diego a ştiut mereu să-şi folosească mâinile”, spune Lineker cu un amestec de ironie şi recunoştinţă, spre încântarea publicului. Bată-l să-l bată, mare pontos.

Ar fi, ce-i drept, de râs. Însă asta doar dacă n-ar fi de plâns sau de clătinat cu amărăciune din cap. Prezenţa lui Gary Lineker la Moscova, ca girant al Cupei Mondiale din Rusia lui Vladimir Putin, este un scandal moral. O piruetă de conştiinţă inacceptabilă din partea unui om care a criticat feroce ieri ceea ce îmbrăţişează astăzi. Să ne amintim. Gary Lineker, nu altcineva, este cel care a spus, cu trei ani în urmă, că în FIFA se practică o corupţie greţoasă. Tot Lineker a atras atenţia că Rusia şi Qatar îşi câştigaseră dreptul de-a organiza Cupa Mondială prin trafic de influenţă şi mită. În fine, tot Lineker a invitat ţările care se ştiu curate că boicoteze Cupa Mondială din 2018 şi să arate că fotbalul trebuie să rămână un spaţiu al demnităţii. Faptul că un critic al corupţiei se dă peste cap şi se preschimbă din leu în miel invită la întrebări. Cum de-a fost cu putinţă? Ce i s-a pus lui Lineker în tortul primit cu o zi mai devreme, de ziua lui? Şi de ce Albionul simte periodic nevoia să-şi confirme reputaţia de dihanie perfidă?

Probabil că nu se vor găsi răspunsuri. Încolţit după eveniment de câţiva reporteri cu memoria declaraţiilor, Lineker a schiţat o apărare debilă, susţinând că, după plecarea lui Blatter, FIFA e deja în curs de reformare. A vorbit atât de stingher, încât nu s-a crezut nici măcar el pe sine. Şi nici n-ar fi avut cum. Păcat, păcat, de eticul vărsat. Gary Lineker rămâne un campion al cavalerismului ca jucător, un om spiritual şi un excelent realizator de emisiuni fotbalistice. Acelaşi Gary Lineker este o dezamăgire cumplită pentru cei care i-au luat de bune declaraţiile trecute. Fiindcă a legitimat prin faptă ceea ce desfiinţase prin vorbă.