Fals în declaraţii

Când pozezi în înţelept, există riscul să devii caraghios

E imprudent să tragi concluzii din scoruri. Poţi să ajungi în impas şi în confuzie. Faptul că Roma bate Astra şi Villarreal cu 4-0 nu înseamnă că Astra e egală cu Villarreal. După cum victoriile europene ale Astrei în deplasare nu garantează încă una peste trei zile la Genk. Statistica şi jocul probabilităţilor pun între paranteze imprevizibilul, adică tocmai ciotul de care se împiedică aliotmanul speranţelor, calculelor şi pronosticurilor. Ricoşeul, autogolul, devierea şi dezechilibrarea nu sunt procedee, ci mărunte accidente de parcurs, care te pot urca în tării sau coborî în genuni. Tot ce se pregăteşte o săptămână la antrenament se poate compromite într-o clipă de neatenţie sau de ghinion. Aşa a fost dintotdeauna, aşa va fi şi de-acum încolo. Sunt lucruri pe care nu le poţi controla. Există, pe de altă parte, şi lucruri pe care e de datoria ta – fotbalist, antrenor sau ziarist – să le ţii sub control. Iar aceste lucruri sunt cuvintele.

Din acest punct de vedere, ce s-a spus după Astra-Genk de joi a fost mai contrariant şi mai răsucit decât meciul în sine. Daniel Niculae a socotit că scorul de 2-2 acasă a fost pozitiv pentru Astra, ceea ce declanşează automat două întrebări: 1. Dacă 2-2 e un scor pozitiv, 1-0 sau 2-0 cum ar fi fost? Şi 2: Dacă 2-2 acasă a fost pozitiv pentru Astra, cum a fost 2-2 în deplasare pentru Genk? Spre înlesnirea răspunsului corect, se poate porni de la ideea că „pozitiv” nu are grad de comparaţie şi că nu e logic ca un scor, mai ales cu goluri marcate de oaspeţi, să fie perceput la fel de ambele echipe.

Florin Lovin a răspuns la prima întrebare de mai sus fără măcar să-i fie pusă. „E mai bun un 2-2 decât ar fi fost un 1-0, la 1-0 ne-am fi apărat, aşa însă trebuie să ieşim la joc”. Declaraţia suferă de un romantism care dă de pământ cu aritmetica, câtă vreme egalul cu goluri încasate acasă n-are cum să cântărească mai greu decât victoria la zero. Sigur, Lovin a încercat să pompeze curaj în vinele colegilor, numai că asta nu se face zbughind-o din realitate, ci străduindu-te s-o înfrunţi de pe poziţia optimă.

Acelaşi Lovin i-a imputat antrenorului lipsa de tact şi de sensibilitate pentru scoaterea lui Sergiu Buş din teren la 16 minute de la trimitere. „Aşa ceva nu se face, omul ăla are familie şi se simte umilit. Eu n-aş proceda aşa niciodată.” Replica e valabilă doar dacă o aşezi în scenariul unei dramolete la care firile sensibile scot (şi la urmă storc) batista. În fotbal, indiferent dacă te cheamă Şumudică sau Conte, nu poţi cere inimii să facă treaba creierului. În noiembrie 1983, la meciul decisiv Cehoslovacia-România de la Bratislava, Mircea Lucescu l-a înlocuit pe Augustin la zece minute după ce-l trimisese în luptă. România a obţinut egalul care a trimis-o la Euro 1984, iar selecţionerul a remediat din mers ceva care nu funcţionase conform aşteptărilor. Fără să se pună problema ostilităţii sau a umilirii.