Sfidare şi prostie

Suntem fraţi de cruce întru fraudă cu nigerienii. Aplauze!

Ştirea stă de câteva zile pe site-ul „Gazetei”, iar lipsa comentariilor însoţitoare are pesemne două cauze: dezinteresul sau stupoarea. Ori ţi se pare că problema nu te priveşte, ori eşti împietrit şi nu mai ai reacţie.

Iar ştirea spune aşa: două echipe de club din Nigeria şi-au învins partenerele cu 79-0, respectiv 67-0. Ca picanterie, informează autorul articolului, Sebastian Culea, echipa Police United a marcat 4 goluri într-un minut, ceea ce e mai degrabă la îndemâna zeilor decât la a muritorilor. Înscrierea unui gol la 15 secunde presupune o viteză de aducere a mingii la centru, de repunere în joc, de pierdere a obiectului şi de încasare a unei noi boabe desprinsă parcă din filmele cu Lupino Lane.

Tărăşenia africană nu s-a petrecut ieri, ci în urmă cu 4 ani. E interesant că 2012 a fost un an fertil în materie de blaturi şi în România. Patru formaţii din judeţul Buzău au încercat să promoveze în Liga a 3-a prin acelaşi „modus operandi” observat la nigerieni. FC Puieşti a învins Recolta Cislău cu 36-2, sperând să rezolve problema la golaveraj.

Contracandidata Voinţa Lanuri, care stătea mai bine la capitolul în discuţie, a bătut Pescăruşul Luciu cu 33-1 şi şi-a atins scopul. Ca picanterie, fiindcă există aşa ceva şi aici, portarul complice de la Pescăruşul şi-a înscris un autogol cu călcâiul, semn că nu doar Higuita şi Chilavert erau firi excentrice. Prin comparaţie cu aceste rapsodii ale contrafacerii, celebrul Viitorul Scorniceşti – Electrodul Slatina 18-0 din 1978 pare un meci jucat cu mâna pe Biblie.

Se spune că minciuna simplă nu convinge întotdeauna. Dacă vrei să fii luat în serios, trebuie să scorneşti ceva baroc şi gogonat, dincolo de baliza plauzibilului. „E atât de greu de crezut încât probabil că e adevărat”, îşi spun cei care se freacă la ochi şi, nu de puţine ori, acceptă inacceptabilul.

Şi în Nigeria, şi în România, federaţiile au aplicat sancţiuni dure, care în cazul buzoienilor (o bună pepinieră de falsificatori, după cum s-a văzut mai târziu) au mers până la desfiinţare. Însă prostia fără margini a măsluitorilor şi candoarea lor pre-adamică sunt o pistă secundară.

Lucrul care doare cel mai rău e enormul apetit pentru sfidare pus în joc de împricinaţi. Să crezi că lumea poate înghiţi asemenea scoruri fără să-şi pună întrebări înseamnă s-o consideri, în prostia ta, la fel de proastă. În plus, e împins iarăşi în faţă, în toată urâţenia, scopul care scuză mijloacele. Iar asta n-are voie să se întâmple.

Măsluirea unei ierarhii şi a unei competiţii e o vină îndeajuns de mare ca să te scoată din circuit. Sportul, clamează în continuare cei curaţi, romantici şi naivi, înseamnă primatul valorii şi al calităţii. Iei aur sau câştigi campionatul fiindcă eşti cel mai bun, nu cel mai şmecher, cel mai cinic, cel mai sfidător sau cel mai dopat.