Martori

Îmbunătăţim infrastructura în timp ce dispare structura

E greu de găsit o lansare de carte de la Gaudeamus la care să fi fost mai puţină lume decât la Turnu-Severin vineri, la Pandurii-ACS Poli Timişoara. Şi totuşi, stadionul pe care urmează să joace Pandurii creşte la Târgu-Jiu împreună cu întrebarea „La ce bun?”. Stadionul de la Craiova trebuie inaugurat până la sfârşitul lui 2016, conform celor susţinute de Liga Profesionistă de Fotbal. În plus, se va înălţa o arenă modernă la Arad, pentru ziua sau anul când UTA se va întoarce în Liga 1. Fotbalul românesc, o vietate croită din paradoxuri şi stupori, începe să aibă infrastructură tocmai când i se destramă structura. În afară de Craiova, unde lumea încă are ce şi pe cine să vadă, fotbalul devine o religie contradictorie, în care apare templul şi dispare ofranda. Puţine lucruri dezolează în sport mai rău ca o tribună goală. Şi totuşi, exact spre asta mergem. Spre construcţii care vor impresiona din afară şi vor mâhni dinăuntru. Spre martori muţi ai derivei în care a intrat fotbalul de la noi.

Era de aşteptat deriva? Fără îndoială. Fără să fie nevoie de o fantezie de prozator sud-american, avem un tărâm al fotbalului unde s-au petrecut următoarele: jucători câştigaţi la pocher, meciuri trântite fără jenă, măsluiri de semnături pe acte de transfer, arbitraje mişeleşti, campioane care câştigă zeci de milioane şi sărăcesc subit, echipe care joacă în alte oraşe decât cele din care sunt, patroni care înfundă puşcăria şi ies mai devreme pentru talent literar în regim de urgenţă, regulamente care peţesc neregulile în loc să le pună căpăstru. FC Insolvenţa, AS Falimentul şi CS Ne Judecăm la TAS sunt prezenţele cele mai constante din ultimii ani în campionat. O echipă joacă fără să ştie dacă o face ca să prindă cupele europene sau să evite retrogradarea. O alta e adusă cu forţa în Liga 1 după ce s-a dus singură în Liga a 2-a, semn că submediocritatea se recompensează. Poţi să fii în play-off şi să nu joci în cupele europene (s-a întâmplat), după cum poţi să fii în play-out şi să joci în Europa League (s-a întâmplat şi asta).

Relativizarea domneşte cu un rânjet strâmb în jilţul putrezit al fotbalului.

Târgu-Jiu nu va fi singurul oraş în posesia unui stadion căruia nu i se mai ştie rostul. Cluj Arena se luptă de la o vreme cu intemperiile şi degradarea, la ani-lumină de promisiunile inaugurale. Pe stadionul din Piatra-Neamţ se pot reconstitui bătălii istorice sau se pot organiza serbări pentru burtă şi stomac. La Ploieşti pâlpâie ceva despre care deocamdată nu se pot emite certitudini. Am avut ani când fotbaliştii erau siliţi să-şi rupă oasele prin mlaştini şi orezării. Acum se aştern covoare de iarbă pentru stafii. E contratimpul celor care nu pun doar căruţa înaintea cailor, ci şi căpătuiala personală (de obicei prin fraudă) înaintea interesului public.