Între infantin şi infantil

Şi mai multe echipe la Cupa Mondială? Nu, mulţumim

Încă nu se ştie dacă ideea lui Gianni Infantino cu privire la turneul final al Cupei Mondiale e infantină, infantilă sau ambele. E posibil ca noua propunere de creştere a numărului de participanţi să aibă doar rol de acadea electorală. Dar e la fel de posibil ca la Congresul FIFA năzbâtia să fie votată. S-ar continua astfel o operaţiune începută de Joseph Blatter, de care Gianni Infantino nu are intenţii de dezicere.

Corb la corb nu-şi scoate ochii, elveţian la elveţian nu-şi ameninţă afacerile. Noua arhitectură a CM ar fi astfel rezultanta unui demers de tipul „diluare prin dilatare”. Dacă Nicolae Ceauşescu ar fi fost cooptat în FIFA, ar fi găsit enunţul optim al acestui abuz: „să facem din cantitate o nouă calitate”. Ce-ar însemna asta? Pe de o parte, mai mulţi bani în buzunarele FIFA. Pe de alta, meciuri de o factură îndoielnică, în care publicul se întreabă ce caută în tribune, iar unele echipe, ce caută pe teren.

E interesant că Gianni Infantino a vorbit despre drogul fotbalului într-o ţară, Columbia, unde „drog” e la fel de folosit ca „şi”. Şi unde au existat fotbalişti împuşcaţi din motive de pariuri. Argumentul sentimental rostit de Infantino la Bogotá ar face să râdă şi un rinocer cu podagră: „În cazul în care Columbia se califică, toată ţara e în sărbătoare. În cazul în care e eliminată, lumea e tristă şi avem o tragedie naţională.

„Oricine ar auzi o asemenea propagandă ar trebui să se simtă lezat. Infantino pledează pentru asanarea bălţilor de lacrimi ale lumii şi crede că vorbeşte cu neghiobi. Argumentul valoric e înlocuit de cel al glandelor. Nu se califică echipele care joacă fotbal mai bine, ci cele care au public lăcrămos. Ştii să plângi, mergi mai departe. Sigur, cel mai simplu ar fi, pentru veselia generală, să se renunţe de tot la preliminarii şi să avem câte un turneu final din doi în doi ani sau, de ce nu?, anual.

Un turneu final cu peste 120 douăzeci de echipe, nu cu 40 sau 48. Ar fi absurd? Nu neapărat, câtă vreme Kosovo încasează şase goluri acasă de la o variantă a Croaţiei, iar peste gard, în bostănăria Campionatului European, avem figuranţi ca Gibraltarul.

În ştiinţă descoperirile nu se fac prin pocnet de degete. Se avansează o ipoteză şi se fac experienţe. Practica validează sau invalidează teoria. E simplu şi cinstit. Au existat paşi înapoi şi porniri pe alte piste.

La fel ar trebui să fie şi în fotbal, unde singura repliere din ultimele decenii a fost renunţarea la golul de aur. Ar trebui să se constate că 32 de echipe la turneul final al CM sunt prea multe. În schimb, se vorbeşte despre 40 sau 48 de echipe, ceea ce, până la urmă, nu e nici infantin, nici infantil. E rentabil pentru FIFA şi păgubos pentru public. Nivelul de exigenţă scade în măsura în care cresc profiturile pentru cardinalii fotbalului.