Bălan şi salutul român

Nevăzând „Filantropica”, fotbalistul român nu ştie nici măcar să cerşească

Parşivă eşti, memorie! Stranii legături te pricepi să faci. Prin aprilie 2010, la o emisiune de pe France 2, cetăţeanul liber, egal şi fratern Jonathan Lambert îi prezintă gazdei Laurent Ruquier „un ultim omagiu – salutul suprem”. „Presupun că e vorba de salutul roman,” spune gazda. „Ba nu, de salutul român”, răspunde Lambert şi îşi însoţeşte vorba cu fapta: se ridică, se apleacă în faţă, întinde o mână şi rosteşte rugător: „S’il vous plaît, Messieurs”. Spectatorii din jur se ridică şi-l imită pe Lambert, „S’il vous plaît, Messieurs”, după care râd. „O să ne trezim cu Ambasada României pe cap”, conchide realizatorul, conştient de gafa invitatului. Episodul e pe buza scandalului diplomatic, căci jignirea doare şi, fapt important, nu e prima. Între Tisa şi Dunăre, ţărişoara fierbe în zeama indignării. „Am fost făcuţi milogi”, se revoltă românii. „Cu ce drept?” Întrebarea e legitimă, fiindcă nu Franţa a organizat, la Cluj şi în alte centre ale demnităţii lezate, Caritasul, Gerald, SAFI, Mondoprosper, Delphin, FNI şi toate orgiile banului nemuncit. Aux armes, citoyens! Să-i spunem şi noi Franţei una şi alta de la obraz. Ce dacă avem atâţia compatrioţi care au citit „Prinţ şi cerşetor” şi au înţeles „Prins că-i cerşetor?”.

Unde e fotbalul în toată povestea asta? În ceea ce urmează. La mijlocul săptămânii trecute, spre sfârşitul unui Voluntari-Craiova nu tocmai gustos, Adrian Bălan, atacant la Voluntari, se aruncă – voluntar, cum altfel? – în piscina pe care o vede căscându-se în gazon. Bălan plonjează şi vrea penalty. Spre cinstea lui, arbitrul George Rădulescu îi dă cartonaş galben pentru simulare. Pe ecrane rulează reluarea fazei şi se vede cum între atacantul Bălan şi fundaşul Briceag distanţa e cam de jumătate de metru. Nici vorbă de fault, deşi atacantul se închină, dă ochii peste cap şi ar face orice, numai să i se dea.

Ciupeala bate prin fotbalul românesc mai dihai ca vântul prin pustă. Rar trece un meci fără simulări groteşti, fără prefăcătorii jenante. Unul dintre strigătele spectatorilor către arbitri este „Dă-ne, bă, şi nouă ceva!”. Nu contează ce, orice! Isteria pomenii face din fotbal (şi nu doar din el) un domeniu mânjit. Orice e bun dacă e obţinut pe degeaba sau, şi mai bine, prin păcăleală. O scobitoare, o insignă, un şerveţel folosit. Nu contează. Dacă e gratis, să fie primit! Adrian Bălan e doar un nume din plutonul de atleţi ai simulării. După el va veni altcineva care nu va şti despre ce a scris, de fapt, Twain în „Prinţ şi cerşetor”. Jonathan Lambert a fost deplasat şi a făcut o glumă tâmpită. Dar, să nu fim ipocriţi, a avut de unde să se inspire. România din fotbal şi nu numai este locul în care lumea nu mai aşteaptă mana cerească, ci pomana pământească.