O nouă contribuţie
Am avut fotbalişti evacuaţi cu roaba, în lipsa tărgii cuvenite. Şi câte şi mai câte.
Nu se ştie precis cât de eternă şi fascinantă e România, dar originalitatea n-ai cum să o conteşti. O ţară unde regele e invitat să candideze la preşedinţie, muncitorii ameninţă cu greva dacă nu sunt daţi afară, iar ambulanţele îi aruncă pe bolnavi pe stradă e o ţară aparte. Şi cum fotbalul românesc face parte din România, era inevitabil să fie, la rândul lui, original.
O scurtă privire în trecut aduce la suprafaţă câteva dovezi ale acestei vesele ieşiri din tipar. Am avut, să nu uităm, un fotbalist care a jucat la două echipe în aceeaşi etapă. Am avut un arbitru care, în aceeaşi răsucire a timpului, a arbitrat două meciuri în aceeaşi etapă. Am avut (şi încă avem) un antrenor de club a cărui soţie impresariază jucători din tot campionatul. Am avut meciuri pe terenuri inundate de pe care apa a fost scoasă cu prosoape stoarse apoi pe margine.
Am avut fotbalişti evacuaţi cu roaba, în lipsa tărgii cuvenite. Şi câte şi mai câte.
Cea mai nouă contribuţie a fotbalului din România vine din Liga 1 şi propune un campionat în care retrogradatele se cunosc înaintea primei etape. E ca şi cum te-ai duce la un film poliţist la care ţi s-ar spune cine e criminalul la casa de bilete. E ca şi cum ai da peste o creatură cu cap şi trunchi, dar fără membre. E ca şi cum ai citi o carte din care lipsesc ultimele capitole. Altfel spus, e nefiresc. ASA Tg.
Mureş şi ACS Poli Timişoara sunt doi bolnavi de gută care au aflat că trebuie să alerge într-o finală de o sută de metri. E ceva în împleticeala lor care înduioşează şi mâhneşte. Se simt şi se văd ghiulelele agăţate de glezne, se simte balastul punctelor de penalizare, se simte sărăcia. Peste toate, mai ales în cazul Timişoarei, se simte lipsa de chef a publicului. Şi totuşi, aceste două forme de paloare sunt silite să joace până la capăt. De ce? Vezi Doamne, fiindcă ăsta e regulamentul. Numai că regulamentul e făcut de oameni, nu livrat de Cel de Sus. Iar dacă regulamentul e prost sau depăşit, nu rămâne decât să-l schimbi. Altfel, eşti complice la o tortură ale cărei victime sunt şi fotbaliştii, şi cei care se uită la ei.
Liga 1 s-a transformat deci într-o planetă cu un singur pol. E de aşteptat ca selecţionerul Daum să fie la curent cu fenomenul. Peste mai puţin de două săptămâni, România deschide preliminariile pentru Cupa Mondială cu Muntenegru, iar peisajul e dezolant.
Naţionala are mulţi jucători convocaţi din campionatul acesta searbăd, când nu leşinat de-a binelea. Iar printre ultimele isprăvi din fotbalul românesc se numără un 0-1 cu Albania şi două de 0-5 în cupele europene. În plus, statisticienii superstiţioşi ţin minte ce s-a întâmplat când am mai jucat primul meci din preliminariile mondiale la Cluj.