Montagne roumaine
Să curgă sânge sau să mai aşteptăm, în ideea că va curge şampanie?
Suporterul e un vampir exigent, ciufut şi uneori isteric. Pretinde orice de la oricine, în temeiul investiţiei de timp şi speranţă. Sigur, nimeni nu-l obligă la cheltuială din propriul buzunar. O face dintr-un instinct al existenţei prin procură, pentru ca apoi să se împăuneze la succes şi să pozeze în victimă la eşec. Suporterul susţine şi suportă. E gata oricând să încleşteze pumnul a triumf sau a ameninţare. Între „V-am spus eu că batem?” şi „Mercenari nenorociţi!” distanţa e aceeaşi ca de la sublim la ridicol. Ecou la fel de vulcanic al victoriei şi al înfrângerii, suporterul ia totul în cheie personală. A câştigat echipa, e (şi) datorită lui. A pierdut, e (şi) ca să-l facă să regrete timpul pierdut şi nădejdile plantate pe sol neprimitor. Şi mai are ceva suporterul: reflexul de a trece de la elogiu la sudalmă fără regret sau stinghereală. Te laudă despletit azi şi mătură pe jos cu tine mâine, fiindcă nu te joci, mă-nţelegi, cu onoarea lui de microbist.
Angola-România 23-19 la Jocurile Olimpice a fost prilejul ideal pentru explozia de reproşuri. Iar reproşurile, nu-i vorbă, au curs. Singura cruţată a fost, pe bună dreptate, Paula Ungureanu, în faţa căreia merită scoase toate pălăriile naţiei, plus cele din tabloul lui Magritte. De la critici furibunde s-a trecut la anticipări negre: „Dacă Angola ne-a bătut la patru goluri, Brazilia şi Franţa ne descalţă”. Şi pentru că focul se cerea stins cumva, pe la trei noaptea au apărut şi mojiciile: „Ce echipă e aia care nu reuşeşte să marcheze unui caşalot detaşat de la lotul de haltere?” Buuun. Lumea s-a răcorit, rugul pe care a fost ars Tomas Ryde s-a stins şi a început o nouă zi, semn că Scarlett O’Hara a avut, spre deosebire de domnul Ryde, viziune.
După atâta defetism în plăci, o minimă curiozitate: ce va face onorabilul suporter dacă naţionala de handbal feminin va bate Brazilia? Sau Spania? Sau Norvegia? Va avea el puterea de-a recunoaşte, singur în faţa oglinzii, că a greşit? Sau, dimpotrivă, va invoca infailibilitatea celui care plăteşte fie bilet, fie abonament la cablu? Nu se ştie şi nu trebuie cercetat. Ar merita spus, în schimb, că puţine alcătuiri şi dezalcătuiri exprimă mai bine suişurile şi coborâşurile vieţii româneşti decât trupa asta de fete frumoase şi vinovate, neinspirate şi entuziaste, apatice şi formidabile. Naţionala de handbal feminin comprimă neprevăzutul zilelor şi nopţilor sub cerul şi în cercul nostru strâmt. Azi mâhneşte, peste două zile extaziază. Azi handbalistele sunt mediocre sau vândute pariurilor, mâine primesc paşaport demiurgic cu viză permanentă. Azi sunt nişte răzgâiate pline de fumuri, săptămâna viitoare devin făpturi de poveste, în care sălăşluiesc talentul, harul şi iluzia binelui. De la Chiper la Ardean, ele compun un vehicul de călătorit pe valurile amarului şi jubilaţiei, căruia ar merita să i se spună montagne roumaine.
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele