Bandajând puroiul

Rânduri împotriva minţirii de sine

„Naţionala” de fotbal se pregăteşte să aibă un nou selecţioner, în cadrul operaţiunii „Aspirină pentru cancer”. Anghel Iordănescu va pleca, de bună seamă. E de bun-simţ s-o facă. (Şi mai de bun-simţ ar fi fost să refuze numirea, dar încârdăşirile politice atârnă mai greu decât decenţa.) Numai că problema nu e găsirea înlocuitorului. Îţi trebuie o candoare vecină cu imbecilitatea ca să crezi că ungerea altcuiva în jilţul „naţionalei” va rezolva problema. Cine îşi închipuie aşa ceva trebuie frăgezit pentru noi deziluzii şi ruşini.

Şi pentru noi cicluri ale minţirii de sine. Ca tot fotbalul nostru, „naţionala” are nevoie de o mutaţie care nu e posibilă decât cu preţul unui sacrificiu de timp şi de obiective. Fără renunţarea la obiective timp de (minimum) trei campanii, în ideea unei construcţii cu adevărat sănătoase şi solide, vom continua să bandajăm o rană purulentă şi să ne mirăm că vindecarea întârzie. Ba mai mult, că riscăm cangrena.

E cazul să nu mai fim ipocriţi. E cazul să spunem că generaţia lui Hagi, Popescu şi Belodedici a crescut în sistemul de constrângeri al comunismului, când pedagogul cel mai eficient era frica. Când erai silit să tragi tare, conştient fiind că nu aveai altă şansă. Şi când tentaţia străinătăţii sau a limuzinei de lux nu exista. Pentru cine nu ştie, transferul afară se făcea rarisim şi doar dacă aveai trecere pe la ministerele cu epoleţi şi erai sărit de 30 de ani. Selecţia de la tineret se făcea fără plic şi sacoşă, iar antrenorii nu erau la discreţia buticarilor şi a patronilor umorali. Se trăia mizerabil şi se suferea crâncen, dar se fabricau consolări în masă cu ajutorul sportivilor de vârf, pe care comunismul îi transformase în unelte de propagandă menite să certifice superioritatea în faţa Apusului.

De la generaţia lui Hagi încoace, lucrurile au mers din rău în mai rău. N-am găsit un pedagog modern, în locul fricii de acum trei-patru decenii. Când nu ştii cum să foloseşti libertatea, rişti să-ţi întinzi singur curse şi să-ţi rupi gâtul. Fotbalul, ca întreaga lume românească, a fost luat în stăpânire de găşti cu un modus operandi mafiot, sprijinite de securişti ieşiţi din umbră şi liberi să-şi întindă reţelele. Corupţia a devenit cuvântul de neocolit în orice discuţie despre fotbal şi despre viaţa de azi din România. La copii şi juniori, corupţia a scos la iveală burtoşi cu platfus propulsaţi în echipe de orgoliul şi de banii părinţilor. Acela a fost vântul semănat cu sârg din 1990 încoace. Când a trebuit culeasă recolta, benele şi remorcile s-au umplut vârf cu furtună. „Naţionala” lui Anghel Iordănescu de la Euro 2016 e astfel expresia unui eşec pregătit cu grijă, cinism şi dispreţ de cei care au căpuşat fotbalul sub pretextul că-l ajută să se dezvolte.

Ştiu, e nevoie de soluţii. Încerc să formulez una săptămâna viitoare.