Un pedagog de şcoală veche

Izgonindu-şi jucătorul de la microfon, un antrenor s-a jucat cu bumerangul

Scena perdafului tras de Gheorghe Hagi lui Florin Tănase sâmbătă seara e un document preţios. Pe de o parte, el sfâşie perdeaua care separă vitrina de depozit şi arată ce vânt bate prin pepiniera dobrogeană. Pe de alta, secundele de umilire publică a lui Tănase vorbesc despre un triplu deficit – de tact, de pedagogie şi de politeţe – care macină soclul statuii lui Hagi (ştiţi care, cea reclamată după amicalul România-Paraguay). Divorţul dintre Hagi şi tact e vechi şi cunoscut, deşi unii cred încă în împăcare. Asta înseamnă să tragi nădejde ca spânul de barbă, câtă vreme la conferinţa de presă un Hagi de un calm aparent dă glas din nou enunţului „Eu m-am născut să câştig”. Asta după un 0-3 limpede ca apa de izvor.

Şi după un play-off în care Viitorul are zero victorii. Florin Tănase merită reproşuri, dar nu aşa. În plus, dacă te porţi în felul ăsta cu Tănase, ce merită marea promisiune Romario Benzar după un asemenea meci? Dar tânăra speranţă Alexandru Buzbuchi? Dar „al doilea vârf din ţară” Vlad Rusu?
Deficitul de politeţe se leagă de deficitul de tact. Nu poţi izgoni un fotbalist de la microfon, mai ales când microfonul e al unei televiziuni transformate în bancomat al Ligii 1. A face aşa ceva denotă ceva mai mult decât lipsă de curtoazie. În plus, nu Florin Tănase s-a înfipt în faţa microfonului, ci reporterul a fost cel care i-a cerut o declaraţie. O banalitate, aşa cum se face de obicei, fiindcă, tot de obicei, fotbalistul nu evadează din clişeu, iar telespectatorul se culcă hrănit cu platitudini. Până la urmă însă, asta e piesa şi aşa trebuie jucată. Iar când cobori la nivelul unei săpuneli cu martori după ce tocmai ţi-ai clamat public înălţimea prin comparaţie cu alţi antrenori, se cheamă că imperiul nervilor de azi a subjugat imperiul talentului de ieri.
Cel mai grav însă este deficitul de pedagogie constatabil la antrenorul Hagi. Nu trebuie să fii rodat în lecturi de profil ca să ştii că un asemenea comportament sapă brazde în sensibilitatea unui jucător la început de drum. O fi Tănase simulant şi capricios, dar, ce să vezi?, are suflet. Or, antrenorul şi părintele lui fotbalistic i-a tăiat macaroana, aripile şi entuziasmul în văzul unei ţări întregi. Aşa ceva nu se face.

Există vestiare pentru asta. Există locuri unde ochiul publicului şi curiozitatea reporterului nu au acces. Acolo se fac retuşurile, acolo se pronunţă dojenile, chiar şi cele grele. Când expui un copil unei asemenea metodologii, primele roade culese sunt resentimentul şi obida, necum ambiţia ziditoare. Play-off-ul antrenoratului este pentru cei care au tact şi elasticitate pedagogică. „Uşchirea” lui Florin Tănase dezvăluie un Hagi pândit de riscul play-out-ului. Adică un pedagog de şcoală veche.