Noaptea generalilor

Nu avem autostrăzi, dar avem generali. Mai mulţi decât e cazul

A existat o vreme când aproape că aş fi dat orice să-l văd pe Ilie Năstase. Astăzi aproape că aş da orice să nu-l aud. Timpul schimbă timpurile, iar fachirul stopurilor viclene s-a transformat în ceva greu de acceptat. Prin Ilie Năstase cel de astăzi circulă multe nelămuriri şi contradicţii. Sigur, e dreptul oricui să se facă de râs şi să provoace dezamăgirea celor care altădată îl adorau.

Dar tristeţea e o lespede prea grea ca s-o dai la o parte cu una, cu două. Şi e trist să vezi o gazelă preschimbându-se în bufon. E supărător să ştii că omul care pe vremuri se distra cu Panatta, Kodes şi Okker compromite prin declaraţii ce-a făcut prin reveruri şi loburi. Şi e greu să înţelegi un cetăţean care se satură de România după ce-şi poartă uniforma de general al armatei române pe la Wimbledon, cu pleata ieşindu-i de sub chipiu, cu ochelarii de soare pe nas şi cu smartphone-ul în mână.

A existat o vreme când aproape că aş fi dat orice să-l văd pe Anghel Iordănescu. Astăzi aproape că aş da orice să nu-l aud. Timpul schimbă timpurile, iar mingicarului fermecător de acum trei-patru decenii i-a luat locul un selecţioner îngheţat în judecăţi şi bolovănos la vorbă. În plus, dacă odinioară Iordănescu jongla cu mingea, astăzi el face scamatorii cu adevărul.

O dovedeşte răspunsul dat lui Vicente del Bosque, după ce spaniolul s-a interesat de ce i s-a mutat meciul cu România de la Bucureşti la Cluj. „Pentru că e gazonul mai bun”, a deformat realitatea Iordănescu, de parcă nu s-ar fi aflat în faţa unei curiozităţi colegiale, ci în campanie electorală. Sigur, selecţionerul poate pretinde că a glumit. Numai că asta e doar la îndemâna oamenilor dotaţi cu simţul umorului voluntar.

Ilie Năstase cel ofuscat şi Anghel Iordănescu cel relativizant sunt generali ai armatei române. Decizia de-a pune vipuşcă unor foşti sportivi doar fiindcă au aparţinut unui club militar e nefirească şi degradează mai multe lucruri deodată. (E o decizie la fel de ofensatoare ca aceea de a face ofiţeri superiori din membrii unor ansambluri de cântece şi jocuri.) Tot generali sunt şi nonagenarii astăzi fragilizaţi de vârstă şi de boli, care au mers la război fără certitudinea zilei de mâine.

„Noaptea generalilor” nu e doar un film cu Peter O’Toole, ci şi o perdea în spatele căreia se ascund dispreţul unora şi suferinţa altora. Ilie Năstase şi Anghel Iordănescu au fost campioni fabuloşi, pentru ca acum, îmbrăcaţi în uniformă, să-l ilustreze împreună pe Moş Teacă al lui Bacalbaşa. În acest timp, generalii adevăraţi, tot mai puţini şi mai şubrezi, îşi amintesc de tributul frontului. Şi se întreabă cât de dreaptă e lumea în care unul îşi câştigă stelele sub ploi de schije, iar altul dând cu piciorul sau cu racheta în minge.