Nu suntem lăsaţi? De cine?

Viitorul e victima unui experiment mişelesc. Dar cine e agresorul?

„Nu suntem lăsaţi să jucăm”, a răbufnit Gheorghe Hagi după Viitorul-Pandurii 1-3. „Suntem cobaii Ligii 1, suntem cea mai dezavantajată echipă din campionat, am controlat jocul, dacă nu e penalty la Nicoliţă mă las de fotbal”. Viitorul nu e cea mai dezavantajată echipă din campionat, n-a controlat jocul cu Pandurii (sau l-a controlat ca pe acela de sâmbătă cu Astra) şi n-a fost penalty la Nicoliţă. Înseamnă asta că Hagi trebuie să se lase de fotbal? Nicidecum. Hagi nu se poate lăsa de ceea ce este. Iar Hagi, cu bunele şi relele lui, este sută la sută fotbal. Torenţial şi şfichiuitor, exploziv şi ranchiunos, încăpăţânat şi ars de revoltă, Hagi are totuşi datoria să fie explicit. Să spună lucrurilor pe nume. Să nu se pitească după paravanul enunţurilor impersonale sau în diateză pasivă. Să fie limpede ca pasa pe ploaie pe care i-a trimis-o demult lui Ilie Dumitrescu într-un meci cu Ciprul.

Fără precizarea făptaşului, afirmaţia „Nu suntem lăsaţi să jucăm” e un vaiet fără urmări. Dacă ştii că nu eşti lăsat, înseamnă că ştii şi cine nu te lasă. Iar dacă ştii cine nu te lasă, eşti obligat s-o spui. Cine te obligă? Mai multe lucruri. Dimensiunea mondială a talentului, popularităţii şi palmaresului, onestitatea faţă de tine însuţi şi faţă de public, nevoia (chiar de tine exprimată) de-a plivi un teren pe care bălăriile etice împiedică jocul şi, nu în ultimul rând, condiţia de om care se investeşte cu tot cu bani şi familie în fotbal. Pentru toate aceste lucruri, Hagi ar trebui să arate cu degetul şi cu vorba: nu ne lasă arbitrul X, conducătorul de club Y, generalul Z, managerul W etc. Altfel, declaraţia rămâne în zona alibiului mărunt, a certificatului de neputinţă, a resemnării de melodramă care cere compătimire şi bătăi pe umăr. Iar asta nu seamănă nici cu intenţia, nici cu profilul lui Hagi.

Când eşti implicat direct într-o competiţie, rişti să cazi în capcana memoriei selective. Gheorghe Hagi nu e singurul prizonier înşfăcat de mania persecuţiei. Craiova, Timişoara şi alte echipe se pot plânge la rândul lor, cu dovezi, că au fost nedreptăţite. Umblând cu foarfeca pe stofa realităţii, fiecare dintre noi poate croi orice. Poţi edita DVD-uri în care să faci dintr-un ratangiu un golgeter şi dintr-un cotonogar un cavaler al apărării. Poţi invoca urzeli de ultima speţă. Poţi bombăni excedat. Sunt lucruri la îndemâna oricui. Însă Gheorghe Hagi nu e oricine. Iar asta îl obligă să nu fie doar răstit, ci şi răspicat. Să vorbească pe şleau şi să-şi numească persecutorii. Ba poate chiar să admită că printre adversarii lui se numără, măcar uneori, şi Gheorghe Hagi.