Beau Jeu

Mai mult ca oricînd, mingea unui turneu final va avea un nume simbolic

Coincidenţa, a decretat Einstein, e felul lui Dumnezeu de-a rămîne anonim. Să însemne asta că Dumnezeu nu iubeşte Franţa în 2015? Aşa se pare, dacă ţinem cont de cele două coincidenţe pe care i le rezervă şi din care Franţa iese înlăcrimată şi cu sînge pe faţă. Pe 7 ianuarie, fraţii Kouachi măcelăresc redacţia lui „Charlie Hebdo” de pe Rue Nicolas-Appert nr. 10 pentru că revista ia în derîdere valorile islamului. Cu cinci ore înaintea atacului, la chioşcuri apare numărul din „Charlie Hebdo” care găzduieşte pe prima pagină o caricatură mare a lui Michel Houellebecq, al cărui roman „Supunere” intră în librării în aceeaşi zi. Culmea, Houllebecq e făcut praf în „Charlie Hebdo” (singurul jurnalist care-l apără e Bernard Maris), iar profeţiile lui din carte sînt supuse băşcăliei: „În 2015 o să-mi pierd toţi dinţii” şi „Din 2022 o să ţin Ramadanul”. Asta în condiţiile în care Houellebecq susţine că romanul nu are nimic profetic, chit că acţiunea lui se petrece în viitorul apropiat („Se întîmplă acum”, declară scriitorul).

A doua coincidenţă cheamă pe scenă fotbalul. Pe 12 noiembrie, Zinedine Zidane face cunoştinţă lumii cu Beau Jeu, mingea cu care se va juca la Euro 2016. După găselniţa ghiduşă a Brazucăi, obiectul de joc de la Cupa Mondială din 2014, Beau Jeu (un soi de Jogo Bonito, nu-i aşa?) are o sonoritate care evocă nobleţea, calmul şi buna aşezare. Iată-ne evadaţi din luxurianţa tropicală a sambodromului şi instalaţi în Europa ludicului echilibrat şi sănătos. În plus, Beau Jeu poate să-l cheme pe bidividul unui picaro sau pe al unui erou de gestă mort la Roncevaux în luptă cu sarazinii. Dacă Brazuca era un nume care curta insolenţa, obrăznicia, Beau Jeu trimite la rapsodia curajului, fidelităţii şi eleganţei. Haida-de, e vorba de o amărîtă de minge, veţi spune. Da, dar mingea asta le aminteşte şi celor îndrăgostiţi de monocromia teocratică a islamului, şi celor care iubesc insurgenţa umorului că pînă la urmă viaţa e joc.

La o zi după ce Zidane o arată pe Beau Jeu au loc atentatele de la Bataclan şi din alte locuri ale Parisului, în care mor 130 de oameni. Sincronizarea nu mai e deplină, ca la „Charlie Hebdo”. Există un decalaj de o zi. Dar mai există ceva: o maşinărie a urii şi a intoleranţei care încearcă să desfiinţeze tocmai religia jocului frumos. Adică a unei vieţi – căci viaţa e joc – în care ai voie să rîzi, să te revolţi şi să critici. Ba chiar şi să driblezi, deşi driblingul trece în unele locuri din lume drept sinonimul caricaturii. Pedepsibil cu lovituri de bici sau cu gloanţe. Dragă Franţa, abia aşteptăm să jucăm frumos pe domeniul tău la vară. Şi să conchidem că pînă şi geniile de tipul lui Einstein spun uneori enormităţi.