România la răscruciuliţă

Toivio, Raitala, Hetemaj, Pukki. Ce facem, ne speriem şi de ei?

Mai sînt trei zile pînă la corvoada hotărîtoare. De data asta, adversarul va fi „Suomen jalkapallomaajoukkue”, dacă formula „naţionala Finlandei” vi se pare prea la îndemînă. După cum ştim, trecutul recent nu arată decent. În ultimele patru meciuri, România a înscris un singur gol, la Bucureşti, cu Feroe. În faţa unor adversari pe care selecţionerul însuşi nu i-ar fi putut alege mai bine şi într-o grupă de o mediocritate şi o urîţenie strepezitoare, România are deocamdată mai puţin de un gol pe meci. Ca şi cum n-ar fi suficient, principalele argumente ale selecţionerului rămîn pioşenia şi încleierea cu pupături a iconiţelor şi cruciuliţelor. În spatele lor nu stă nimic. Ideea de joc nu se cristalizează. Stindardul automulţumirii flutură la fel ca pe vremea selecţionerului precedent. Zestrea naţionalei constă în aceeaşi lozincă păguboasă („Putea fi mai rău”) şi în aceeaşi filozofie a ciupelii.

Şi totuşi, nu-i exclus ca România să înscrie şi să cîştige joi seara, în tăcerea adîncă a tribunei. Cu un 1-0 mărunt, ea ar reveni la Euro, după sincopa din 2012. Iar trimiterile la Euro 2008 s-ar auzi şi mai insistent decît se aud acum. Există oricum voci şi tastaturi care văd în vara lui 2008 un reper luminos al fotbalului nostru. Pasămite am făcut egal cu campioana şi cu vicecampioana mondială în exerciţiu (elogiatorii au grijă să treacă peste jalea din meciul cu rezervele concesive ale Olandei), lucru care nu i-ar mai fi la îndemînă naţionalei de azi. Aprecierea e parţial corectă. Într-un meci oficial, probabil că România ar pierde şi cu Germania, şi cu Argentina. Să nu uităm însă cum arătau gloriile cărora le-am fost egali în 2008. Franţa era antrenată de un Raymond Domenech greu de egalat în obtuzitate, Italia de un Roberto Donadoni neputincios. La doi ani după Euro 2008, la CM din 2010, Franţa şi Italia au terminat ultimele în grupe, în spatele Africii de Sud, respectiv al Noii Zeelande, împărţind titlul neoficial de vuvuzelele competiţiei.

Odată calificată la Euro 2016, România va ajunge la o răscruce – sau, dacă preferaţi, la o răscruciuliţă. Fotbalul ei va trebui să nu li se mai adreseze, vindecător, insomniacilor. Suporterii ei îşi vor reclama dreptul de-a se înfuria, de-a se extazia, de a-şi smulge părul din cap sau de a-şi îmbrăţişa euforic vecinii. Însă pentru asta trebuie să aibă motive, fie ele o ratare, o porţie de ghinion sau un gol bun de muiat în şampanie. După cum se ştie, Franţa e o gazdă care a venerat dintotdeauna fantezia, verva şi mîncarea bună. Dacă-i vom călca pragul bosumflaţi, pipăindu-ne precaut cruciuliţele şi aducînd la ospăţ mîncăruri cu înlocuitori, ne vom face de rîs. O fi scuzînd scopul mijloacele, dar nu chiar pe toate. Ar fi timpul s-o înţelegem.