Nu cumva o luăm razna?

E distracţie mare la Manchester. Plouă cu bani şi ninge cu profituri

Conform îndemnului „shake the sheik”, Manchester City se uită în pungă şi constată că poate ieşi la cumpărături. Clubul pompează 45 de milioane în Nicolas Otamendi, 67 de milioane în Raheem Sterling şi 75 de milioane în Kevin de Bruyne.

Otamendi e un fundaş cumsecade, dar nu un monument. Are 27 de ani, a jucat de 25 de ori în naţionala Argentinei şi a muncit bine la Porto şi Valencia. Oricum te-ai uita, suma de achiziţionare e enormă. Spirala devine abruptă, iar lucrurile ajung să frizeze scandalosul în cazul lui Sterling şi De Bruyne.

Pe ultimul Mourinho îl evacuează de la Chelsea după ce-i face portretul unui puber răsfăţat şi miorlăit. Reciclat la Wolfsburg, De Bruyne e recuperat de Manchester City şi din balast lacrimogen se preschimbă în carnasieră. Lumea murmură pe bună dreptate: dacă De Bruyne costă 75 de milioane, Sergio Aguero cît ar trebui să coste?

Ce se poate face pe City of Manchester merge şi pe Old Trafford. Manchester United ridică mănuşa aruncată de Manchester City şi „e încîntată să anunţe transferarea” lui Anthony Martial de la AS Monaco şi semnarea unui contract pe patru ani, cu opţiune pentru al cincilea.

Martial mai are puţin şi împlineşte douăzeci de ani. Încîntarea lui Manchester United se cifrează la vreo 50 de milioane de euro. Entuziasm, nu glumă. Cu o încîntare comparabilă, Manchester United se desparte de Adnan Januzaj, în care David Moyes, predecesorul lui Louis van Gaal, îl identificase nu demult pe „noul Cruyff”. Că Januzaj nu e noul Cruyff ştie toată lumea, în afară de Moyes. Dar nu asta contează.

Între Martial şi Januzaj sînt fix zece luni diferenţă, nici o zi în plus sau în minus. Şi-atunci, de ce să-l împrumuţi pe Januzaj la Dortmund ca să cumperi, cu o basculantă de bani, un fotbalist de aceeaşi vîrstă? De acord, Martial promite mai mult şi oferă o perspectivă investiţională mai bună.

Dar oare chiar atît de mare să fie diferenţa? Ar fi interesant de aflat şi ce gînduri trec prin mintea lui Sir Alex Ferguson, omul care l-a adus pe Januzaj la prima echipă şi după a cărui plecare Manchester United şi-a obţinut statutul de fantomă prestigioasă.

Cînd cifrele de transfer urcă la asemenea cote pentru nişte fotbalişti care nu înseamnă nici pe sfert ce au însemnat la vremea lor Kakà, Ronaldinho sau Zidane, cînd un Gareth Bale bate spre suta de milioane de euro, eşti dator să ai propriul tău „ice bucket challenge”.

Să-ţi torni frumuşel o găleată cu apă rece în creştet şi să te întrebi care e desenul din covor. Ce se întîmplă? Cît de multe NU ştim de fapt? Cît de ridicolă este retorica fair-playului financiar? Oare nu cumva, dincolo de călcarea în picioare a eticii, o luăm cu toţii razna?