Strigăt cu piciorul

Să nu trecem atît de repede peste un gol atît de plin de tîlc!

Érik Lamela are talent şi de dat altora, însă arată ca o grisină bipedă. Pala de vînt pare un duşman gata să-i vină de hac. Iar […]

Să nu trecem atît de repede peste un gol atît de plin de tîlc!

Érik Lamela are talent şi de dat altora, însă arată ca o grisină bipedă. Pala de vînt pare un duşman gata să-i vină de hac. Iar în Anglia asta costă mult şi se amortizează greu. Lamela e al nu se ştie cîtelea stîngaci din Argentina chemat să continue linia Maradona-Messi. Povestea lui e un vîrtej de interese şi combinaţii în care fotbalul a pierdut lupta cu profitul. Cînd Roma l-a vîndut la Tottenham, fiecare partener al tranzacţiei a suferit. În locul lui Lamela, Roma l-a adus pe Adem Ljajici, un fel de Mutu în variantă sîrbească, blazat din postadolescenţă şi convins că i se cuvin toate alinturile lumii pentru cele patruzeci de minute pe an în care joacă la nivelul reclamei şi al salariului. Nici Tottenham nu s-a pricopsit, cîtă vreme Lamela a ajuns pe White Hart Lane ca să-l facă uitat pe Gareth Bale. Rezultatul? Lumea a început să uite de Lamela.

Joia trecută, în plină toamnă londoneză, Érik Lamela a răbufnit. Trecuse cam o treime din meciul cu Asteras Tripolis cînd lui Lamela i-a venit să urle că nu mai suportă banca de rezerve. Ce-a urmat se ştie. S-a trezit din întîmplare cu o minge, şi-a înnodat picioarele („nu încercaţi aşa ceva acasă”) şi a aruncat mingea în poartă de la marginea careului mare. (VIDEO cu golul) A fost golul anului? Evident. Dar nu asta l-a interesat pe Lamela. Golul acesta, cu un procedeu pe care l-am mai văzut la Eden Hazard şi Angel Di Maria, a fost de fapt un strigăt cu piciorul. Iar Lamela, într-o citire subiectiv-diletantă, n-a cerut şansa de-a juca mai mult la Tottenham. Nu are blazonul lui Di Maria, robusteţea lui Hazard sau încăpăţînarea lui Aguero. E prea fin şi prea crocant pentru o bucătărie care premiază cartoful fiert sau plăcinta cu rinichi.

Pe scurt, Érik Lamela şi-a regizat propriul clip publicitar cu Asteras. În timpul filmărilor, el a avut grijă să strige suficient de tare încît să-l audă cine trebuie: „Luaţi-mă de-aici!”. Rabona lui care a prins toate buletinele de ştiri şi a făcut să curgă ghirlande de superlative din tastaturi a fost un fel de-a agita o lanternă a disperării. Pe bani foarte mulţi, Lamela a naufragiat într-un fotbal în care nu se poate acomoda şi pe care nu-l înţelege. Pe un ţărm unde se întunecă repede. Or, fotbalul lui Lamela e jocul unei creaturi diurne, care are nevoie de soare, lumină şi şolduri unduioase. Tinereţii lui nu-i trebuie un sfetnic coliliu, ci un mediu prielnic. Iar dacă întoarcerea la Roma ar fi anevoioasă procedural, rămîn Spania şi Portugalia, unde un şmecher cu zestrea lui ar putea seduce săptămînă de săptămînă. Şi unde rabona ar fi un artificiu, nu un strigăt.