Robben Hood şi Rip Van Persie

Meciul decolează greu, ca un şoim cu săculeţi de plumb pe aripi. O jumătate de oră trăim în logica pomului lăudat. Se remarcă doar faulturile olandezilor şi hula vocală din tribune cînd mingea ajunge la Costa. După ce Nicola Rizzoli […]

Meciul decolează greu, ca un şoim cu săculeţi de plumb pe aripi. O jumătate de oră trăim în logica pomului lăudat. Se remarcă doar faulturile olandezilor şi hula vocală din tribune cînd mingea ajunge la Costa. După ce Nicola Rizzoli premiază o şmecherie cu un penalti, Olanda se smulge din letargie. Cam tot atunci, poate zece minute mai tîrziu, Spania se retrage din meci şi dă cale liberă avalanşei provocate de Robben şi ai lui.

E greu să pui titlu impresiilor care însoţesc un carnagiu. La primul gol al lui Van Persie, îţi vine în minte „Salvator în Salvador”. La al doilea, plusezi cu „Blind dates”, sedus de pasele la întîlnire ale fundaşului stînga. La al treilea, parc-ai risca un „Vaca mulge taurul”, dar te temi de conotaţia vulgară. La al patrulea îngîni cu o anume tristeţe „Ikeroul anonim”, iar regizorul te aude şi-ţi plantează pe ecran figura obidită a lui Casillas. La al cincilea te plimbi prin „Butch Cassidy and the Sundance Kid”, ţi-l aminteşti pe Paul Newman jefuind o bancă sud-americană cu un dicţionar în mînă şi silabiseşti: „Esto es un Robben”.

Spania îşi linge rănile şi are mult de lucru. Mai ales că un meci cu Brazilia în optimi nu e desertul nimănui. Echipa e obosită şi nu putea fi altfel cîtă vreme a dat finalistele din Liga Campionilor şi şi-a biciuit jucătorii pînă în pragul sufocării. Cît despre Olanda, ea culege roadele unei culturi a fotbalului în care fiecare selecţioner a ştiut să fructifice nu doar talentul jucătorilor, ci şi tîlcurile înfrîngerilor. Cine a văzut Olanda din seara asta nu poate crede că aceeaşi echipă părăsea Euro 2012 după trei înfrîngeri în trei meciuri.

Un meci început cu măgăriile lui De Jong şi Diego Costa s-a încheiat cu delirul ofensiv al Olandei. Să-i mulţumim şi s-o aplaudăm. Şi s-o felicităm fiindcă a reuşit, prin generozitatea ei, să pună în plan secund arbitrajul infect al lui Rizzoli. Un arbitraj care e deja marea hibă a Cupei Mondiale. Şi încă n-au apărut arbitrii englezi.