Baştan sub cupola de mătase
Cu aproape 50 de ani în urmă, un colonel de 47 de ani sărea de la 10.000 de metri cu propria creaţie, pentru un nou record naţional. Grigore Baştan, o personalitate imensă, "tăticul" paraşutismului militar modern

Se ridicaseră, pe la 9:45, de la Baza Aeriană Otopeni, cu un „AN-24 T. Echipaj bun, şcolit. Colonelul Mihai Iacob era la manşă, inginer de bord „Bejănică”, Florin Bejan. Jos, la sol, Gigi Alexa dirija totul. 11 luni trebăluiseră. 11 luni şi 20 de zile cu tot felul de pregătiri: teoretică, practică, specială, biologică, oxigenare la sol, tot dichisul. Pe hârtie, trebuia să se întâmple ca la carte.
Urcau la 10.000 de metri, pac!, cădere liberă, paraşută deschisă la trei kilometri de sol, temperatura de plus 31 de grade pe pământ, timp frumos. „Tov. colonel, cu tot respectul, nu sunteţi prea bătrân pentru asta?”, încercase o provocare unul dintre băieţi. „Adică, zic şi eu, la 47 de anişori”…”Neinstruitule, dacă nu poţi ţine minte, notează pe o agendă, pe ceva: paraşutismul alege numai caractere tari!”, sosise răspunsul.
Grigore Baştan venise pe lume în 1922, la Coşcodeni, în Republica Moldova de astăzi. Aflase că pe când aduna 10 ani, eroina noastră, marea Smaranda Brăescu, sărise, în Statele Unite, de la 7.233 de metri. Iubea cerul, iubea avionul. Pe la 1939 fusese „însumat voluntar” la Şcoala Militară de Pilotaj de la Tecuci. Paraşutist din 1 octombrie 1941, Armata Regală. Luptase la eliberarea Bucureştiului în cel de-al Doilea Război Mondial. La 8 mai 1951, Traian Demetrescu – Popa, „Popicu” cum îl ştiau toţi, sărise de la 7.250 de metri, cu o cădere liberă de 6.500. Asta era borna! Ăsta era recordul ce trebuia doborât!
Bec galben, bec verde, -65 de grade, gheaţă pe faţă!
Pe 20 august 1970 urcaseră până la 5.000. Avionul nu era ermetizat, n-avea climatizare. „Tată, aşa de frig tre’ să fie?”, mai apuca să se întrebe înainte de a-l lua cu ameţeli. Butelia de oxigen se scursese ceva mai repede decât fusese prevăzut. „Bejănică” văzuse cum capul i se înclină într-o parte, scosese furtunul de oxigen de la instalaţia avionului, îl cuplase la butelia lui Baştan.
Până la 10.000 de metri mai era puţin. Becul galben s-a aprins. „Pregătirea!” Apoi, cel verde. Trapa s-a deschis! „Părăsirea aeronavei”. Grigore Baştan s-a aruncat. Afară erau -65 de grade. Sistemul de acroşare a măştii de oxigen cedează. Colonelul prinde între dinţi supapa de alimentare, îşi duce ambele mâini peste faţă. Zeci de ghemuri de gheaţă taie combinezonul. Cu ochii e pe cronoaltimetru. Cădere liberă de 7.000 de metri. Timpul? 180 de secunde! Până jos mai sunt trei kilometri când Baştan acţionează comanda paraşutei principale.
O BG-7M, creaţia sa, cu trei fante ce permiteau pilotarea cu uşurinţă şi care putea duce la sol 150 de kilograme, adică paraşutistul, containerul cu muniţie, armamentul, alimentele… Reuşise, după o deplasare pe orizontală de 11 kilometri. Cu brumă şi gheaţă pe el, cu tăieturi vizibile pe combinezon, Grigore Baştan stabilise recordul naţional de înălţime la saltul cu paraşuta! Împuşcase doi iepuri: de plan sportiv, o cădere liberă de 7.000 de metri; pe plan militar, făcuse „botezul” complexului de paraşute BG-7M şi BG-3M, care, de atunci, echipează unităţile specializate.
Avea să sară cu fiul de cinci ani în braţe!
Baştan nu se oprea aici: sărea cu fiul său, Marius, în braţe, pentru a demonstra siguranţa invenţiei sale; cobora pe lacuri ori pe Marea Neagră; se arunca din avion noaptea, inclusiv iarna… 677 de salturi.
S-a retras la 7 martie 1979. A pornit a scrie o carte despre istoria paraşutismului militar, pe care-l născuse. Dar totul era confidenţial, nu se putea publica… S-a stins după un infarct. Se certase cu băieţii din conducere, discuţii contradictorii. A plecat pe 8 februarie 1983, când abia trecuse de 60 de ani…
Recordul său a rămas multă vreme în picioare. Abia pe 20 aprilie 2015, instructorul Gabriel Dan Chiriac a sărit de la 10.400 metri altitudine.
*Surse: „Adevărul”, Fundaţia General Grigore Baştan