„Cursa aceasta năprasnică”

În toamna lui 1904, şase echipaje pleacă din Dealul Filaretului spre Giurgiu, în primul "raliu" din istorie. George-Valentin Bibesco termină primul, ciorile intră-n piloţi, iar maşinile ajung îndărăt suite în căruţe cu doi cai putere

Toată vara trebăluiseră ca să realizeze imposibilul: primul raliu românesc, pe distanţa Bucureşti-Giurgiu şi retur. De fondat se fondaseră pe 5 aprilie 1904, colo, la Otelul „Boulevard”: Automobil Club Român, a şasea instituţie de acest fel din lume.

27 de proprietari de vehicule se adunaseră, în frunte cu Martha Bibescu, romancieră şi poetă, una dintre cele mai frumoase femei la început de secol XX, şi cu Yvonne Blondel, „puiul” ambasadorului francez pe meleagurile noastre. Cu un an în urmă, urbea lui Bucur văzuse primele automobile „închise”, marca „Panhard”, în timp ce „Oldsmobilul” atingea şi 50 km/h.

Tocmiseră nişte băieţi să lipească afişe prin tot oraşul: 20.000 de foi vesteau că pe 22 septembrie nouă echipaje urmau să intre în istorie. George-Valentin Bibescu, un personaj imens, fondatorul viitorului aeroport „Băneasa”, scosese bani din buzunar, mersese la un amic ce deţinea o fabrică de uleiuri şi-l rugase pe acesta să conceapă o „poţiune” cu care să se ungă şoseaua, neasfaltată, spre a mai domoli colbul ce urma să se ridice.

Şi din nouă rămaseră şase!
Trei dintre echipaje s-au pierdut, aşa că în acea zi, pe Dealul Filaretului, de unde urma să se plece în marea încercare, se iţesc numai şase. George V. Bibesco şi a sa soaţă, Martha, vin cu un „Mercedes”. Domnul casier A.C.R., Alexandru Darvari, cu un „Fiat”.

Alt Alexandru, Prager, membru al unei faimoase familii, cu un „Oldsmobile”. Să facem, niţeluş, loc: uite-l pe Leon Leonida, „Rockefeller de România”, un buzoian cu bani, cel care va deveni cel mai mare „dealer” auto de la noi în perioada interbelică. Aduce cu el un adevărat meseriaş, George Simion, ţăran, bun mecanic auto, profesorul de mai târziu al primei şcoli de şoferi din Bucureşti. Tot „Mercedes”. C. Vidal se prezintă cu un „Gobron-Brillié”, cei care zămislesc maşini încă de la 1898, iar Niculescu-Iarca dă bineţe cu un „Cudell” de 18 CP.

Gata, la drum! Se pleacă la 10:30, din cinci în cinci minute. Lumea-i adunată ca la urs, sunt mulţi jandarmi. Se cronometrează între bornele kilometrice 7 şi 8, respectiv 8 şi 9. Bibeştii şi Leonida au acelaşi timp, 48 de secunde. Se telefonează la mal de Dunăre, oficialităţile ies pe străzi, cu flori. Soseşte alaiul de la Bucureşti. Bibeştii, 63 de kilometri în 58 de minute, buzoianul, la fel. Darvari şi Prager sunt ceva mai lenţi, ajung după două ore şi jumătate…

Trei ceasuri-s de odihnă. Apoi, din nou, la volan! Niculescu-Iarca pierde radiatorul. Vidal nu trece de Jilava, c-o pană de cauciuc şi cu cutia de viteze ferfeniţă. Oamenii locului nu-l lasă baltă: îi suie maşina într-o căruţă cu doar doi cai putere.

1905 – drum până în Persia, cu decapotabile
George-Valentin Bibescu e marele „câştigătoriu”, cu o medie orară de 66 km. Traseu dat gata în 108 minute. Al doilea e Leon Leonida, cu fix două ore. A doua zi, de dimineaţă, cumpărăm „Universul”, pentru a citi rezumatul evenimentului.

„Şi astfel cursa aceasta năprasnică, în care şi-au riscat viaţa atâţia oameni, s-a încheiat cu bine, fără niciun accident, numai că o cioară rătăcită s-a lovit în zbor de unul dintre concursanţi, rănindu-l la cap”…

Bibescu nu se opreşte aici. De fapt, nici Leonida. Concurenţă fantastică. În 1905, pornesc la drum, într-o nebunie fără seamăn: pleacă din Galaţi, cu trei „decapotabile”, până la… Ispahan, fosta capitală a Persiei, în Iran.

Şapte turişti, 28 de geamantane, 15 bidoane cu benzină şi 10 carabine, folosite la apărarea caravanei. Cu ei e şi scriitorul francez Claude Anet, care scrie o carte despre ceea ce a fost „prima experienţă intercontinentală din istorie”. Leon „sparge” apoi, pe 8 noiembrie 1906, bariera la viteză: 97 km/h. Peste 11 zile, Bibesco e, din nou, câştigător la Bucureşti-Giurgiu-Bucureşti. Şi tot aşa…

* Surse: Arhiva „Universul”, „Cronologia Bucureştilor”