500 de ani de când Pământul este mai mare

Pe 10 august 1519, cu cinci secole în urmă, Fernando Magellan şi 237 de marinari plecau în cea mai tare expediţie de până atunci: înconjurul lumii. 18 dintre ei rezolvau cazul în trei ani şi o lună

Don Fernão era o combinaţie letală: isteţ şi pezevenchi în acelaşi timp. Aventurier, plecase, de mic, pe ape. Luptase în Bătălia de la Diu, din 1509, făcuse comerţ cu mauri, se alesese cu o rană, în spatele genunchiului, în Maroc, se bătuse în dueluri.

Cealaltă jumătate a sa studiase, la Lisabona, planisferele din Biblioteca Regală, ştia despre primul glob pământesc, plăsmuit, pe la 1492, la Nürnberg, de Martin Behiam, coresponda cu prieteni din toate colţurile lumii descoperite până atunci. Un tip uns cu toate alifiile.

Aşa că în momentul în care bătuse la uşa Regelui Spaniei, Carol Quintul, care abia adunase ani de un majorat, cunoştea lecţia pe de rost. Pac, plecăm să aducem mirodenii, facem rost de noi teritorii, umilim preopinenţii de peste gard, portughezii, venim cu corăbiile pline de aur. Ăsta micu’ rămăsese ca la dentist, aşa că-şi dăduse, pe loc, acordul.

Mai rămânea să se găsească o sponsorizare. Dar noul Comandor al Ordinului Santiago, Don Fernando Magellan, ştia pe cine trebuie să acceseze. În câteva zile, negustorul flamand Cristobal de Haro venea cu bănetul, bucuros să devină vicerege peste nişte teritorii aflate într-o altă lume.

Cinci nave şi-o strâmtoare
Plecarea s-a dat pe 10 august 1519. Dacă te uiţi la calendar, vezi că asta însemnează fix azi, dar cu 500 de ani în urmă. Magellan era pe puntea lui „Trinidad”, nava amiral. „San Antonio”, la comandă cu Juan de Cartagena, apoi „Concepcion”, cu Gaspar de Quesada. Mendoza domnea peste „Victoria”, Juan Serrano, barosan pe „Santiago”. 237 de suflete, cu felurite naţii: colo un grec, colo un macaronar, ici un franţuz, colo un lusitan şi de restul spanioli.

Din Canare s-a trecut Atlanticul, patru luni, spre Brazilia. Pe 13 decembrie 1519 se aruncă ancora într-un golf frumos, Santa Lucia, Rio de Janeiro de azi. S-a plecat în ocolirea Americii de Sud. Don Fernando putea băga mâna în foc că trebuie să existe, pe undeva, vreo trecere. Băieţii nu erau de acord şi, sătui să tot aştepte, au pus-o de-o revoltă, chiar de Paşte, pe 1 aprilie 1520. Comandantul a înăbuşit totul. Şase luni a căutat intrarea, pe care avea să o găsească pe 21 octombrie. A trecut printre fiorduri preţ de o lună. Greu, foarte greu. „Canalul Tuturor Sfinţilor”. Ulterior, Strâmtoarea Magellan.

Cu sute de ani în urmă, nea Eratostene calculase circumferinţa Pământului, dar necunoscute tot rămâneau. Intrase într-un ocean gol. I-a zis „Pacific” şi aşa i-a rămas numele. Apa nu era potabilă, raţiile se diminuau. „Nu mâncam decât biscuiţi vechi, pisaţi, plini de viermi şi împuţiţi”, scrie Antonio Pigafetta, cel care avea să ţină un jurnal. Se bea supă de rumeguş.

Pe 6 martie 1521 se zăreşte Guamul. Pe 27 aprilie, Magellan ia 60 de bărbaţi înarmaţi cu archebuze şi se duce să-l cuminţească pe Lapu-Lapu, regele micii insule Mactan. Omul vine la întâlnire cu 2.000 de băştinaşi, iar Magellan este rănit de o săgeată otrăvită. Moare.

18 suflete ce au trăit orele astrale ale omenirii
Măcinată de revolte şi de dorinţa unora de a lega strânse prietenii cu localnicele, expediţia mai numără, la 1 aprilie 1521, doar 113 oameni aflaţi sub comanda lui Juan Sebastian Elcano.

Sunt trei nave şi suflete puţine, aşa că frumoasa „Concepcion” e arsă pe 2 mai. „Victoria” mai are doar 60 de marinari, dintre care 13 molucani, când se încumetă să treacă prin Oceanul Indian. Se alunecă pe lângă Capul Bunei Speranţe, dar echipajul este decimat.

E 6 septembrie 1522 când, la Sanlucar de Barrameda, în Spania, se anunţă sosirea unei nave. „Victoria”, primul vas din istoria omenirii ce reuşise o circumnavigaţie completă a globului pământesc, se întorcea cu doar 18 oameni la bord.

Întâii care avuseseră parte de cea mai tare aventură posibilă. Vorba lui Pierre Chaunu: „Niciodată lumea nu a fost atât de mare ca după călătoria lui Magellan”. z

* Sursa: Antonio Pigafetta, „Cu Magellan în jurul lumii”