Geniul potlogar

Pionier în discotecile spaniole pe vremea lui Franco, regizor de filme bune, producător la 160 de discuri muzicale, descoperitor de sisteme ce culcă la podea ruletele din cazinouri. Gonzalo Garcia-Pelayo, o minte sclipitoare

„Doar două minute rogu-vă să mă ascultaţi: oare crupierul acela amărât, sătul să tot arunce, nu trece oarecum pe pilot automat? Adică nu face ceva robotizat, în aşa fel încât bila plecată dintr-un loc să ajungă cam tot pe acolo? Asta nu înseamnă că avem ceva mai tare ca un calcul al probabilităţilor? Javier, nu-i aşa că poate fi o idee genială?”, spuse întorcându-se spre fratele său.

„Posibil să fie genială, dar noi tocmai am pierdut la Blackjack 300.000 de pesetas, aşa că”… „Por Dios, până acum analiza era doar matematică, iar ruleta e blindată la acest aspect. Dar dacă ne uităm la partea fizică, la cum este ea făcută, la repetivitatea crupierului… Uite, dacă rachetele NASA ori ceasurile elveţiene nu sunt perfecte, însemnează că nici ruletele nu sunt, nu?”.

E vara lui 1991, discuţia asta desprinsă, parcă, dintr-un film cu gangsteri, se poartă-n patru, într-un restaurant madrilen. Vorbeşte Gonzalo Garcia Pelayo, un tip care până acum a fost tot. Regizor, cu „Manuela”, un film primit bine, deşi nu împlinise 30 de primăveri când îl realizase.

DJ în Sevilla, pionier pe bucata asta, după ce pusese-n discoteca „Dom Gonzalo” Pink Floyd ori Jimi Hendrix, iar poliţia închisese localul de „n” ori. Producător muzical pentru solişti ori trupe iberice-miez, prezentator tv, realizator de emisiuni. Vanessa şi Ivan, „puii” lui din cea de-a „x”-a căsnicie, se găseau la acea masă, dimpreună cu fratele, Javier.

Două mari iubiri: femeile şi cinematograful!
Toţi cei care-l cunoscuseră până în cel moment spuneau despre el că este genial. Se băgase la „Litere”, la Universitatea de lângă La Giralda, trecuse pe la Paris, apoi „Şcoala de cinematografie” de la Madrid, fondase rock-ul anadaluz, deţinea un apartament în New York, participase la naşterea a 160 de discuri, vizitase peste 100 de ţări. Căsătorit de patru ori, un rebel care nu fuma, care nu bea, dar care avea două mari iubiri: femeile şi cinematograful. Aşa că încă o nebunie în plus, ce mai conta?

În decembrie 1991 au făcut prima vizită la „Casino Gran Madrid” în formula de patru. Toată vara şi toată toamna o echipă încropită de el adunase informaţii. Omul nostru gândea aşa: ca orice maşină şi ruleta are imperfecţiuni de construcţie. Chiar şi milimetrice fie ele, tot generează o „tendinţă” ce face ca anumite numere să iasă mai des.

Gonzalo a luat rezultatele „sondajului”, le-a băgat într-un program însăilat de el şi-au pornit la drum. Şi, cum ziceam, prima mână în decembrie 1991. Dacă treaba asta funcţiona? 70.000.000 de pesetas până în vară, adică în juma’ de an. I-au prins, i-au dat pe scări afară.

Au mers în Las Vegas, în Austria, în Danemarca, în Olanda, au ajuns în Australia. 250.000.000 de pesetas în 1994. Ca să ne facem o impresie, pe 10 iunie, acelaşi an, Sevilla şi Atletico Madrid se înţeleg la transferul lui Diego „Cholo” Pablo Simeone, pentru 450 de milioane…

Cazinourile din toată lumea se baricadează. De fiecare dată când spaniolii descalecă, se lasă cu mari câştiguri. Presa îl joacă în picioare. „Hoţ, potlogar, şnapan”. Se apără, spune că n-a făcut nimic rău, că totul se bazează pe calcul, pe minte. În 2004, Tribunalul Suprem Iberic îi dă dreptate: poate intra în orice cazinou din patria lui Cervantes. Chiar şi acolo de unde fusese dat afară.

Nu se lasă: scrie cărţi, naşte documentare, începe să analizeze probabilităţile de la jocurile cu zaruri. Trece spre pokerul online, nu înainte de-al păstori pe Juan Carlos Mortensen, campionul lumii la poker, un băiat cu câştiguri de peste 10.000.000 de euro.

„De patru ori am fost putred de bogat, de patru ori – ruinat”, zice acum Gonzalo, ajuns la 73 de ani. Meditaţii la matematică. Pe „Zoom”. Primeşte, nu dă! „Lucrez la numerele prime. Caut o breşă în sistemul celor de la WhatsApp. Îţi dai seama că dacă prind o eroare, scufund economia mondială?”.

Sursa: gonzalogarciapelayo