Cele mai frumoase 31 de secunde

Cadrele de început sunt cu cele două echipe pozând. Apoi, pac, şase faze, una mai frumoasă ca cealaltă! O săritură la cap, un şut spre buturile gazdelor, apărat de goalkeeperul advers, şi câteva imagini din spatele uneia dintre porţi. Gata! Cele 31 de secunde au trecut! Asta e tot! O jumătate de minut de o însemnătate imensă!

În toamna lui 1911, englezii au o flotă numeroasă în Mediterana, condusă de amiralul Sir Edmund S. Poe: „Exmouth”, „Duncan”, „Triumph”, „Swiftsure” ori contratorpilorul „Hussar”. Fiecare navă de război are propria echipă de fotbal, aşa că băieţii traşi la dană în Barcelona pleacă în căutare de adversari.

Deşi în oraş vieţuiesc, deja, de vreun deceniu, cele două echipe cunoscute, Spania nu are, încă, fotbalişti profesionişti. Cu toate acestea, mulţi dintre ei sunt botezaţi „amatorii maro”, primind, de la cluburi, pe şestache, bani pe care nu-i declară nimeni.

Pe 12 august 1911, cei de pe „Duncan” dau piept cu Club Deportivo Español, viitorul Espanyol. Se merge pe terenul de pe „de la calle Industria”, inaugurat de puţină vreme, cunoscut ca „Stadionul Fasolei”, pentru că aici fusese, cândva, o mare plantaţie.

Fotbalul apărea la „Jurnalele” din cinematografe acum 100 de ani!
Companiile „Cinémathèque Gaumont” şi „Pathé Archives” au o mică filială în Barcelona. Responsabilul de aici, Henri Huet, e topit după fotbal. Are de făcut un jurnal săptămânal – „Gaumont Actualités” – cu informaţii felurite.

Aude de partida de fotbal, vine cu aparatul de filmat. Gazdele atacă în sistem 2-3-5. Au nişte jupâni englezi în lot – Hodge, Gibson şi Barenys. Cu un an înainte, Espanyol jucase contra celor de la Plumstead, unde evoluau cei trei, plăcuseră, aşa că fuseseră transferaţi în Catalunya.

Extrem de importanţi în istorie, pentru că sunt printre primii profesionişti. Deşi pare greu de crezut, echipamentul trupei organizatoare e similar cu cel din sezonul 2020-2021: alb, cu trei dungi albastre. În tribună, mulţi marinari. E şi o fanfară care cântă 90 de minute. A, şi câteva domniţe, aşa cum ne dezvăluie imaginile. Jocul e frumos, place, după cum scriu cronicarii peste… cinci zile, pentru că pe atunci ziarele nu apăreau non-stop…

Arbitrul e tot un lup de mare, Pearce, un tip cu o figură fioroasă, dar imparţial. Catalanii înving cu 1-0, graţie golului lui Barenys, din repriza a doua, cu portarul Gilbert – „ca în timpurile lui bune” – şi marele Irizar cei mai buni de pe teren. „Dacă marinarii de pe vasul «Duncan» vor continua să se antreneze, vor deveni o formaţie imbatabilă”, trage concluzia presa iberică.

Huet, care tocmai a născut cele mai vechi imagini de la un meci de fotbal din Spania, montează totul. Jurnalul e transmis prin toate saloanele, prin toate cinematografele din patria lui Cervantes, popularizând un sport ce prindea din ce în ce mai repede.

Există şi câteva articole care fac trimitere către acest filmuleţ, un fel de publicitate din perioada romantică. Espanyol evoluează, apoi, împotriva celor de pe „Exmouth”, 2-2, dar de aici nu avem imagini.

Noroc c-o lucrare de licenţă!
Anii trec. De fapt, mai bine de un secol. Nimeni nu (mai) ştie de celuloidul din 1911. Până când un student, Luis Javier Bravo Mayor, anunţă că vrea să facă o teză de licenţă cu subiectul „Cum au ajutat fotografiile şi imaginile video la popularizarea fotbalului în A Coruña”.

A pornit de la trei imagini apărute pe 15 august 1911, într-o revistă. Şi-a dat seama că-s trei capturi. Dacă-s trei capturi, unde e filmul-mamă?

A aflat că „Gaumont Pathé Archives”, grupează, din 2004, toate arhivele. A mers în Franţa, a făcut cereri, a primit acces. Şi a găsit aceste 31 de secunde de fotbal. Cele mai frumoase din istoria fotbalului spaniol. Ce pot fi admirate de oricine.