Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
„Ziua în care ne-am jucat cu focul. La propriu!”

Statele Unite se pregăteau pentru Ziua Recunoştinţei 1965, dar cui îi stătea mintea la graţiat curcani înaintea acestui meci capital? Fotbal american. Cei de la Mount Hermon adunaseră 20 de victorii în ultima perioadă, 17 dintre ele „legate”. Mai aveau […]

...

Un bunic de 10. Olimpiade!

Când a debutat la Jocurile Olimpice, cele de la München, din 1972, 121 de ţări îşi trimiseseră atleţii în oraşul din Germania Federală. Era coleg de Sat cu 7.133 de suflete şi urmau să concureze în 195 de probe. Când […]

...

Alexandru cel Mare şi fair-play-ul

Darius al III-lea, stăpân peste Imperiul Persan, ascultase, de două ori până acum, de sfătuitori. Se duelase cu Alexandru cel Mare la Issos, în 333 î.H., şi pierduse. Tinerelul acesta de 23 de ani plecase, apoi, să cucerească coasta estică […]

...

Leningradul şi şahul cu oameni şi cai

„Ilia, ştiu că mă înţelegi. Şahul ăsta, atât de frumos, nu e numai pentru noi doi! Trebuie să-l arătăm oamenilor, să-l priceapă, să-l exerseze. Am făcut turnee, am strâns bani, am ajutat jucătorii de la noi! Aşa, şi? Tot între […]

...

Cum s-a întâmplat primul meci de rugby?

„Cu tot respectul, terenul e gata până în septembrie?”. Grigore Gheorghe Cantacuzino nu-şi dorise fotoliul de primare al Bucureştiului, dar dacă băieţii din Partidul Conservator îl împinseseră de la spate, ce era să fi făcut? „Măi, omule, te-am minţit eu […]

...

Elena, prima noastră aviatoare

Elena Caragiani - Stoenescu a deţinut întâiul brevet de pilot, ca femeie, de pe plaiurile mioritice şi unul dintre primele 10 din lume. A iubit enorm România, până la lacrimi. Dar nu a putut zbura pe cerul ei

Permalink to Elena, prima noastră aviatoare
sâmbătă, 14 septembrie 2019, 9:39

Spiru Haret, da, mintea cea luminată!, reazemă cotul stâng de birou. Cu dreapta se loveşte peste frunte. „E a patra oară când o refuz pe această domnişoară, dar ea va continua să-mi scrie. Chiar nu înţelege că nu am ce face?”.

Apucă stiloul argintat şi pirogravează pe hârtie un „NU” imens. Omul care a reformat sistemul românesc de învăţământ, membru titular al Academiei Române, astronom, matematician, un tip şcolit, trebuie să se recunoască învins de cutumele societăţii în care vieţuieşte: o femeie nu are ce căuta la manşa unui avion. Punct!

Alexandru Caragiani era un medic imens. Participant la Războiul de Independenţă, se stabilise la Tecuci, unde ţinea grijă de bolnavi. Cu Zonia Radovici, cu care se luase, avea trei fiice. Elena apăruse în a lor viaţă în mai 1887.

De mică punea 100 de întrebări pe secundă: de ce zboară paserile, de ce nourii plutesc, cum se preschimbă ziua-n noapte, cum se naşte vântul? Domnişoarele de pension lecturau poveşti şi poezii amoroase, ea, la 16 ani, citea despre exploratori, despre arta fotografică ce nu lepădase, încă, pamperşii, despre primii paşi în automobilism…

Echitaţie şi aviaţie
Nu mai vrea să vază crinolina, prinde costumul de călărie, suie-n scări cu naturaleţe, trupul îi permite. „Adevărul” scrie despre ea. Mircea Zorileanu, profesorul de echitaţie, îi află pasiunea pentru aviaţie.

Îi istoriseşte medicului că ar vrea să zboare. E repezită: „Avionul nu mai este plăcerea de a urca în şaua unui cal, ci nebunie curată, care te va duce nu prin spitale, ci direct în mormânt”, aude. Ca să-i închidă gura, îşi ia licenţa în Drept. Dar fraţii Wright sunt mai tari ca Licurg, Solon ori Cicerone.

Îl iubeşte mai mult pe Traian Vuia decât pe Justinian sau Papinian. Găseşte un aliat de nădejde, în persoana lui Andrei Popovici, cumnatul său, viitor general de aviaţie. Acesta o suie într-un avion, o înalţă deasupra Bucureştiului. Chiuie de fericire. E 1913, prima femeie din istoria noastră tocmai a survolat oraşul lui Bucur!
Se înscrie la Şcoala de Pilotaj a „Ligii Naţionale Aeriene” fondată de un alt lord, prinţul George-Valentin Bibescu, cel ce năştea Aeroportul Băneasa. Lumea mondenă se aprinde. „Extravaganta neobrăzare a unei femei”, notează revistele.

Dar ea-şi vede de treabă. Pe Farman, pe Wright, pe Bleriot. Termină cursurile, termină practica, aşteaptă brevetul. Ce nu avea să vină niciodată. Spiru Haret şi, mai apoi, generalul Grigore Crăiniceanu se opuneau. Doi oameni culţi, zămislitori de cultură…

„Dacă nu pilot, măcar observator sau curier”…
Nu disperă. Pleacă în Franţa. Se înscrie la Şcoala de Aviaţie a lui Roger Sommer, din Mourmelon le Grand. Susţine examenul. Nu are nicio greşeală. Obţine Brevetul Internaţional de Pilot-Aviator nr. 1591, din 22 ianuarie 1914. Pe 29, Federaţia Aeronautică Internaţională, forul suprem, eliberează actul oficial şi insigna: Elena Caragiani devine întâia româncă aviatoare din istorie, situându-se între primele 10 din lume!

Dar Regatul n-o vrea. Lumea-i opacă. „Dacă nu pilot, măcar observator sau curier”, scrie ea, în cerere. Degeaba! Revine la Paris, dezamăgită. Un cotidian o angajează, pe loc. E 1916, devine „corespondent de război din avion”. Dar iubeşte, prea mult, ţara.

Când intrăm în Primul Război Mondial, cere să fie lăsată să zboare. Nu! Se roagă pentru un post de infirmieră, la sol. Timp de un an aleargă, printre bombe, cu o targă. Ajunge la Iaşi, la un spital de campanie. E pe Neajlov, pe Argeş. Îndură tot. Uite-o la Mărășeşti, în 1917. „Sora Elena”, aşa e cunoscută prin tranşee. Însă ea vrea brevetul de pilot. Atât! Nu!

Pleacă, definitiv, la Paris. 11 ani e corespondent din avion. Lumea o iubeşte. Se alege însă cu tuberculoză. Vine să moară în România Reîntregită, pentru care luptase. E coborâtă într-o criptă, la „Bellu”, în martie 1929. Trecuse puţin peste 50 de ani. Patria „recunoscătoare” îi lasă pe mormânt o coroană…

* Sursa: „Un frate uitat al lui Ioan D. Caragiani, doctorul Alexandru D. Caragiani”, Nicolae-Şerban Tanaşoca

Comentarii (7)Adaugă comentariu

Petre (1 comentarii)  •  14 septembrie 2019, 10:34

Vedeți dumneavostră, istoria nu este tot așa de ușoară ca și viața de gazetar. Spitalul de Campanie de la Iași nu putea fi înainte de luptele de la Neajlov (unde rușii, aliații românilor, au refuzat să tragă în frații bulgari, la propriu) și Argeș, unde Armata Română a pierdut Bătălia pentru București...

Lup (1 comentarii)  •  14 septembrie 2019, 10:55

Ce neam mare sunt frații noștri aromânii.

Mircea (15 comentarii)  •  14 septembrie 2019, 11:09

Waw... si cand te gandesti ca dupa atatia ani inca mai bantuie mentalitatea asta: "...„Extravaganta neobrăzare a unei femei” " Super articolul si foarte actual dintr-o anume perspectiva...

MARCU ANTON (6 comentarii)  •  14 septembrie 2019, 15:33

Eu in art.scrise aici observ marea calitate umana a românilor(barbați și femei!) de traiau în ROMÂNIA PÎNĂ-N ANII 1945!

Bogdan (1 comentarii)  •  14 septembrie 2019, 15:48

Inca un articol minunat pt diminetile noastre de weekend. Multumim mult, Catalin! P.S. Dna Elena Caragiani-Stoenescu avea aproape 42 de ani cand a murit (mai 1887-martie 1929) :)

Florea (1 comentarii)  •  14 septembrie 2019, 17:16

Interesant articol, asta era si observatia mea, ca nu avea cum sa aina 50 de ani conform datelor date

Emilian (1 comentarii)  •  15 septembrie 2019, 9:20

Foarte frumos articol! Felicitari!

Comentează