Ayrton Senna (1960-1994) » Ani de singurătate

Pe 1 mai 1994, cu 26 de ani în urmă, virajul Tamburello ni-l lua pe Senna. Ultimele rânduri citite de el din Biblie: "Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât L-a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică"

Când Rubens i-a deschis pe ai săi, ochii lui Ayrton lăcrimau deasupra. Nici azi nu poate spune dacă stropul îl trezise ori dacă medicii făcuseră asta. Barrichello intrase cu 230 de km/h în şicana Variante Bassa. Brazilianul cel mare îl considera „Delfinul” său pe brazilianul cel mic, aşa că atunci când se produsese accidentul, Senna zburase spre Centrul Medical.

La Castel San Pietro o sunase pe Adriane Galisteu, iubita sa. Fuseseră reci, se certaseră pentru nişte poze ale fetei. Se împăcaseră. Îi plânsese la telefon. „De două ori am vorbit. Mi-a zis, printre sughiţuri, că s-a dus să vadă locul impactului”. Asta era vineri, 29 aprilie 1994.

De dimineaţă, a doua zi, s-a dezmorţit cu 1m 22.03. Apoi maşina lui Roland Ratzenberger s-a lovit, la 314 km/h. L-au dus la spital, la Bologna. Degeaba. Primul deces după cel al lui Ricardo Paletti, de la Montreal, din 1982, a fost confirmat la 2:15 PM. Senna s-a dus să-l caute pe „Moş”. Sid Watkins era un neurochirurg imens, cel care avea grijă de piloţii de Formula 1.

În ciuda a 30 de ani de diferenţă, englezul şi brazilianul erau prieteni. Ayrton i-a spus că n-ar mai vrea să concureze a doua zi, erau prea multe adunate. Sid l-a invitat la un pescuit, dar, finalmente, ambii au convenit că nu se cade să nu se prezinte. În plus, Michael Schumacher adunase vreo 20 de puncte, lada de zestre a brazilianului era goală.

La Castel San Pietro unii spun că Senna s-ar fi aruncat pe parchet şi ar fi început să plângă crunt. Asta era sâmbătă, 30 aprilie 1994.Prost: „Nu vorbiserăm milenii. În ultimele trei luni mă suna des!”

Soarele abia se spălase pe ochi când o voce se auzi la telefon: „Bagajele dumneavoastră sunt gata, domnule!”. Era gluma cu care Owen O’Mahony, pilotul său, îl trezea. I-a făcut cadou trei poze, cu autograf. Au plecat spre Imola. S-a urcat în maşină, i-a plăcut cum se mişcă. I-a spus lui David Brown să nu modifice nimic.

Alain Prost a dat pe la standuri. În ultimul timp se apropiaseră, după secole întregi de duşmănie.

Au discutat vreo 30 de minute. „În ultimele trei luni mă suna des. Vorbeam de toate, dar cel mai mult despre siguranţa piloţilor. Ayrton avea o fixaţie cu asta”. Prost e comentator la TF1. Senna dă o tură şi spune, prin radio: „Un salut special pentru dragul nostru prieten, Alain. Ne e dor de tine, ne lipseşti!”. O reverenţă imensă, un semn că securea războiului e îngropată definitiv.

Ayrton suie în cockpit. Are pitulat un steag al Austriei. Vrea să câştige şi să-l fluture în memoria lui Ratzenberger. A vorbit cu toţi băieţii, va fi liderul lor, la următorul Mare Premiu de Formula 1, cel de la Monaco. Se vor aduna, vor discuta despre problemele de securitate. Niki Lauda promisese că ajută şi el. Chiar făcuse bâză cu Gerhard Berger, deşi cu aşa ceva nu se glumea. „Avem un Safety Car. Ştii la ce e bun? Doar ca să facă reclamă la Porsche 911. Atât!”, îi spusese.

A rugat Safety Car „să-i dea ghetuţe”

JJ Letho, de la Benetton, n-a putut pleca. Pedro Lamy l-a lovit. Un Opel Vectra, pe post de maşină de siguranţă, ţine piloţii în spatele ei cinci tururi, pentru ca oamenii să cureţe pista. Ayrton se duce în dreptul şoferului, Max Angelelli, şi-l roagă „să-i dea ghetuţe”. Cursa e refăcută. Senna e primul, Schumacher se ţine de a sa trenă. În virajul Tamburello are 312 km/h. Frânează şi, în două secunde, ajunge la 218. Cu atât loveşte peretele…

Comutăm pe camera de sus, din elicopter. Preţ de o fâlfâire de aripi, ai senzaţia că a mişcat capul. Un spasm… Cinci oameni se chinuiesc să-l scoată de acolo.

La 6:40 PM, doctorul Maria Theresa Fiandri anunţă decesul lui Ayrton Senna. Asta era duminică, 1 mai 1994.

Au trecut 26 de ani de singurătate pentru noi, cei făr’ de Senna.

„Să fii al doilea înseamnă să fii primul care pierde. Învăț mereu despre propriile mele limitări: despre limitările corpului meu, despre limitările mele psihologice. Este un mod de a trăi pentru mine”
Ayrton Senna

„Ceea ce l-a diferențiat pe Senna de ceilalți piloți a fost că, și la niște viteze uriașe, era capabil să facă lucruri care rămân extraordinare și acum. Într-un fel, totul i se revela cu încetinitorul, atât de încet, încât prin capacitățile sale mentale putea juca rolul unui aparat care înregistrează datele, putând să-și amintească maniera în care se comportase mașina”
Christopher Hilton, autorul cărții „Ayrton Senna. Povestea completă”

„Când eram mic, aveam toate cărţile, toate casetele video, el era pilotul pe care îl admiram, chiar înainte de a începe să pilotez. El m-a incitat să devin pilot şi, evident, ziua în care a murit a fost foarte grea pentru mine, mi-a fost greu să-mi ascund emoţia în familie, a trebuit, aşadar, să plec într-un loc liniştit şi multe zile, nu m-am simţit prea bine, murise eroul meu”
Lewis Hamilton, pilot Mercedes

„Îmi amintesc că mă uitam la televizor împreună cu tatăl meu şi, cum eram încă mic, nu puteam înţelege cu adevărat ce s-a întâmplat. Dar chiar şi după reacţia tatălui meu, care era un mare fan Senna, am priceput că era ceva foarte grav. Mult mai târziu am reuşit să înţeleg ce pierdere enormă fusese, pentru că am început să lucrez cu oameni care îl cunoscuseră, care au lucrat cu el”
Sebastian Vettel, pilot Ferrari

„Moartea lui Senna a fost un moment incredibil de trist pentru lumea din Formula 1. Eram încă, pe atunci, la şcoală şi chiar dacă nu-mi aduc aminte multe lucruri despre el, pentru că eram prea tânăr, ziua aceea mi-a rămas gravată în memorie”
Kimi Raikkonen, pilot Alfa Romeo

„Aveam 14 ani, eram încă foarte tânăr, dar în acel weekend alergam în Italia, debutasem în karting, aşa că a fost un şoc enorm. A fost o zi oribilă pentru toată lumea, dar câteodată este nevoie să se petreacă lucruri de genul acesta, o tragedie teribilă, pentru ca sportul să se schimbe, să progreseze. În materie de securitate, pentru noi, acest accident a avut un impact imens”
Jenson Button, pilot McLaren

„Era o sursă de inspiraţie. Îmi amintesc de anumite curse despre care puteam avea informaţii de la televizor, pentru că în Spania nu aveam drepturile F1. Mergeam la şcoală, iar pe caietul meu îl aveam pe Ayrton, în camera mea, de asemenea, un mare poster cu Ayrton, chiar primele mele karturi erau în culorile McLaren a lui Ayrton, pentru că şi tatăl meu îl îndrăgea”
Fernando Alonso, pilot