Fotbalişti făuritori de Reîntregire

Au fondat o trupă în jurul unei mingi, au strâns numai români. Culţi, fini, iubeau sportul. Au fost la Mărăşeşti, au ajuns în Alsacia, au murit în Galiţia. Şi au mers, acum 100 de ani, la Marea Unire: Colţea Bucureşti

„Avem trei sferturi de minge, ne mai trebuie un teren, o căsuţă unde să ne schimbăm, încă vreo 10 băieţi, un nume şi nişte tricouri. În rest, stăm bine, aş zice”. Asta era gluma preferată a lui Ionică Pavel, licean din Bucureştiul lui 1912. Cu toţii – el, al lui frate, Sandu, Mitică Ostrovschi şi Mituş Secăreanu – fuseseră la match, la „Bolta Rece”, unde jucaseră „verzii” cu „roşiii”.

Prin oraş începuseră a se da partide, dar nu vedeai picior de român: anglo-saxoni şi germani de la companiile străine, doi belgieni, un olandez şi ungurul Veröcsy, namila ce păzea poarta, cu o şapcă pe cap gen „Peaky Blinders”. „Fierbeau” să fondeze o grupare şi, pe drumul spre casă, numai despre asta sporovăiseră. Da, se duceau şi la „Sfântul Elefterie” în spate, pe tăpşan, mergeau şi la „Expoziţie”, la fabrică, la Colentina, la „Cometa”, pe Câmpul lui Pleşoianu, lângă Velodrom, peste tot unde exista o minge, pentru că asta era o condiţie esenţială pe atunci!

Doi lei x 4 = o echipă
Pe 10 iunie 1913, cu fix şase zile înaintea declanşării celui de-al Doilea Război Balcanic, Ionică Pavel reuşise să-l păcălească pe Mituş. „Mă, un obiect al muncii costă opt lei. Noi avem şase, câte doi de căciulă, te bagi şi tu?”. Se băgase! Aşa a apărut Clubul Sportiv „Colţea”, după numele cartierului în care vieţuiau, una dintre primele grupări din fotbalul nostru. Au scris, de mână, un regulament, şi-au dat funcţii, fiecare a primit câte una: preşedinte, vice, casier şi secretar. Şi-au tras teren, chiar acolo, la „Boltă”. Au pus 50 de bani cotizaţia, au încropit o echipă. O singură mare condiţie: trebuia să te fi născut român!

S-au pus pe amicale, mai ales cu cei de la „Bukarester FC”. 1914 îi găseşte la Brăila, în primăvară. În toamnă, „turneu” de două meciuri, în Oltenia. Debutează printre grei, în Cupa „Jean Luca P. Negulescu”, cu Româno-Americana, cu Prahova FC din Ploieşti, cu România FC. În 1915 şi 1916 câştigă „Cupa Harvester”, la categoria a II-a, un fel de ligă secundă a Capitalei. Oamenii nu-s interesaţi numai de fotbal. Promovează sportul, mişcarea: căpitanul V. Cristescu este specialistul Regatului la 10.000 de metri, se urcă pe „Postăvar”, se aleargă la maratoane.

Vor să arate calităţile românilor: uneori, la competiţii extrasportive, participă în iţari! Dar Europa e în război, prima mare conflagraţie mondială îi muşcă din trup. În august 1916, în casa lui Vintilă Brătianu, se semnează actele de intrare în luptă, după ce vreme de doi ani fuseserăm ţară neutră. Cu mici excepţii, toată trupa de la „Colţea” merge să lupte. Fotbalul e uitat, mingea e schimbată pe puşcă. Paul Panţu moare la Mărăşeşti. E citat pe ordinul de zi. Ilie Tudor ajunge în Galiţia. Aici îşi va găsi sfârşitul. Costică Iordăchescu merge cu frontul în Alsacia şi Lorena. E dat dispărut. Nu se va mai întoarce niciodată…

O trupă de fotbal cu om la Alba Iulia!
Cornel şi Ioan Pavel scapă, ultimul rănit. Gigi Iacobescu, locotenentul, un fotbalist extrem de fin, dă mâna cu Regele Ferdinand. Eroismul lui Vintilă Cristescu ajunge pe prima pagină a gazetelor.

Pe 11.11, la ora 11, în 1918, Primul Război Mondial se sfârşeşte! 535.000 de români pieriţi. Printre ei, jucătorii de la Colţea. Rănile se cicatrizează cu greu, dar dragostea pentru minge învinge totul.

În decembrie 1918, la Alba Iulia, Polieni, fundaşul, e trimis să participe la Marea Unire. Duce cu el, în sân, o fotografie a primei echipe, o trupă plină numai de români. Cu un creion cineva scrisese, sub imagine, vorbele lui Hense, vedeta celor de la „Bukarester FC”, rugat să glăsuiască ceva despre trupa apărută în jurul unei mingi: „Colţea nu va lua cupa, dar este în stare să o dea cui vrea”…

* Surse: „Fotbal de la A la Z”, „Clubul Sportiv Colţea”