De Marcos de Oscar

Cu un halat alb pe el, fără a vrea să fie recunoscut de cineva, fotbalistul lui Athletic Bilbao merge, în fiecare vineri, la spital, pentru a alina suferinţa unor copilaşi bolnavi incurabil. Un jucător cu o inimă imensă, de "leu"

„Ochi de peruzea” face semnul. E momentul în care trebuie să-şi desfacă picioarele, ca să treacă cel mic printre. Puştiulică râde, e fericit. Tipul de 1,80 duce un deget spre buze, pentru ca Beñat, în bucuria lui, să nu-i trezească şi pe ceilalţi prichindei. E vineri seara, „Hospital Universitario Cruces”, Barakaldo, aria metropolitană Bilbao, Ţara Bascilor, Spania. L-a botezat aşa din prima clipă, pentru că a fost izbit de culoarea ochilor săi…

De doi ani casa lui e Clinica de Oncologie… Nu-i medic, nu-i asistent, nici măcar nu e rudă cu băieţelul. Doar vine pe acolo ca să se joace cu ei, să le mai ia din suferinţă. Face „tunele”, se postează în patru labe, spune glume, îşi pune nas de clovn. Aşa e şi acum. Aşa a fost şi vinerea trecută. Şi cu două în urmă. Şi cu o lună…

O nălucă iubită de toţi
Omul acesta pare că nu există. Dar năluca e cunoscută de către doctori. La final de săptămână, apare acolo. Vine cu mingi, cu cutii de bomboane, cu poze cu autograf. Ia un halat şi aleargă prin saloanele sufletelor năpăstuite.

E Oscar de Marcos Arana. Fotbalist la Athletic Bilbao. Peste 350 de meciuri. Nouă sezoane legate.

Tipul de 29 de ani e dintr-alt aluat. A avut oferte din Anglia. Suculente. A spus că nu pleacă de la „lei” pentru bani în plus. În noiembrie 2015 a fost la un pas de a debuta în naţionala iberică. Amicalul cu Belgia n-a mai avut loc, ameninţarea teroriştilor închisese Bruxellesul. N-a plâns, a declarat doar că liniştea Europei e mai importantă decât un meci de fotbal. Iñaki Williams l-a luat cu el în Ghana, patria mamei. A strâns fonduri pentru copilaşii nevoiaşi de acolo, a încărcat un avion cu alimente şi haine. Atacantul l-a numit „fratele meu alb”.

Gurpegui, care conduce un ONG, i-a povestit despre prichindeii din Peru. A mers şi acolo. Într-o zi, a aflat că un băieţel de 10 ani se trezise dintr-o comă profundă după ce văzuse un meci al lui Athletic. Peste câteva ore, de dimineaţă, cel mic găsea pe marginea patului un tricou. Imaginea cu el îmbrăcat cu „18, DE MARCOS” e senzaţională…

Nimeni nu-l obligă să facă asta. Nu există nicio declaraţie, pentru că pur şi simplu nu vrea să vorbească nimic. În fiecare vineri – când timpul îi permite – ajunge la „Cruces”. „Acum o săptămână am mers în vizită la fetiţa unor prieteni. Opt ani, bolnavă de leucemie. Pe perete, o poză cu De Marcos, cu autograf. Am întrebat de unde este. Mi-au răspuns, şoptit, că apare mereu prin saloane. N-am crezut”. Mesaj pe reţelele de socializare. Sau: „Cu câteva zile în urmă, Ane, fiica mea, era internată. Omul a venit, a văzut că doarme, n-a dorit s-o deranjeze. I-a pupat mânuţa, a lăsat o fotografie şi s-a retras”. Semnat: Asier Gisasola.

Nu vrea publicitate. Deloc!
Vestea a început să plece la drum. Televiziuni, ziare. Poate o poză, poate o exclusivitate. Marcos l-a chemat pe cerberul cu presa de la club şi l-a implorat să facă tot posibilul să nu „transpire” nimic. Să ungă ce e de uns, să roage ce e de rugat, dar să nu vadă bliţ. Presa din Ţara Bascilor a scăpat ceva, ştirea a trecut Pirineii şi-n Franţa. S-a supărat. A vrut să schimbe ziua, dar n-a putut. Omuleţii îl aşteptau vineri…

După un antrenament, cu un an în urmă, i-a rugat pe băieţi să mai zăbovească niţeluş în vestiar. Le-a povestit despre cei mici, i-a rugat să vină cu el. Se apropia Crăciunul. Nouă dintre ei, în frunte cu Aduriz, au întrebat, pe loc, ce trebuie să aducă. A fost singura dată când a acceptat să fie fotografiat, alături de medici şi de asistente, în holul spitalului.

De Marcos, un tip de Oscar, nu vrea publicitate. Dar spaniolii îl răsplătesc, de fiecare dată. Au o expresie perfectă pentru ceea ce face el: ENORME DE MARCOS!

* Sursă: eldesmarque