Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
Da’ el de ce nu e plin de noroi?

Ceasurile arată 14:36 când se purcede la drum. 19 iulie 1900, proba de maraton a Jocurilor Olimpice de la Paris. Pe Sena sunt fix 41 de grade! Cei 14 curajoşi sunt cinci localnici, trei englezi, trei americani, doi suedezi şi […]

...

„Nita” – doamnă pe stradă, bărbat în echipă

La început, match-urile de football se dădeau sus, pe platoul de la „Artilerie”. Apoi, cu timpul, acolo, în Malaga lui 1920, locul fusese luat de Şcolile Saleziene, unde tinerii sărmani ori abandonaţi găseau alinare, dar obiceiul de a obosi mingea […]

...

„Cursa aceasta năprasnică”

Toată vara trebăluiseră ca să realizeze imposibilul: primul raliu românesc, pe distanţa Bucureşti-Giurgiu şi retur. De fondat se fondaseră pe 5 aprilie 1904, colo, la Otelul „Boulevard”: Automobil Club Român, a şasea instituţie de acest fel din lume.

27 de […]

...

Smaranda Brăescu a Poloniei a fost ucisă la Katyn

La 20 de ani, Janina iubea să cânte, să piloteze şi să „se dea cu paraşuta”. Cei care o cunoşteau spuneau că se pricepea de minune la toate trei, dar, după o perioadă de Conservator, renunţase la portativ.

Fata generalului […]

...

Două sticle de vin pe vârf, la 2.519m

Gustavo Schulze se trăgea din Orizaba, Veracruz, Mexic, acolo unde al său tată se iubise c-o localnică. Studiase la Munchen, parcase la Leipzig, cu doctorat la Institutul Geologic de aici. Se căţărase, de mic, pe munţi, asta făcea şi acum, […]

...

Moş I.F. Anaya

A alergat 10.000 de metri pe ploaie, dar, cînd a fost să cîştige, i-a lăsat locul altuia. Santa Claus s-a oprit din împachetat şi i-a trimis o scrisorică

„Salutare! Voi, toţi ăştia de mă cunoaşteţi, ştiţi că nu […]

duminică, 23 decembrie 2012, 11:45

A alergat 10.000 de metri pe ploaie, dar, cînd a fost să cîştige, i-a lăsat locul altuia. Santa Claus s-a oprit din împachetat şi i-a trimis o scrisorică

„Salutare! Voi, toţi ăştia de mă cunoaşteţi, ştiţi că nu sînt maestru în faţa tastelor, că nu scriu mult: puneţi-mă să alerg pe toate pistele din lume, dar nu şi pe cărările dintre rînduri şi cuvinte. Aşa că o să fiu scurt”.

„În dimineaţa aia mă trezisem, ca de obieci, la 8:00. Pînă la 8:30 un dejun ca la carte, apoi, un masaj de recuperare. Să fi fost, poate, 10:00, cînd nebunia a început. Telefoane de intrat în direct la radio, camere de televiziune în faţa casei, jurlalişti cîtă frunză şi iarbă, SMS-uri de la persoane de care nu mai auzisem nimic de mai bine de cinci ani, Facebook plin. Eu, Ivan Fernandez Anaya, atlet basc de 24 de ani, ce făcusem să merit asta? Corect, băteam la porţile naţionalei iberice de cros, se zicea chiar că am ceva talent, dar ce mare vedetă eram?”.

Cursă la şapte grade
„Cu o zi în urmă, mă băgasem la Cros de Burlada, ediţia 2012. Mă ştiţi, nu prea le am cu chestiile astea populare. Niciodată n-am reuşit să mă concentrez la ele. Acum, mi-am zis: «Ivane, haide, tată, să araţi ce poţi!». Ne-am apucat de treabă la 13:00. Atunci s-a dat startul. M-am uitat la termometru: şapte grade şi ploaie uşoară. Mi Dios, vreme perfectă pentru alergat! Lume bună. La doi paşi de mine, Daniel Mateo. Ceva mai încolo, Tony Etxeberria, Eliseo Martin, şmecherii pe proba asta. Şi Abel Mutai, kenyanul medaliat cu bronz la 3.000 metri. Obstacole, la Olimpiada de la Londra. Hai, ca să n-o mai lungim! Pînă pe la 5.000 de metri, am mers umăr la umăr un grup de opt persoane. Atunci, cu vreo două ture înainte de finiş, Abel a decis să accelereze. M-am întrebat: «De ce nu? Hai să încerc să mă trag după el». Vreo patru kilometri i-am ţinut trena. Avea cinci metri avans, reduceam niţel, iar se făceau cinci, iar reduceam. Şi tot aşa. Mi-am dat seama că era o luptă a noastră. La 250 de metri a călcat pedala, eu, după el. Îmi simţea respiraţia, dar nu puteam. Pur şi simplu nu puteam să înghit cei doi metri blestemaţi dintre noi”.

Fair-play pe timp de criză
„Atunci s-a petrecut afacerea. Mutai a văzut ceva arcuit, din baloane. Era mezanplastul de la festivitatea de premiere. Nu şi-a dat seama, a crezut că acolo e linia, acolo e finişul. Saluta, făcea bezele. I-am strigat, din spate, că mai are 100 de metri. Nu m-a înţeles. De pe margine îmi urlau să atac, să profit că băiatul deschisese, deja, şampania. Cum să mă gîndesc la aşa ceva? Am forţat, aproape că l-am atins şi i-am zis iar. Nimic. Se uita buimac. Atunci l-am împins, efectiv, zbierînd la el. Nu ştiu ce a priceput, dar a trecut, primul, linia de sosire. Asta a fost tot! Ce mare gest?”.

„A doua zi, Ţara Bascilor vuia. V-am zis că nu-s bun la vorbe, aşa că le-am spus oamenilor cu microfon exact ceea ce am gîndit şi simţit: «Am făcut ceea ce trebuia făcut. El a controlat cursa cap-coadă, el trebuia să cîştige». Am încercat şi o glumiţă: «E leat cu mine, 1988, nu puteam să-i fur munca!»”.

„Am dat drumul la plasmă. Elogii, elogii, elogii, parcă salvasem pe cineva de la moarte. Nuuu, mă purtasem natural. Atîta tot!”.

„Cînd am dat să plec spre antrenament, a doua zi, am simţit că gheata nu-mi mai intră în picior. Ce naiba? Era o mică scrisorică. «Scuze că am venit mai devreme, dar sînt mîndru de tine. Moş Crăciun. Sărbători Fericite!»”.

poza-mare.jpg
O imagine istorică! Mutai era debusolat, iar ibericul îl coordonează spre locul întîi


poza-mica.jpg
Podiumul ar fi putut arăta altfel. Dar Anaya văzuse „Singurătatea alergătorului de cursă lungă”

Comentarii (52)Adaugă comentariu

aleunderG (1 comentarii)  •  28 ianuarie 2013, 22:26

Ca de obicei nea’ Cata un mare ZEU .Deasemenea si sportivul.In mare parte atletii de obicei sunt oameni adevarati cu caractere puternice si dau dovada de un altruism iesit din comuna asta fatza de alti sportivi de la alte ramuri…Bafta nea’ Cata si la si mai multe articole de orice fel ca-s bune toate.

Comentează