Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
Smaranda Brăescu a Poloniei a fost ucisă la Katyn

La 20 de ani, Janina iubea să cânte, să piloteze şi să „se dea cu paraşuta”. Cei care o cunoşteau spuneau că se pricepea de minune la toate trei, dar, după o perioadă de Conservator, renunţase la portativ.

Fata generalului […]

...

Două sticle de vin pe vârf, la 2.519m

Gustavo Schulze se trăgea din Orizaba, Veracruz, Mexic, acolo unde al său tată se iubise c-o localnică. Studiase la Munchen, parcase la Leipzig, cu doctorat la Institutul Geologic de aici. Se căţărase, de mic, pe munţi, asta făcea şi acum, […]

...

Glasul roţilor de trans-fer

Când trenul se urni din gara londoneză, Albert Pape era jucătorul celor de la Clapton Orient. Primele zile ale lui februarie 1925. Trupa londoneză plecase la drum pentru match-ul cu Manchester United.

După vreo două ore de „glasul roţilor de […]

...

”Magul” din camera de hotel

„Camera-i vopsită-n verde, cum e gazonul. Acolo, pe perete, e o minge de fotbal de la Olimpiada de la Amsterdam, din 1924, unde am ieşit campioni, un steag de la următoarea, unde, de asemenea, am terminat pe primul loc, şi […]

...

Nebunul care i-a spus „NU” lui Mourinho

„E ultima oară când mă repet! Rusul a venit cu o ofertă bună în rucsac, trebuie să-ţi faci bagajele şi să te duci la Londra!”. „Cât?”. „Cred că ţi-am mai spus de 100 de ori: 37 de milioane de euro! […]

...

„Şahistul”

În 1912, spaniolul Leonardo Torres y Quevedo dădea lumii primul… joc pe computer. Un dispozitiv total automatizat, care permitea ca omul să evolueze împotriva maşinăriei

Sînt șase nopţi de cînd n-a mai pus geană peste geană. Şase nopţi! Cade […]

duminică, 11 noiembrie 2012, 10:59

În 1912, spaniolul Leonardo Torres y Quevedo dădea lumii primul… joc pe computer. Un dispozitiv total automatizat, care permitea ca omul să evolueze împotriva maşinăriei

Sînt șase nopţi de cînd n-a mai pus geană peste geană. Şase nopţi! Cade cu capul pe birou, varsă cafeaua, îşi pune scobitori între pleoape şi tepuşe la ceafă şi continuă. Din cînd în cînd, mai aude: „Leo, pentru numele lui Dumnezeu, mai lasă calculele alea şi treci şi mănîncă. O să crăpi şi nimeni n-o să-ţi facă statuie!”. Răspunde ca pentru el: „Deh, femeile astea”. Și reintră în lumea cifrelor.

Undeva prin Madrid. 1912. Omul cu început de chelie şi barbă, cu statură impozantă, care seamănă izbitor cu Nicolae Iorga, se numeşte Leonardo Torres y Quevedo. E inginer. Inventator. A lucrat în aeronautică, a făcut telecabine, pionier, alături de Tesla în unde electromagnetice, profesor. Acum, însă, îşi bate capul cu o tablă de şah. Cu ce?

Nu vrea să umble cu cioara vopsită
Ştie povestea. Pe la 1769, baronul Wolfgang von Kempelen născocise un dispozitiv botezat „Turcul”. Un manechin echipat cu turban juca şah contra oamenilor şi îi bătea de le suna apa în cap. Cum făceai o mişcare greşită, cum, pac, mat scria pe tine! Chiar şi marele Napoleon s-a fript, în 1809, în Palatul Schönbrunn. Peste ani, s-a dovedit că era un furtişag. Un mare maestru stătea ascuns în cutia jocului, vedea toate mutările şi te curăţa.

El e matematician, nu poate minţi. Nu e fachir, iluzionist, păcălici. Trebuie să născocească ceva. Adună, calculează. Transpiră. Adoarme. Se trezeşte. Iar adună. Mută braţele. E gata! „Şahistul”, maşinăria sa, merge! Concret, aparatul „mînuieşte” un rege alb, parcat la A8 şi a sa tură, de la B7, contra unui rege negru plimbat de un om. Cînd miroase a şah, un fonograf anunţă, în engleză, „Check to the king”! La mat, un bec se aprinde, iar dispozitivul se deconectează, automat, de la sursa de curent. Jocul e terminat! Nu există regula celor 50 de mutări de la ultima captură, dar dacă oponentul face o mişcare ilegală, aparatul se sesizează. Mai mult, regula fair-play-ului e instaurată şi pe tabla de şah. Dacă omul, pentru că e om, încearcă trei mutări ilegale, aparatul refuză să mai joace! E prima oară în istorie cînd un… ordinator, fie el şi empiric, evoluează contra omului!!! Nu există cutii, pitici aşcunşi în ele! Vorbim despre întîiul „computer games”! A pornit în 1890, a lucrat la el 22 de ani!

11 zile de somn
Leonardo adoarme. Lenevşte 11 zile pînă să-şi revină. Lumea începe să afle. Ajunge la Paris, la Expoziţia Mondială din 1914, şi face senzaţie. Între timp, braţele au dispărut, piesele sînt mişcate de magneţi aflaţi sub tabla de joc, altă inovaţie. „El ajedrecista” mută şi cîştigă.

Regele Alfonso al XIII-lea îl umple de medalii. E numit Ministrul Dezvoltării, dar refuză. Vrea să rămînă la calculele lui. La 10 ani după descoperire, Sorbona nu-l „iartă” şi-l face doctor. N-are ascunzişuri, publică sistemul după care jocul funcţionează. Fiul său, Gonzalo, continuă opera şi-l modernizează.

Leonardo s-a stins la Madrid, în inima Razboiului Civil, cu 10 zile înainte de a împlini 84 de ani. „Minunea” mai poate fi admirată şi astăzi. Şi faptul că funcţionează, perfect, arată ca a fost pritocită de o minte sclipitoare.

Iar a sa soaţă n-a avut dreptate. În faţa Facultăţii de Aeronautică din Madrid tronează statuia lui Leonardo Torres y Quevedo…
1.jpg
În cazul în care la șahul jucat în parcuri s-ar folosi patentul lui Quevedo, la trei mutări greșite jocul s-ar încheia!


leonardo_torres_quevedo-x640.jpg
Leonardo Torres y Quevedo, numele unui alt inventator de geniu!


tabla.jpg
Una dintre imaginile cu…tabla de joc

Comentarii (15)Adaugă comentariu

ytz (1 comentarii)  •  11 noiembrie 2012, 11:15

Genial, atat Leonardo, cat si autorul articolului. La mai mare !

Genu (6 comentarii)  •  11 noiembrie 2012, 11:21

Replica amicală la „Omul vitruvian”
Materialul l-am recuperat recent dintr-un ungher de folder şi a fost scris acum vreun an

Zâmbetul lui Don Francisco

Ripensia Timişoara e prima echipă profesionistă de fotbal din România şi a fost înfiinţată în septembrie 1930, aici jucând nume de legendă: Silviu Bindea, un vârf cu un dribling filigranat; Elek Schwartz, şi el un atacant cu simţul golului, ajuns după război antrenor la Ajax şi Benfica(!); Rudy Wetzer, căpitanul necontestat al echipei, cooptat în stafful tehnic lărgit al naţionalei României calificată la Campionatul Mondial din Mexic 70, la fel ca şi Emeric Vogl, alintat Ciogli; Nicolae Covaci, fratele mai fotbalist al lui nea Pişti, participant la trei mondiale; Ştefan Dobay, zis „Calul”,unul din marii şuteuri interbelici sau Kotormany, un half pe care recent dispărutul meu vecin nonagenar, şi nu numai el, îl considera cel mai elegant jucător ce a evoluat vreodată în campionatul nostru. Dar enumerarea tuturor vedetelor echipei de pe Bega ar merita un memento separat, statistica arătând că aceasta a dat grosul echipei naţionale în anii 30.
Începutul a fost greu, marcat de efortul de triere şi de omogenizare a lotului. Într-un demers de un orgoliu nemaiîntâlnit până atunci în fotbalul nostru, zeci de jucători, consideraţi vedete la echipele lor, au fost transferaţi pe bandă rulantă, rezultatele dorindu-se a fi obţinute imediat. Iar pentru a da şi mai mult ştaif profesionist noului team a fost adus tocmai din Spania antrenorul Francisc Plattko, un domn ireproşabil şi bonom, care a fost imediat adoptat de jucători:”Don Francisco, cum îl denumeam noi era un om minunat”, povesteşte Dobay în cartea sa de amintiri.”Înalt, puternic, energic şi, în ciuda volumului său, foarte elastic. Primul lucru pe care l-a făcut a fost acela de a ne urmări antrenamentele fără a interveni direct cu sfaturi sau cu păreri”.
Chiar dacă lucrurile nu evoluau perfect în multele meciurile de verificare cu regim de trial, ibericul nu se arăta nemulţumit ci, din contră, afişa mereu un zâmbet cordial:”Nu a sesizat nimeni că zâmbetul acela îi dovedea competenţa. Şi-a dat seama că are în mâini oameni înzestraţi, pe care nu mai avea ce să-i mai înveţe, care nu mai aveau nevoie decât de omogenizare […] Avea o forţă şi o dârzenie cu care ne ocrotea, pentru că verificase şi cunoştea exact valoarea fiecăruia, conştient fiind că timpul o va confirma, că fiecare an o va spori, până la consacrare”.
Dar metehnele managerilor din fotbalul nostru actual erau aceleaşi şi atunci. Improvizaţia şi presiunea nejustificată pusă pe stafful tehnic şi pe jucători, cu scopul obţinerii de miracole peste noapte erau norme şi pentru conducătorii bănăţeni din interbelic. În plus, aceeaşi incompetenţă de neclintit:”Cei din conducere stăteau răsturnaţi în fotolii, crezând că echipa se face singură. Terenul era ca un ogor neîngrijit şi denivelat, în orice clipă putându-se produce accidente”.
Şi tot la fel ca şi alţi antrenori veniţi din civilizaţii fotbalistice cu reguli clare, neacomodaţi cu diletantismul despotic, Plattko nu agrea deloc intervenţiile patronatului în treburile sale şi, mai ales, nu tolera sub nici un chip să le fie aduse critici jucătorilor:”Şi chiar dacă zicea că unii sunt pensionari, iar alţii necopţi, numai el avea să spună aşa ceva. Nu permitea nimănui să facă vreo apreciere negativă la adresa noastră. De aceea nu admitea nici imixtiunea conducerii clubului în treburile lui”. Însă, după un meci pierdut la Belgrad, ignorat complet de istoria fotbalului, conflictul n-a mai putut fi evitat. Complexele de inferioritate ale patronatului au erupt sub formă de critici violente, iar don Francisco şi-a dat seama că stilul e un neajuns în acest capăt de Europă. Cu acelaşi zâmbet şi-a dat demisia, şi-a pus pălăria şi a plecat. După nici un an jucătorii selectaţi de el au câştigat la pas primul lor titlu de campioni. Şi, deşi stătuse la echipă numai două luni, a rămas cel mai iubit antrenor al lor.

Citatele sunt preluate din volumul de memorii al lui Ştefan Dobay, „Şut…Goool!”, apărut la Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1979

doru (26 comentarii)  •  11 noiembrie 2012, 12:01

salut,mersi.

vasim (37 comentarii)  •  11 noiembrie 2012, 12:10

A fost unul dintre inovatori!
Frumos articol felicitari!

Georgian (1 comentarii)  •  11 noiembrie 2012, 12:26

Bun articol, de Duminca.

ovidiu-3003 (108 comentarii)  •  11 noiembrie 2012, 15:17

Va mai asteptam cu articole despre sah…intre timp masina a depasit cu mult forta de joc a omului.

dan (226 comentarii)  •  11 noiembrie 2012, 20:19

Masina nu are sentimente de aceea invinge in cele mai multe cazuri omul la sah; inclusiv pe vulturul din Baku l-a invins o masinarie. Articolul eate exceptional ca si celelalte mereu invatam cate ceva. Felicitari domnule Oprisan!

4Kan (1 comentarii)  •  11 noiembrie 2012, 20:37

Multumim ptr articol domnule Oprisan. Poate le spuneti si colegilor dvs. de la gsp ca in aceste zile se desfasoara un puternic turneu de sah in Bucuresti, Turneul Regilor.

mishu (1 comentarii)  •  11 noiembrie 2012, 21:07

„computer games” inseamna „jocuri pe computer” nu masina de jucat sah.

gima (99 comentarii)  •  11 noiembrie 2012, 21:09

bravo tata!

Scorillo (1 comentarii)  •  12 noiembrie 2012, 8:36

Foarte interesant articolul .Multumesc.

dan (1 comentarii)  •  13 noiembrie 2012, 1:07

Foarte frumoasa povestea. Dar am si eu o curiozitate. In toate articolele scrise de dvs, descrierile sunt foarte plastice si ma ajuta sa vizualizez foarte bine povestea. Dar ma roade curiozitatea. Detaliile acestea, de genul „Cade cu capul pe birou, varsă cafeaua, îşi pune scobitori între pleoape şi tepuşe la ceafă şi continuă”, sunt reale, au la baza informatii documentate, sau mai sunt cosmetizate si imbogatite pe ici, pe colo, ca sa ofere povestii un iz aparte?

Bibi (213 comentarii)  •  13 noiembrie 2012, 10:16

Catalin, multumesc !

jos_cenzura (12 comentarii)  •  14 noiembrie 2012, 15:10

multumesc pentru articol

totdd (23 comentarii)  •  15 noiembrie 2012, 11:05

Bravo Catalin ! Super !

Comentează