Dor de boşorogi
Sînt 65 de ani de cînd „Armata” pornea la drum pe „Venus”, pe „picureală”… Dar cînd iPhone 5 e la o degajare distanţă de apariţie, cine mai are vreme de dinozauri?
Goal-keeper era el, Lăzăreanu. Suduia că picură, nu-i […]
Sînt 65 de ani de cînd „Armata” pornea la drum pe „Venus”, pe „picureală”… Dar cînd iPhone 5 e la o degajare distanţă de apariţie, cine mai are vreme de dinozauri?
Goal-keeper era el, Lăzăreanu. Suduia că picură, nu-i plăcea să bage robinsonade pe sloată. „Bă, noroiul e pentru porci, nu pentru lorzi ca mine”, glăsuia. Unii zic că a fost cel mai mare portar de-al nostru. S-a retras la 24 de ani, viaţă extrasportivă. Omul care putea dovedi şi o tonă de marmeladă! Da, aşa erau suplimentele atunci: fructe zdrobite şi biscuiţi de răsboiu’…
Pe spate-i Panait, soldatul. Cel care fuge de frizer ca renul lui Moş Crăciun de primăvară. Ce ironie! Peste ani, tot pe acolo venea al pletos, Joe… Şi Cernea, în mijlocul apărării. Cel mai mare specialist al lotului la jocul cu nasturi. L-au prins, cîndva, nişte „pitici” prin parc. I-au luat cinci „hapuri”. „Nu-i adevărat, nu m-au făcut pe bune, aveau doi la fel”, se apără. Şi fruntaşul Jivan, cel mai tare dansator în cantonamentul de la Sinaia. Măiculiţă, ce le ameţise pe fetele de la „Pedagogicul” din Ploieşti!…
Cinci stîlpi de nocturnă
Taborsky, ori Taborschi, ori Tabolschi – „să-nţepenesc dacă am ştiut vreodată cum se scrie, corect, numele meu”, zice, e şi el prezent. E mare cît un stîlp de nocturnă.
Domnul Vartolomeu, constănţean de naştere, chemă „căpitanii” la centru. Gică Popescu vine de două ori acolo: prima dată pentru că e şeful echipei, a doua pentru că chiar are gradul ăsta. Doamneee, ce om, ce fotbalist! Cînd fotbalul se lepăda de pamperşi pe plaiurile dîmboviţene, el jucase, deja, la Plevna, la Gloria, la Sportul, la Sparta ori la Carmen. Ce curse pe extremă, cu 11 centimetri noroi pe teren!!! Prinsese vreo 130 de meciuri în prima ligă… Ar fi fost mai multe, dar slujise Patria pe front, în al doilea…’Nalt, prezentabil, schimbase pase cu Silvică Bindea, „Giussy” Baratki ori Nicu Reuter. Şi Kotty Bernhardt, un fel de „stranier”, şi caporalul Florică Marinescu, cel ce avea să dibuiască întîiul gol din viaţa trupei.
Charlot de Dîmboviţa
A, uite-l, pe bancă, şi pe ală micu’, cum se mai agită! Zici că-i Charlie Chaplin în „Dictatorul”. Cum îl cheamă, dom’le, cum îl cheamă? Aşaaa, da, Ilie Savu, „Paraşută”. Jocu-i programat a purcede la drum la 16:00, e şi 10, n-a pornit, dar el deja a muşcat de vreo opt, poate 10 ori, din fierul băncii de rezerve. Nu-i place cum au făcut încălzirea. Din „neinstruţi” şi „salina de la Praid vă papă!” nu-i scoate… A jucat în echipă cu Deceneu, Menumorut, Bogdan, Mihai, Banul Craiovei, Ştefan cel Mare, Cuza Vodă şi Gică Petrescu.
Şi e şi Mladin, şi e şi Apostol, „supravieţuitorii” de peste 60 de ani. Primul, cînd vorbeşte de echipă, o face numai cu batista în mînă! Numai cu batista în mînă!!!
Armata dădu piept cu Dermata
Ploua mărunt pe „Venusul” cel vechi, în zi de duminică; lume, buluc, că-i cuplaj. „Armata”, trupa aia nou fondată, dă piept cu Dermata Cluj. 24 august 1947. Primul meci din istoria Stelei. Cu o echipă închegată în tren, cu fotbalişti fără ghete, cu cantonament cazon, cu suplimente de marmeladă, cu drumuri făcute în camioane ostăşeşti.
Se termină 0-0, deşi cronicarul scrisese că „odată început, jocul lasă impresia că va da cîştig de cauză Dermatei”.
Sînt 65 de ani de atunci. Fix! Azi, între Operă, Splai, „Preoteasa” şi mastodontul perforat la jumătate a lui Nea Nicu e parc. „Venus” i-a rămas numele. Prichindeii, copăcel-copăcel, prind a se juca pe acolo. Ochi umezi, de bunic, îi privesc. Par a le fi dor de cei de acum şase decenii şi jumătate… Da, de boşorogi! Şi lor, şi nouă. Vouă, nu?
Prima fotografie din istoria echipei, făcută la Craiova, înainte de startul sezonului. Doamna e soţia antrenorului Cibi Braun, Gică Popescu I e cel cu cravată, dreapta sus