„Inima lui bătea prin inima ei”

Au fost căsătoriţi 72 de ani şi, la plecare, au dorit să meargă tot împreună. S-au stins la o oră diferenţă, pentru că nici dincolo nu au putut sta despărţiţi

Întinse tremurînd mîna stîngă, ca şi cum ar fi […]

Au fost căsătoriţi 72 de ani şi, la plecare, au dorit să meargă tot împreună. S-au stins la o oră diferenţă, pentru că nici dincolo nu au putut sta despărţiţi

Întinse tremurînd mîna stîngă, ca şi cum ar fi dorit să se agaţe de ceva…Bătu aerul pentru cîteva secunde, apoi, ca la un semnal, dreapta soţiei plecă spre el. Degetele li se întîlniră între paturi şi se lipiră. Se lipiră ca atunci, pe 26 mai 1939, cînd se luaseră. „Totdeauna împreună, alături la bine şi la rău, pentru tot restul vieţii?”, întrebase pastorul. Cei din biserică puteau jura că fusese cel mai clar „DA!” rostit vreodată…

Nu mai erau conştienţi. Nici unul. Aşa îi aduseseră. „Accident grav de circulaţie, două victime, una de 94 de ani, cealaltă de 90. Comă profundă”. Asta-i speria pe ei? Prin cîte trecuseră: Marea Criză, războiul mondial, decesul a doi dintre copii, naşterea stră-strănepoatei…

Schi nautic la 60 de ani
Toată viaţa fuseseră împreună. Nu puteau respira unul fără altul. Cînd el, Gordon, făcea schi nautic, la peste 60 de ani, ea ţinea volanul bărcii. Cînd el dispărea sub apă şi-i dădea emoţii, ea ştia răspunsul. „M-am dat puţin la fund, se desprinseseră şinele astea din picioarele mele şi fără ele nu mă puteam întoarce la tine”…Mariajul lor nu fusese unul extraterestru. Se iubiseră, se certaseră, se iertaseră şi iar se iubiseră. Atît.

În după-amiaza aceea, ieşiseră la cumpărături. Un vehicul mult mai puternic a intrat în ei. Au ajuns în aceeaşi rezervă. Aşa i-a găsit Donna, fiica. „Nu mai erau conştienţi, dar se ţineau de mînă, pat lîngă pat, iar asistentele plîngeau. Tata s-a dus primul, la 15:38. Am văzut că nu mai respira, era clar… Ba nu, inima-i bătea, monitorul era cald!…N-am crezut explicaţia doctorilor, dar miracolul era miracol. El respira prin inima ei! Se ţineau de mînă, sufletul mamei se încăpăţîna să-şi ia rămas bun, iar bătăile ajungeau pe monitorul tatălui! Da, poveşti de adormit, veţi spune, dar medicii se minunau şi ei”…
Norma a plecat la 16:38. Şaisprezece treizeci şi opt fix! Nici după moarte n-au vrut să stea separaţi. Au lăsat, prin testament, să fie incineraţi, iar cenuşa să le fie amestecată.

Un miracol sau o cronică de meci?
Bun, şi ce legătură are asta cu sportul pentru a apărea în Gazetă? Aşa este, aveţi dreptate, n-are! Dar, ce, cîţi jucători de fotbal de la noi n-au nici o legătură cu sportul? Iar povestea celor doi, Gordon şi Norma Yeager, din Iowa, SUA, care au fost căsătoriţi 72 de ani şi care au decedat miercurea trecută, e mai frumoasă decît cronica oricărui meci al nostru din Europa League…

72 de ani împreună. Simplu, nu?