marți, 8 septembrie 2020, 10:16
Războaiele noastre
Despre supa mereu reîncălzită a vrajbei noastre

Boa roşu
După ce a dat gol Coman (ah, numele ăsta!...), am avut senzaţia că mingea a fost repusă în joc tot de Bayern. După ce a muşcat, imediat boa a început să se înfăşoare în jurul adversarei, frângându-i oasele unul câte unul, începând cu cele fragile ale Juniorului
marți, 25 august 2020, 9:40

Dinamo din vis
Sunt unii care duc dorul Epocii Ceauşescu. Alţii duc dorul epocii în care Dinamo se pregătea de Liga Campionilor, nu de Liga a doua. Întâmplarea ne ajută să ne reamintim despre ce era vorba atunci prin exemplul unui alt Dinamo
miercuri, 12 august 2020, 8:35

Covidul cosmic
Criza infectărilor din fotbalul românesc arată de fapt cât de puţini anticorpi are protipendada acestui sport
marți, 4 august 2020, 9:54

Turul fantomă
Am stat cu sufletul la gură. De fapt, încă mai stau. E o formă angoasată a ceea ce poate fi ruda îndepărtată a unui sentiment care se apropie de cuplarea emoţională la o comunitate.
joi, 30 iulie 2020, 12:22

Corona şi coroana
Craiova e campioană. La ora asta, în minutul ăsta, în secunda asta, care tocmai a trecut
marți, 21 iulie 2020, 9:27

Ce a ajuns și Borcea!
Regula jucătorilor sub 21 de ani este catalogată în toate felurile, de la „E o tâmpenie” la „Cea mai bună decizie pentru fotbalul românesc”. Oricum ar fi, în momentul ăsta poate fi caracterizată simplu, neepitetic şi antibombastic: un eşec
marți, 7 iulie 2020, 10:22

Cine a bătut pe CFR?
A început să scârțâie formula magică "Îți dau, îmi dai"
marți, 30 iunie 2020, 11:25

DJ Djoko şi asimptomaticii gândirii
Cad ca popicele, spulberaţi de o bilă mondială care, evident, nu există. Virusul lipseşte, dar loveşte. Şi riscă să-i atingă unde-i doare mai tare
marți, 23 iunie 2020, 10:14

Frumoşii pierde-vară
La finalul CFR-FCSB a fost ca şi cum cineva s-a distrat luând vorbele unuia ca să le pună în gura celuilalt şi viceversa
miercuri, 17 iunie 2020, 9:59

Astra la vista, bebe!
Alibec se revoltă. Astra nu poate în Europa. Dar poate multe altele neputute de alţii
marți, 9 iunie 2020, 3:56

Titlul din eprubetă
Un campionat stă să repornească. De data asta, chiar putem spune că nu se va juca doar pe teren
miercuri, 3 iunie 2020, 9:18

FCSB trebuie să ia titlul! FCSB va lua titlul!
Sinceritatea e bună până când consecinţele ei îngroapă gestul în sine
marți, 26 mai 2020, 9:31
Știrile momentului pe gsp.ro
Dani Coman a demisionat de la Hermannstadt! S-a înțeles cu altă echipă din România
Lovitură MAJORĂ pentru granzi în Premier League! Măsură spectaculoasă, care poate schimba tot
„Iordănescu a tras sforile să revină la națională” » Pițurcă face dezvăluiri tari: „Dacă știam că vine el...” + Scena din avion: „Era transfigurat”
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Bio