Ironia lui Chipciu și lacrimile lui Dan și Cholo
Mă așteptam ca unii să-l critice pe Maradona și după dispariția lui. Să vorbească doar despre părțile negative.

Au fost mulți care-l condamnau și în timpul vieții. Pentru ei, arta creată de Diego, care a făcut oamenii fericiți la fel ca toate marile genii ale lumii noastre, e fără valoare. În ochii lor, Maradona înseamnă doar droguri, hoție și dictatori.
Pictura din iarbă nu îi mișcă, nu îi emoționează, nu îi înfioară. Când privesc miracolul numărului 10, nu doar fentele magice, viziunea lui extraordinară pe teren, pasele, golurile unice, ci și lupta lui împotriva tuturor adversarilor care-l alergau ca să-i rupă picioarele, lupta lui pentru Argentina și Napoli, nu simt nimic. Totul e rece, indiferent.
Nu mă așteptam să-i văd însă râzând de cei care l-au iubit, ironizându-i superior pentru suferința lor, pentru lacrimi. Nu e totul ipocrizie pe pământ. Durerea există, lacrimile există, nu sunt o minciună.
Am fost surprins de reacția lui Chipciu. Dezamăgit. Reporterul de la Digi voia să afle ce crede despre Maradona, dar el nu s-a referit prea mult la „El Diez”. Un fotbalist în vârstă de 31 de ani care părea că nici nu prea îl cunoaște pe argentinian, că nici nu prea l-a văzut. Și care vorbea ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic deosebit. Ei, a murit un om, viața merge mai departe. Și el era unul dintre malițioșii care îi luau peste picior pe toți cei ce îl plângeau pe Diego.
„Trist e că atunci când moare un om facem nebunie, mamă, era zeul suprem, și în urmă cu o săptămână nu îl băga nimeni în seamă. Acum, toți suntem lacrimogeni și Maradona a fost cel mai mare fotbalist. Nu l-am prins jucând”, au fost cuvintele lui. „Asta e viața. Dumnezeu să-l odihnească și mergem înainte”. Totul cu detașare, totul cu nepăsare.
Puțin mai târziu, Dan Petrescu, antrenorul său de la CFR, spunea la același microfon: „Am plâns cinci minute după ce am aflat, nu am putut să mă opresc. Toata lumea l-a iubit, îl iubește și îl va iubi mereu pe Maradona”.
La Madrid, simțeai durerea lui Diego Simeone la fiecare cuvânt: „Când primești un telefon și ești anunțat că Maradona nu mai este, nu crezi, zici că asta nu se poate. Diego nu poate muri”. Cholo, care i-a fost șase ani coleg la naționala albicelestă, avea ochii plini de lacrimi la conferință. „Diego a murit. Nu se poate! Nu se poate!”.
Dan nu mințea. Cholo nu mințea. Sufereau, ca milioane de oameni din lumea întreagă. Suferința lor nu era ipocrită, nici lacrimile lor. Toți pierduseră pe cineva drag. Un fotbalist. Cel mai mare fotbalist.