Sportul din perspectiva copilului – Parintii / episodul 2

De cind merg la meciurile de copii si juniori alaturi de Matei (foto), cam de 2 ani, am vazut foarte multe ipostaze care m-au socat. Mame antrenor, mame pe garduri tipind ca disperatele, tati care-si injura copiii, tati care le […]

duminică, 27 octombrie 2013, 11:38

De cind merg la meciurile de copii si juniori alaturi de Matei (foto), cam de 2 ani, am vazut foarte multe ipostaze care m-au socat. Mame antrenor, mame pe garduri tipind ca disperatele, tati care-si injura copiii, tati care le urla copiilor cind sa respire, cind sa alerge, cind sa traga sau sa faulteze. Este uneori un spectacol oribil, care afecteaza in mod vizibil evolutia micilor fotbalisti. Unii au deja gitul „strimb”, cautind dupa fiecare faza reactia parintelui de pe margine, altii incep sa plinga pe teren si sint destui si care rabufnesc nervos. Nu e in regula.

La inceput de septembrie, cind s-a disputat DimSoft Juniors Cup la Izvorani, am stat de vorba cu staff-ul lui Feyenoord Rotterdam, care a participat cu o echipa superba – generatia 2002. De altfel, Academia Feyenoord a fost desemnata cea mai buna in ultimii ani in fotbalul olandez. Imi povesteau ca, la un moment dat, a ajuns in curtea lor un pusti roman, pe care insa l-au trimis acasa dupa citeva luni. Nu pentru ca ar fi fost netalentat, ci pentru ca tatal sau se comporta ca un disperat! A incercat chiar sa ofere un bonus financiar unui antrenor care sa munceasca suplimentar cu copilul! Picatura care a umplut paharul! „Sintem organizati, avem o cultura fotbalistica mare, stim cit si ce sa cerem la antrenamente copiilor!, au explicat cei de la Feyenoord, considerind ca tatal ii facea mult rau copilului.

Si cei de la Rayo Valecano au o politica interesanta vis-a-vis de implicarea parintilor. Cind pustii ajung la baza de pregatire, drumurile se despart, iar mamicile si taticii stau intr-o cafenea si se relaxeaza, nu agatati de gardul terenului si comentind ceea ce se petrece la antrenamente. Am discutat cu un impresar apropiat gruparii madrilene, care spune ca niciodata nu deschide discutia cu un parinte despre copilul acestuia: „pentru ca toti au impresia ca ai lor copii sint Messi sau Ronaldo la virsta mica si dialogul nu se mai poarta in limitele realitatii”, a explicat acesta.

Dar iata cum privesc psihologii relatia COPIL – PARINTE – ANTRENOR in cartea Pshiologia sportului, coordonata de Stephen J. Bull.

In primul rind, este de punctat faptul ca deseori copiii capata idei gresite cu privire la potentialul lor de la adultii din jurul lor. Parintii, si chiar antrenorii, au asteptari prea mari, iar acestea pot deveni o sursa de stres daca cel mic nu se poate ridica la nivelul asteptarilor! Copiii trebuie sa se bucure de antrenamente si de competitii pentru a se asigura o implicare constanta din partea lor!

Exista doua genuri de motivatie pentru micii fotbalisti:

– EXTRINSECA, este cea care provine din mediul din jurul sportivului si poate fi POZITIVA sau NEGATIVA.

* motivatia pozitiva: un trofeu oferit jucatorului care si-a imbunatatit cel mai mult performantele (raportat insa la el insusi – retineti!). Aceasta transmite pe loc un puternic mesaj pozitiv celui care primeste trofeul privind faptul ca eforturile sale au fost remarcate si rasplatite.

* motivatia pozitiva: un parinte care-si arata interesul fata de cum a decurs o sedinta de antrenament poate contribui la mentinerea interesului pentru sport

# motivatia negativa: parintele promite o rasplata pentru o performanta: „Daca azi cistigati, iti dau 10 lei”. Cu toate ca aceasta este o recompensa, ea este data intr-un mod foarte periculos, iar daca cel mic nu reuseste sa-i ofere parintelui rezultatul dorit, el a esuat atunci de doua ori: o data in competitie si o data in ochii parintelui!

– INTRINSECA, este motivatia care vine din interiorul sportivului: aceasta include factori ca multumirea de sine, placerea si impacarea cu sine, care trebuie accentuate cu adevarat cind vine vorba de implicarea in sport pe termen lung. Cercetarile au aratat ca unul dintre motivele pentru care copiii abandoneaza sportul este faptul ca nu se distreaza si ca nu-si satisfac nevoia de a se simti impliniti.

Pentru ca cei mici sa aiba o experienta pozitiva atunci cind iau parte la o activitate sportiva, ei trebuie sa stie cu siguranta ca sint sustinuti activ de parintii lor. Este foarte dezamagitor pentru un copil sa practice un sport stiind ca parintii nu-l iau foarte in serios si nu-l sustin cu adevarat. Lucrurile simple, cum ar fi urmarirea unei competitii, le ofera copiilor un sentiment mai puternic de siguranta, iar acesta se va reflecta in atitudinea lor fata de sport. Dat fiind ca participarea timpurie la o activitate fizica poate duce la un stil de viata activ si sanatos, cu siguranta merita sa incurajam stradania celor mici!

In final, propun un test pentru parintii care au copii la fotbal (sau orice sport). Luati o foaie si un pix, in stinga foii scrieti Motivele parintilor care-si trimis copiii sa faca sport, iar in dreapta Motivele copiilor care vin sa faca sport. Daca descoperiti o nepotrivire intre asteptarile voastre (ale adultilor) si cele ale copiilor, atunci ar fi cazul sa va revizuiti propriul comportament! Merita in acest punct sa va reamintiti ca un copil nu ar trebui sa joace pentru a satisface ambitiile maturilor! Copiii fac sport pentru propria placere si asta le alimenteaza si interesul pentru sport (restul este doar factor de stres)!

Cartea care abordeaza subiectul AICI

Citeste si Sportul din perspectiva copilului – episodul 1

In final, reiau continutul unei poze ce circula pe net si este legata de subiect. Il adaptez putin:

1. Fiecare are un rol. Antrenorul – antreneaza, arbitrul – fluiera, micii fotbalisti – joaca. PARINTII sa se simta bine si sa-si incurajeze copilul si echipa acestuia

2. Nu exista meci fara doua echipe. Cei din formatia adversa sint tot copii, ca si al tau. Asa ca nu ar fi rau daca ai aplauda si reusitele lor.

3. Meciul incepe inca din vestiar, continua pe teren si se termina la dusuri. Respecta aceste momente si lasa ca FIUL tau sa traiasca experienta de a face parte dintr-o echipa

4. Sa stea pe banca nu este un esec pentru copilul tau, este punctul din care incepe tot. Nu te certa cu antrenorul, continua sa apreciezi dezvoltarea abilitatilor pustiului tau (nu-l raporta niciodata la alti copii) si incearca sa-i intaresti increderea in sine!

5. Nu uita: copiii nu sint adulti, deci trebuie tratati diferit!

Comentarii (6)Adaugă comentariu

Ioan popoviciu (4 comentarii) • 27 octombrie 2013, 15:33

Dragut. Ca psiholog care lucrez cu fotbalistii din scoli de fotbal, sunt foarte atent la gradul de optimism pe care il are parintele (de cele mai multe ori mama). Optimismul parintelui se transfera de cele mai multe ori de la parinte la copil prin reactia parintelui la situatii de stres. Daca parintele este nervos, agitat, stresat, critic, acid, acest lucru il transfera inspre jucator. De cele mai multe ori insa, parintele vine sa il „ajute” pe antrenor care din cate am vazut eu, le ucide increderea jucatorilor si apoi se asteapta ca acestia sa joace bine. Gresit. Si copiii, si parintii si antrenorii au multe de invatat despre psihologia constructiei increderii jucatorilor de fotbal. Succes mai departe.

Augustin Roman (437 comentarii) • 27 octombrie 2013, 20:19

Multumesc pentru comentariu, domnule Popoviciu. Aveti dreptate!

Christi Sava (2 comentarii) • 28 octombrie 2013, 17:11

De curand am scris aceste ganduri:
https://www.facebook.com/notes/christi-sava/cand-a-castiga-inseamna-a-pierde/10151954072794189

Sunt mama unui copil de 8 ani si 6 luni, copil ce practica sport doar de la 7 ani. A inceput la o scoala de initiere, a continuat cu un antrenor care este si profesor, iar acum speram din tot sufletul sa fie bine. Experienta este mai mare decat imi doream.. si nu neaparat placuta. Cum spune si proverbul: pestele de la cap se impute, multe pornesc de la antrenor: accentul pe performanta, presiunea, acceptul interventiei parintilor.. si reactia la recompense materiale. Da! Unele sunt directe si neimpozabile, iar altele se reflecta in cresterea notorietatii clubului si implicit atragerea mai multor copii. Incurajati sau nu de comportamentul antrenorului, sunt parintii care uita sa-si incurajeze copiii, care uita ca acestia au doar 8 ani si trebuie sa se dezvolte armonios si sa-si formeze o conduita sportiva si o mentalitate de invingator – fie ca vor face sport de performanta sau nu si care se manifesta ca si cum la fiecare meci sau antrenament se afla „spionii” marilor cluburi si imediat dupa vor juca in primele ligi.
Din toate acestea.. copilul pierde..

Gabriel D (73 comentarii) • 29 octombrie 2013, 9:55

Stimata doamna Sava, sau alti parinti in aceeasi situatie :
exista o rezolvare simpla – schimbati echipa.
In cautarile Dvs. sa aiba prioritate pedagogia antrenorului, modul cum se ocupa de copii, mai putin performantele obtinute sau numele echipei.

PS
Felicitari pentru ganduri, excelent indrumar pentru restul parintilor.

Gusti,
Ma asteptam sa cuprinzi si mediul social al copiilor, felul in care isi exprima competivitatea, care incepe chiar cu colegii de strada, bloc, scoala, etc.

Pentru orice copil, fotbalul practicat, daca nu se completeaza cu o joaca pe teren, in timpul liber, in mod sigur nu va exista viitor ca sportiv de performanta, doar ca practicant, desigur cu interventia parintilor.
Asta strica, pentru ca cei cu sanse reale vor fi inlaturati, dar nu ai ce sa-i ceri unui antrenor, care de multe ori face de zeci de ori mai multe decat este remunerat.
Fotbalul nu este matematica, de multe ori, o situatie in fotbal, nu se mai repeta niciodata, cum este la mate comutativitatea, de exemplu.
Asa ca, nu va asteptati la „retete” cum ar fi : copil sarac (ca Messi) hai sa-l ducem la fotbal, ca ne imbogatim.
In primul rand, asa cum bine scrie autorul articolului, trebuie sa primeze dorinta copilului, care, de multe ori este influentat de parinti, mamele, atrase de mediul fotbalistic, tatii, atrasi de gandul carierei, toti acestia uita ca, saracul copil, nu comunica suficient cu colegii de antrenament, la scoala nu are nici un coleg fotbalist (aici vorbim de vina invatamantului), la bloc nu are unde sa practice (aici iar e problema cu terenurile), asa ca el merge la antrenament mai mult adus de parinti, decat din placere.
Discutia antrenori-parinti a existat intotdeauna, antrenorii arunca vina in seama parintilor, ba chiar a copiilor pentru insuccese, parintii, pe antrenori.
Bine de stiut este ca antrenorii, nu fac o selectie inclinata spre calitate sau performanta, pentru ei, e suficient sa aiba un lot cat mai numeros.
In situatia data, parintii cu copii mediocri spre buni, accepta aceasta situatie si se complac, la gandul ca al lor copil, joaca permanent.
Cei cu copii slabi, asteapta prilejul sa invinuiasca antrenorul ca nu e folosit copilul, cei cu copii buni, reproseaza antrenorului ca nu are cu cine sa joace copilul.
In cazul dat. antrenorul greseste grav si iremedialbil, ar trebui sa poarte discutii cu parintii si sa le explice ca el vrea performanta, nu „miscare” pentru copii.
Pentru miscare exista sali de fitness, parcuri, etc.

Asa ca, avem sau nu avem antrenori inclinati spre calitate ?

DRAGAN ILIE STEFAN (2 comentarii) • 30 octombrie 2013, 14:53

As vrea sa fac o mica observatie pe care sa n-o considerati rautacioasa, ci doar s-o luati in seama. Motivatie extrinseca negativa care vine de obicei din partea parintelui este ceva de genu’ „daca nu castigati astazi…… sau daca nu joci bine…..nu te mai aduc la fotbal”. Exemplul dat de dumneavoastra se incadreaza la categoria MOTIVATIE EXTERIORA POZITIVA. Orice rasplata este pozitiva, indiferent de natura rasplatei, iar orice pedeapsa este negativa. Ar fi multe de spus pe marginea acestui subiect, insa timpul imi permite sa mai aduc doar o completare. Un exemplu de motivatie extrinseca negativa, care sa insemne cu adevarat o motivatie pentru copil, nu ar trebui sa-l aduca pe copil in pozitia de a participa intr-un meci sau antrenament cu gandul la nereusita. Ei trebuie sa se gandeasca doar la reusita, iar asta face ca motivatia extrinseca negativa sa nu apara intr-un astfel de context. Da, un exemplu bun ar putea fi urmatorul „nu-ti faci temele, nu te mai duc la fotbal” si astfel putem sa-i facem pe copii sa inteleaga ca scoala este pe primul plan, iar fotbalul vine ca rasplata, nu ca o obligatie. Dar, asta este un alt subiect…..

Christi Sava (2 comentarii) • 31 octombrie 2013, 7:30

Nu am studii psihologice, insa m-am documentat pentru copiii mei. Se spune ca educatia ar trebui data fara pedepse si recompense – eu nu am reusit. Am crezut ca un exemplu bun ar fi sa-l motivez pe partea cu scoala si in special a nu mai fi asa nazdravan, prin fotbal. La mine rezultatul a fost urmatorul: copilul a inceput sa imi ascunda lucruri de teama ca-i voi lua fotbalul. Asa ca am trecut la un alt gen de motivatie: incurajarea. Din cartea mentionata mai sus, mi-au atras atentia paragrafele referitoare la feedback verbal. Deocamdata da rezultate in ceea ce priveste scoala. Rasplata poate deveni negativa daca este singura pentru care copilul actioneaza, iar in lipsa ei acesta nu va mai da randament.
Domnul Gabriel, am schimbat 🙂 Pot spune prima diferenta: sunt doua echipe inscrise in campionat si astfel au sansa sa joace si sa se ridice si cei mai slabi. Din cate am discutat cu alti antrenori, oameni de fotbal etc am inteles ca de abia in jurul varstei de 12 ani se observa cine are calitati si se mai triaza din copii. Deci nu cred ca putem vorbi la varsta de 8-10 ani de slab sau bun.
Am o mare nelamurire: de ce toata lumea plange antrenorii de bani? Cam cat se considera ca ar trebui sa castige?