INTERVIU Tătăruşanu explică cum face faţă stresului: „Criticile trec pe lîngă mine”
Tătăruşanu explică modul cum trece peste greşeli, de ce crede că e dependent de echipa naţională şi cum l-au dat peste cap schimbările de antrenori. A fost acuzat pentru golul luat de la Ola John în Steaua-Twente 0-1, iar în retur, […]
Tătăruşanu explică modul cum trece peste greşeli, de ce crede că e dependent de echipa naţională şi cum l-au dat peste cap schimbările de antrenori. A fost acuzat pentru golul luat de la Ola John în Steaua-Twente 0-1, iar în retur, le-a permis olandezilor să marcheze din nou, tot pentru 1-0. Au mai fost şi alte greşeli ale lui Ciprian Tătăruşanu, şi criticile s-au înmulţit. Dar cota bună şi prezenţa la „naţională” l-au păstrat printre jucătorii români vandabili din lotul Stelei. Portarul vorbeşte despre oferte, agitaţia de la Steaua şi admiraţia pentru Buffon şi pentru Cech. Acum este in cantonament si trage tare: „Crede-mă că eu n-am prins unul lejer, de cînd sînt jucător profesionist! Bine, percepţia mai e şi exagerată un pic. Adevărul e că nu ne biciuieşte nimeni aici, nu sîntem schingiuiţi, n-avem motive să ne plîngem”. Au avut si 3 zile libere intre 2 stagii, dar in care Ciprian a continuat sa se antreneze, fiind insa multumit ca „am mai stat si cu prietena, cu amicii, m-am mai relaxat”. Despre sosirea lui Reghecampf crede ca este de bun augur, aparind multe elemente noi in sistemul de pregatire al Stelei, aduse in principal de preparatorul fizic german din staff-ul antrenorului: „Cred că spre sfîrşitul turului ne dăm seama exact cine e favorita la titlu. Acum aşezăm pe hîrtie loturi, transferuri, tradiţie şi vedem multe candidate”.
Tătă a urmarit la televizor Campionatul european: „Îmi place mult Buffon şi am ţinut cu Italia. Şi italienii chiar merită să fie în finală, că au jucat mai bine decît Germania, clar, iar Buffon a avut o contribuţie importantă, deci a cam ieşit cum am vrut eu”.
Portarul nationalei Romaniei a marturisit ca este stelist de mic, crescut în cartier, acolo, deci motivaţie mai mare care ar fi pentru cistigarea unui titlu?! Se uita putin in urma: „Acum 5 ani eram în Divizia B! Am crescut mult, din toate punctele de vedere. Mai ales meciurile importante pe care le-am avut între timp m-au ajutat enorm. Mă simt mai bun, da.”. L-am intrebart daca are vreun sentiment de teama pe teren: „Niciodată! N-ai cum! Înaintea meciurilor am emoţii de fiecare dată, ceea ce e bine, că mă ajută să fiu mai concentrat. Dar de frică uit mereu, niciodată nu mă gîndesc că mai bine m-aş feri decît să mă arunc spre o minge sau spre un adversar”. Nu se simte confortabil cind schimba des antrenorul, asta apropo de ce s-a intimplat in ultimii ani la Steaua: „Le simt, n-am cum să trec peste. Gîndeşte-te că eu, ca portar, am şi antrenor personal, deci recepţionez şi mai tare schimbările. Dar şi înlocuirea „principalului” se vede. Fiecare are un stil de a antrena, fiecare cere ceva anume. Şi cînd sînt 7 antrenori diferiţi de-a lungul unui sezon, e greu!”. In cantonament are un gadget preferat: „IPhone-ul. Acum aştept să apară următorul, să mi-l cumpăr şi p-ăla. Acasă mă joc mult pe playstation, FIFA 2012, dar nu mi-am cărat aparatul pînă aici. In fotbalul virtual mi se pare ca Real are echipa cea mai bună în joc. Jucătorii aleargă cel mai repede, şutează cel mai tare…”.
„Ţin cu toate echipele româneşti care joacă în Europa. Ca fotbalist profesionist, simt cît de important e să fim mai bine văzuţi în afară” (Ciprian Tătăruşanu, portar Steaua)
„Programul campionatului mi se pare că ne ajută. Adică avem adversare mai uşoare la început, ceea ce e bine” (Ciprian Tătăruşanu, portar Steaua)