Locul in care viata are sansa de a incepe din nou

„Acum jumatate de ora a sunat telefonul. Eram acolo, in birou”, spune Fabian Robu aratind cu mina spre una dintre cladiri. „Mi s-a rupt sufletul. Copilul a inceput sa planga. Il sunase maica-sa din Italia, sa-i spuna ca nu vine […]

„Acum jumatate de ora a sunat telefonul. Eram acolo, in birou”, spune Fabian Robu aratind cu mina spre una dintre cladiri. „Mi s-a rupt sufletul. Copilul a inceput sa planga. Il sunase maica-sa din Italia, sa-i spuna ca nu vine sa-l ia, ca s-a despartit de taica-su’, iar el striga in receptor: da’ mi-ai promis ca un an ma lasi aici, au trecut 3!”. Robu lasa usor privirea in jos: „Sunt multe cazuri d-astea, dramatice. Ne-am trezit la un moment dat cu doua fetite in fata portii. Le-au adus parintii cu masina, le-au dat jos si plecati au fost” … A venit ca voluntar sa lucreze pentru fundatia Concordia. Se intimpla prin 1993, iar conditiile nu erau nici pe departe ca in prezent, dar el si le aminteste de parca ar fi fost ieri. „Campusul acesta se intinde pe 8,5 hectare. Atunci, erau 23 de tineri, majoritatea din zona Garii de Nord. Dupa 3 saptamani am zis ca plec, nu mai rezistam. Se injurau, mincau cu miinile ca salbaticii. Parintele Georg Sporschill, cel care a fondat Concordia in 1991, mi-a zis: „Se apropie Craciunul, hai sa-i invatam colinde! Aici a fost cheia, am facut impreuna chiar si o sceneta. Invata-i tot ce te-au invatat pe tine parintii tai”. Si m-a convins asa ca iata-ma si acum aici, la aproape 20 de ani distanta”.

Intr-o frumoasa dupa-amiaza de duminica, cind soarele te mingiia cu razele lui neobisnuit de calde pentru o zi de 4 noiembrie, Fabian Robu a fost gazda pentru pustii de la Fotbal Club DimSoft Bucuresti, care au facut o vizita copiilor de la Concordia (in satul prahovean Aricesti, la citiva kilometri de Ploiesti pe drumul spre Tirgoviste), alaturi de care au incins un meci de fotbal. Fundatia Concordia are grija aici de copii abandonati, de tineri fara adapost care-si fac veacul pe strazi, incerind sa-i reintegreze in societate!

„Avem 4 case in satul Aricesti si campusul acesta in care s-au renovat vechile cladiri. Locul a fost ales departe de strada, de aurolac. Sint copii de la 2 la 18 ani aici, merg la gradinita din sat, la scoala, apoi la liceele din Ploiesti sau facultatile din Bucuresti”. Arunci o privire in jur. Totul este foarte curat, iar pe la colturi apar priviri iscoditoare. Grupul in treninguri rosii paseste si el curios in inima locului. Robu povesteste intruna. Si are ce spune! „Sintem ca un sat in sat. Comunitatea ne-a acceptat greu la inceput. Cum se intimpla ceva in sat, hop, politia era la usa noastra. Pe de o parte explicabil. Pentru ca aici sint gazduiti toti cei pentru care viata pare ca a inchis usa sperantei. Majoritatea sint din zona Gara de Nord”. Trecem pe linga sala de sport, care are un perete de catarare primit de la o fundatie. „Avem case (foto) in care stau cite 8 copii, 4 fete si 4 baieti, dar si educatorii, centre de terapie, ateliere de formare, capela, locuri de joaca. Nu am infiintat scoala interna tocmai pentru a socializa mai mult cu copiii care au o viata normala de familie, din sat”.

Am ajuns in fata magazinului campusului. Fabian Robu se opreste. „Stiti de ce am facut acest magazin? Pentru ca nimeni nu pretuia nimic din ce primeam ca ajutoare. Toti aveau impresia ca li se cuvin lucrurile, iar apoi le vindeau pe 2 lei in sat. Acum am reorganizat totul si asa a aparut Tiger Shop, in care totul se cumpara cu moneda noastra interna tigrul (foto)!”. Robu explica faptul ca fiecare casuta primeste lunar un buget de tigri din care trebuie sa se gospodareasca, astfel se obisnuiesc ca totul in viata costa. Nimic nu-i gratuit. ‘Tigrii” sint pe mai multe categorii: alimente, sanitare, etc, iar copiii au invatat sa si economiseasca pentru a lua lucruri in plus pe care si le doresc.

Ne mutam in atelierul de timplarie, care are si el povestea lui. „Cu ani in urma, pustii nostri mergeau la liceu, obtineau diplome, dupa care incercam sa-i angajam, mai ales in societatile austriece. Numai ca ne-am trezit la scurt timp ca ni se spune: Ok, au diplome, dar nu stiu sa faca nimic. Nu-i putem tine!, marturiseste Robu, continuind: „Atunci am infiintat atelierele unde invata cu adevarat meserie. Avem timplarie, brutarie si cursuri de bucatar ospatar”. Lururile s-au schimbat si in relatia cu angajatorii, care de aceasta data au primit oameni calificati si au fost foarte multumiti.

In toate atelierele sint respectate 10 principii!

Iesim din atelier, iar Robu povesteste ca un centru de ajutor exista si in Bucuresti, ba mai mult, au echipe care ii contacteaza pe copiii si tinerii strazilor si le acorda asistenta. In centrul din Bucuresti primesc o masa calda, haine curate, asistenta psihologica si medicala. Dar, din pacate, multi aleg sa revina in strada. Sint insa si destule cazuri in care s-a reusit reintegrarea in viata normala. „cei care au reusit formeaza clubul Concordia, iar periodic ei vin si vorbesc cu copiii de aici, care primesc cu mai multa incredere vorbele lor”.

Pasim in atelierul de creatie. Este locul in care dupa ore si in vacante, baietii si fetele Concordiei vin si-si dau friu liber imaginatiei. Sint desene, animale din sirma, figuri din lemn sculptat sau din lut. Agatata la un banc de lucru, sta mindra o medalie (foto). A fost facuta de copiii de aici pentru o fundatie din Austria pentru a premia castigatorii unei competitii sportive.

Alaturi este capela, care are istorioara ei. Ideea construirii i-a venit parintelui Georg Sporschill intr-un moment in care strinsese in jurul sau copiii strazii din jurul Garii de Nord, cumparase ceva de mincare si se pregateau sa ia masa impreuna. El a dat sa muste dintr-o bucata, dar unul dintre micuti l-a oprit si i-a zis ca intii trebuie sa se spuna rugaciunea. „104 suflete au intrat in capela, desi pare mica. Noi am ridicat-o aici, din chirpici”, spune Fabian Robu. Pe peretele din dreapta intrarii este pictat pe mai multe foi A4 drumul crucii (foto). Normal, picturile au fost facute de copiii Concordiei.

Nici nu simti cum trece timpul. „Incercam sa descoperim talentele acestor copii. Avem un taraf foarte apreciat, avem orchestra Concordia care in fiecare an, pe 15 octombrie, merge la Viena unde sustine un concert caritabil”.

Deja turul campusului a fost facut si s-a ajuns din nou in fata salii de sport. De data aceasta, treningurile rosii s-au amestecat cu multimea de copii. Au urmat citeva jocuri de socializare. Cei mai mari aveau insa alta treaba. Strinsi ciorchine in jurul lui Iulian Miu (foto), depanau impreuna amintiri din perioada de glorie a Stelei.

Fotbalul s-a jucat si el intr-o atmosfera super, cu galerie frumoasa. S-a incheiat 5-5, iar galbenii, gazdele, au invins la penaltyuri si si-au primit meritat premiile oferite chiar de fostul stelist, acum comentator-analist la Dolce Sport (foto jos).

Ziua s-a incheiat la o cana de ceai si o prajitura pregatita de fetele din campus. Care au prins bine, caci soarele plecase la culcare, iar noiembrie este totusi o luna rece. Aceasta este povestea vizitei unei echipe de copii intr-un loc in care viata practic are sansa de a incepe din nou.

Foto jos: Iulian Miu ii premiaza pe pustii Concordiei

Foto jos: galeria gazdelor a cantat superb tot meciul

Foto jos: baietii si fetele din campusul Concordia asteptind meciul

Gestul cu suflet al echipei DimSoft, ai carei copii s-au jucat si au socializat cu cei ai fundatiei Concordia intr-o zi de neuitat