Bătuţi măr, dar mîndri

Am încheiat cu încă o înfrîngere participarea la Mondialele de rugby. Vinovat? Fotbalul, se înţelege! Începem cu o recapitulare. În Noua Zeelandă ne-au bătut „ciulinii” (Scoţia), apoi „pumele” (Argentina) şi „trandafirii” (Anglia), iar la sfîrşit de tot, cînd ne-am încordat […]

Am încheiat cu încă o înfrîngere participarea la Mondialele de rugby. Vinovat? Fotbalul, se înţelege!
Începem cu o recapitulare. În Noua Zeelandă ne-au bătut „ciulinii” (Scoţia), apoi „pumele” (Argentina) şi „trandafirii” (Anglia), iar la sfîrşit de tot, cînd ne-am încordat şi noi muşchii pentru prima şi singura victorie, am pierdut în faţa georgienilor (9-25). Noi, „stejarii”, echipa naţională de rugby a României, ne întoarcem bătuţi de toată lumea de la Cupa Mondială. Dar cu capul sus şi, evident, mîndri că sîntem români.

Am văzut meciul cu Georgia şi nu am fost mîndru deloc. Odinioară eram o echipă curajoasă care bătea la porţile Turneului Celor 5 Naţiuni. Turneul a devenit al celor 6 naţiuni, dar fără noi, fiindcă am regresat constant, cu toţi francezii, englezii şi neozeelandezii pe care i-am adus să ne înveţe tainele ancestrale ale rugbyului. Nu ştim să jucăm la mînă, suferinţă istorică, am uitat ştiinţa placajelor, a apus tradiţia marilor transformeri (vezi Bucos, Constantin). Tot efortul echipei se năruie în transpiraţia grămezii formate din nişte tipi masivi, mai degrabă supraponderali spre obezi decît atletici, viitori sau actuali agenţi de pază şi bodyguarzi. Aici e punctul în care mi se va recomanda să mă întorc urgent la nedemnul nostru fotbal şi să las nobilul rugby în pace. În seama specialiştilor şi a esteţilor. A pasionaţilor adevăraţi, a intelectualilor veritabili, a oamenilor care îi înţeleg frumuseţea profundă, dincolo de aparenţele dure.

Are dreptate Traian Ungureanu atunci cînd spune că tradiţia în rugby a marilor naţiuni practicante se perpetuează prin educaţia din şcoală. Aici vorbeşte ziaristul Traian Ungureanu, dar pledoaria lui este pe cale de a fi anihilată de discursul parlamentarului european Traian Ungureanu, mult mai înţelegător şi mai permisiv decît eul jurnalist. Traian Ungureanu-ziaristul amenda într-un articol memorabil festivismul care a însoţit împlinirea a 30 de ani de la finala pierdută a Cupei Davis dintre România şi SUA. Traian Ungureanu-parlamentarul european încearcă să ne convingă astăzi că rugbyul românesc este o formă de rezistenţă în faţa agresiunii fotbalului prozaic, căruia i se dedică energii şi atenţii nemeritate şi care dezvoltă „isterii vorbitoare”. Egalul cu Franţa la fotbal este minimalizat şi caricaturizat, în schimb bătăile zguduitoare de la rugby sînt aplaudate, ca dovadă a menţinerii României în elita acestui sport. La rugby, o înfrîngere e semn de solidaritate şi de stoicism, un egal la fotbal este pecetea golăniei şi a mediocrităţii.

Traian Ungureanu-ziaristul ştie că Traian Ungureanu-parlamentarul exagerează. Cei care iubesc fotbalul nu aparţin unei categorii inferioare celor care iubesc rugbyul. Poate nu sînt atît de orientaţi, nu sînt în curent. Totuşi, microbism nu e totuna cu săndism, miticism sau becalism. Dar parlamentarul european e mai puternic acum decît ziaristul.

Citeşte AICI articolul lui Traian Ungureanu!