Ne deosebeşte ceva fundamental de cei care joacă rugby cu adevărat. Tradiţia.
Ce e mai bine: să te bată Georgia cu 25-9 la rugby sau să faci 0-0 cu Franţa la fotbal? Răspuns: să te califici la turneele finale. Fotbalul românesc a pierdut contactul cu elita. Rugby-ul reuşeşte să se menţină acolo, cu dinţii, cu ghearele, pe muchie, dar reuşeşte. Şi atunci? De unde obsesia oarbă şi isteria vorbitoare care ţin fotbalul în primul plan al primului plan şi rugby-ul în anonimat. Veţi spune că fotbalul e un joc popular. Nu ştiam că şi fotbalul prost e un joc popular. Veţi spune că rugby-ul e un joc brutal, complicat şi lipsit de umor. Nu e aşa, dar dacă aşa credeţi, aşa e.
Problema rămîne. Disproporţia formidabilă între calitatea şi notorietatea fotbalului a devenit încă mai vizibilă în timpul Cupei Mondiale la rugby. Excesul nedemn care colcăie în fotbalul de acasă s-a văzut tocmai bine în timp ce englezii, scoţienii şi georgienii ne călcau în picioare la cîteva mii de kilometri şi o civilizaţie sportivă distanţă. Le Figaro a titrat cu toată simpatia: România - înfrîngere cu capul sus. Asta înseamnă, mai întîi, că nu toţi francezii seamănă cu francezii care ne cred mîrlani şi nici cu francezii care se fac de rîs jucînd fotbalul penibil al tricolorilor(lor).
Dar mai înseamnă şi că Noua Zeelandă-Franţa a avut aproape 8 milioane de telespectatori. De ce? Pentru că rugby-ul are tradiţie în Franţa. Mai mult, pentru că francezii vor să creadă în valorile sportului, ceea ce e foarte diferit de microbism, sandism, becalism, dragomirism şi alte golănisme care ţin loc de coloană vertebrală în fotbalul românesc. Intervievat de Le Figaro, Ovidiu Toniţa, omul lui Perpignan aflat la a patra Cupă Mondială cu România, invocă teza standard: rugby-ul a căzut după ‘89 pentru că sistemul de stat a căzut şi el fără să fie înlocuit de sponsori. E adevărat, dar nu e tot. Rugby-ul francez şi cel britanic vin din educaţie. Din şcoală.
Copiii învaţă de mici să joace rugby, adică să fie solidari, să aibă curaj şi să rabde la greu. Dar asta numai pentru că sistemul şcolar sau o parte a sistemului şcolar e menit să promoveze valori şi să pună la încercare. Rugby-ul cade sau urcă o dată cu sistemul şcolar. Iar sistemul şcolar cade sau urcă o dată cu voinţa naţională. Vechea poveste care spune că am rămas orfani după ce a murit planificarea comunistă e o scuză care ascunde lipsa de angajament şi de voinţă. Ele explică mînjirea educaţiei naţionale, care explică, mai departe, mizeria rugby-ului şi gloria fotbalului.


12 comments ↓
o intrebare , va rog : unde pot fi citite pe net editorialele dvs din gsp ?
TRU - OK
D-le maistor kokir,banuiesc ca esti f.tanar,altfel ai sti ca exista pana prin ‘93-’94 Cupa FIRA,o competitie europeana,mai slaba evident decat Cupa celor 5 natiuni,dar in care juca si Franta,cu echipa I.Ne bateam de la egal la egal cu ei,si mai reuseam sa-i si batem.Am fost,de ex. pe Giulesti,unde i-am invins pe frantzuji care aveau pe teren jucatori de legenda:Fouroux,Rives etc.Ultima victorie impotriva Frantei a fost in 1990,la Toulouse,daca nu ma insel.Dar,ce legatura are apartenenta politica a lui TRU,cu parerea lui despre rugby?Daca cineva are o opinie despre un sport,nu are voie sa si-o exprime pt.ca e intr-un partid sau altul?Voi sunteti sanatosi la cap?Ura voastra,(justificata sau nu-nu are importanta), impotriva lui Basescu va face sa fiti grobieni si de-a dreptul nesimtiti(e vorba de Johnson si Romnia?libera).
Corect d-le gabidegiulesti…doar ca transformerul era V.Ion,care a transformat lovitura de pedeapsa victorioasa de la centrul terenului.
se tot vorbeste de rugby-ul romanesc inainte de 89…pai de pilda in 87 la primul mondial scotienii ne-au batut mult mult mai rau decat au facut-o acum in 2011, sa nu ma spunem ca pe vremea acea o incercare valora doar 4 puncte…oare noi chiar am avut un rugby de valoare candva?
Nu inteleg de ce gazeta se ascociaza cu o asemenea mizerie de om, una din slugile lui basescu si ale manelistilor din PDL. Va bateti joc de un popor intreg publicand mizeriile scrise de acest om lipsit de caracter, care a pus mai presus locul caldut de europarlamentar, decat interesele semenilor, concetatenilor lui. Una din hienele actualului regim care a cazut ca un blestem peste Romania. Ii doresc lui si celorlalti din tabara lui sa li se intoarca, lor si urmasilor lor, tot raul pe care l-au facut altora. Daca au facut si bine sa primeasca si bine. You make ceasca look like a saint.
La ce traditie va referiti, domnule TRU? Pai georgienii aia ce traditie au, pentru ca eu nu am auzit de ei decit de vreo 20 de ani! Domnule, eu urmaresc rugby de peste 30 de ani. Sint din Moldova, dar totusi am fost la victoria cu Franta de pe Giulesti, cu Dodo Munteanu imperial in margine, cu linia a III-a de vis si cu transfomerul I.Constantin, cred ca 15-12 scor. Lasa-ti-o cu traditia! Altele sint cauzele, si sint mult mai profunde
România se califică la mondialele de rugby nu pentru că sistemul ar fi permisiv, pentru că nu e: de pildă, dacă reţin bine, locurile 1-3 din fiecare grupă de la World Cup-ul de acuma se califică direct la următoarea World Cup - deci dintr-un foc 12 locuri din 20 sînt acontate, rămîn 8 locuri libere pe care şi le dispută vreo sută de alte echipe naţionale.
Nu.
Ideea este că există pe mapamond mîrţoage mai mari decît România în sportul ăsta, de pildă Ucraina, Tunisia şi Uruguay, diferenţa de “mîrţogism” fiind cam ca cea dintre Brazilia şi Letonia la fotbal. Cam asta e.
Il salut cu placere pe ziaristul TRU.
Din pacate europarlamentarul este un fel de responsabil cu propaganda desantata a idolului pagan de la Cotroceni…
Nu stiu cum e la francezi, dar in Anglia niste amici de acolo mi-au spus ca ei au facut la scoala (la liceu) rugby si fotbal obligatoriu.
Adica pe langa matematica, fizica sau biologie (sau ce fac aia acolo) aveau si ore (multe) de rugby si fotbal.
Poate vorbiti cu amicul Funeriu, ca tot sta (degeaba) pe scaunul de ministru. In loc sa se gandeasca la cum sa mai taie din salariile mizere ale profesorilor, ar putea sa introduca la scoala (unde exista terenuri) sporturi de echipa. Obligatorii. Merg si baschetul, voleiul sau handbalul. Hocheiul sau poloul doar unde exista infrastructura.
Asta ar insemna reforma.
Cu o chestie ca asta partidul ar putea ramane in istorie cu o fapta buna. Inclusiv semizeul de la Cotroceni, care crede ca poporul nu-l merita…
Suntem la pamant cu ambele discipline sportive! Orice polemica de aici trebuie sa inceapa….
Eu nu pot da dreptate unui pupincurist asadar din start spun ca-i dau dreptate domnului Geambasu…Europarlamentarul facut pe lipit afise si ridicat osanale unui regim politic este ca demnitate sub omul care tunde iarba pe stadioanele de fotbal,este adevarat ca puterea lui este mai mare dar acest lucru este temporar,sa-l vad dand ochii cu lumea pe strada dupa ce-i cade regimul.
Bine spus Traiane!
motanul din miciurin
In primul rand va salut domnule ziarist! Iar in al doilea rand un scurt comentariu as vrea sa fac si anume, ca Romania se califica la campionatele mondiale de rugby, datorita faptului ca accesul este mai usor decat la fotbal. Si anume, dintr-o grupa cu 5-6 echipe se califica primele doua, iar a treia are ocazia sa joaca baraj de calificare. Pe cand la fotbal de mult nu s-au mai calificat primele doua dintr-o grupa la un campionat mondial. In incheiere vreau sa precizez ca din pacate, la noi nu se joaca nici fotbal nici rugby de calitate!
Leave a Comment