Întrebări după meciul România-Rusia 2-3
Este nepopular să ai nelămuriri după o înfrângere tratată ca o victorie de moral. Iar adevărul este o marfă ascunsă sub tejghea

Meciul s-a încheiat, comentariile continuă. În aceeași notă pacifistă. Înfrângerea României cu Rusia, întâlnire contând pentru accederea la Turneul Final al FED Cup, este împachetată cu tone de emoții și picături bine dozate de recunoștință. Fetele au luptat, s-au dăruit, au trăit la intensitate maximă momentul, dar soarta le-a fost cumva potrivnică. Doar asta înțelegi dacă urmărești comentariile specialiștilor, la care publicul dornic de povești cu zâne bune, frumoase și talentate aderă necondiționat.
Hocus-pocus, preparatus!
La asta chiar ne pricepem. Hocus-pocus, un eșec este transformat într-un soi de victorie. Dacă nu pe tabela care, prozaică, arată și acum România-Rusia 2-3, atunci măcar morală. Mesajul e simplu. O promisiune pentru viitor făcută de o echipă tânără, succesoare forțată și, ei da!, fortuită a celei care sub scutul impenetrabil al Simonei ajungea până în semifinalele competiției. La Rouen, unde am pierdut dramatic, dar am pierdut, în fața Franței.
Omisiunea, minciuna
Este greu și mai ales nepopular să combați acest curent încărcat cu electroni pozitivi. Mai ales că adevărurile se amestecă printre omisiuni. Frecventată asiduu, omisiunea devine rudă de sânge cu minciuna. Adevărul este că ne așteptam la o înfrângere severă cu Rusia și a fost una dramatică. Adevărul este că Ana Bogdan și-a asumat rolul de lider al echipei, luptând cu o dăruire vecină cu sacrificiul. După victoria contra Veronikăi Kudermetova, a câștigat mai multe puncte și în fața Ekaterinei Alexandrova. Deși a pierdut meciul. Este un paradox al tenisului. Nu singurul.
Terapie cu întrebări
Alt adevăr este că Jacqueline Cristian a surprins pe toată lumea, reușind să o învingă (și ea) pe Kudermetova, mai bine clasată cu 130 de locuri în ierarhia WTA. Jacqueline a evoluat sigur, dezinvolt și cu un echilibru mental pe care nu l-am sesizat la Gabriela Ruse în prima zi a partidei cu Rusia. În acest punct încep întrebările. Nelămuririle. Să le enumerăm, măcar ca formă de terapie morală.
A fost răcită Gabriela Ruse, așa după cum ea însăși ne anunțase cu lacrimi în ochi cu puțin timp înainte de meciul Cristian-Kudermetova?
Și dacă da, cum a fost posibil ca ea să fie titularizată la dublu, alături de Jacqueline? Pentru că subit a dispărut din peisaj Raluca Olaru, care l-a informat pe căpitanul nejucător Florin Segărceanu că se confruntă cu dureri la spate.
Olaru, ce dezamăgire!
Aceasta este explicația oficială. Dar dacă în spatele acestei misterioase accidentări, confirmată ulterior chiar de protagonistă, stă și altceva? S-a șoptit dinspre Cluj că la mijloc era teama că o eventuală înfrângere îi va fi pusă ei în cârcă. Așa cum se zice că s-ar fi întâmplat și în alte situații. Frică, spirit de conservare, numiți-l cum doriți, faptul este că Olaru, specialista noastră numărul 1 la dublu, s-a extras din peisaj și l-a obligat pe Segărceanu să schimbe în criză de timp.
Alegerile discutabile ale lui Segărceanu
A schimbat bine? Teoretic, da, pentru că Jacqueline și Gabi formau un tandem consacrat și călit încă din anii junioratului. Practic, nu, căci erau călite în concursuri minore, iar Ruse și-a continuat recitalul emoțional și în meciul contra Blinkovei și Kalinskăi. Nedozată corespunzător adrenalina omoară luciditatea. Problema este că după un început promițător de meci agitația Gabrielei Ruse a tras-o în turbion și pe partenera sa din meci. Ciudat, starea ei tonică succesivă victoriei contra Kudermetovei s-a topit în dezordinea entuziastă a lui Ruse. Alt paradox.
Nu răceala, zăpăceala!
Poate că asta trebuie să intuiască Segărceanu. Boala cu adevărat periculoasă a lui Ruse nu era răceala, inventată diplomatic, ci incapacitatea de a se cupla mental unei partide de asemenea importanță. La fel s-a întâmplat la Rouen, când s-a judecat doar cu clasamentul în mână și a fost titularizată Buzărnescu împotriva Carolinei Garcia. Atunci ca și acum, alegerea lui Segărceanu a fost la îndemână și la alibi, nu și adaptată conjuncturii create de o combinație toxică de emoții. Ce putea totuși să facă? este întrebarea firească.
Era Ana Bogdan o soluție la dublu?
Greu de spus, dar noi nu suntem căpitani nejucători ai echipei de Fed Cup a României. Poate că Segărceanu trebuia să insiste pe lângă Raluca Olaru, să îi explice că o suferință lombară intempestivă poate fi depășită cu un antiimflamator de ultimă generație și cu puțin curaj împrumutat de la generațiile mai vechi ale sportului nostru. Simultan, poate că nu ar fi fost o nebunie să o capaciteze pe Ana Bogdan și pentru meciul de dublu.
Ana era singura jucătoare rodată în circuitul WTA și experiența ei tradusă în echilibru psihic ne-ar fi ajutat. Dacă refuza Ana, exista varianta Irina Bara. Dar nu Gabi Ruse. Cu toată simpatia pentru entuziasmul ei. Neproductiv de altfel.
La baraj ca la baraj
Urmează barajul pentru menținerea în eșalonul de elită al Fed Cup. Ne așteaptă acolo Letonia, Olanda, Brazilia, Japonia, Canada, Kazahstan, Marea Britanie, Ucraina și Italia, Serbia, Polonia, Mexic și Argentina. Bate la ușă un meci dificil cu una dintre aceste națiuni și vom vedea atunci când și dacă la Cluj s-a născut o echipă. Cel mai probabil, vom vedea din nou că absența Simonei Halep nu poate fi surmontată.
Apropo de lipsa numărului 2 WTA, este păcat că ea și-a scos din program prezența la meciurile de Fed Cup, în condițiile în care calendarul competiției fusese astfel alcătuit încât să nu se încalece cu turneele importante și să permită prezența jucătoarelor de top. Păcat, păcat, de tenisul nejucat!