Nicolae, destupă-ți urechile!
Stanciu se declară surd la critici. Un gest simbolic, care trebuie înțeles. De noi, dar și de autorul lui
Să înceeeapă gălăgiiia, să înceeeapă nebunia! Auziți melodia? Simțiți cum vă poartă refrenul pe covorul fermecat al speranței? Ce înseamnă totuși când găina ouă și ea o mărgică după ce a cotcodăcit de-a surda atâta amar de vreme! Imnul șchiop al naționalei României parcă a început și el să zburde acum după acest 2-2 cu Serbia. Zici că am remizat cu campioana mondială. Sau cu vicecampioana. Croația, acea Serbie în oglindă. Inclusiv atunci când se închină.
Cine erau destinatarii
Important este cine îl aude. Pe el, pe imn. De exemplu, Nicolae Stanciu, fost Nicușor, s-ar putea să nu audă. Că tocmai și-a astupat urechile după ce a transformat, cu ceva emoții, un penalty acordat de Vladislav Bezborodov cu o foarte mare acoperire regulamentară. Si mai strigăm că au rușii ceva cu noi.
Stanciu și-a explicat gestul pentru cei care aveau dubii. Gestul este exact pentru ei, pentru cei care au dubii. Îndoieli, nemulțumiri față de felul în care a arătat de cele mai multe ori echipa națională a României. Bravo pentru dăruirea din meciul de acum, de la Belgrad! Bravo acum, rușine în alte dăți. Mult mai numeroase. Aritmetic vorbind, egalul de la Belgrad nu repară decât în parte prostia de la Ploiești. Două puncte pierdute la noi, unul câștigat cu sudoare și un pic de șansă în fața lui Mitrovici Greuceanu și compania. Tot suntem măcar la minus unu într-un clasament al punctelor pe care gândeam că le vom obține din primele două partide ale Ligii Națiunilor.
Voinicul Țucudean și ștrumfii
Luni seară, Cosmin Contra a schimbat echipa și probabil și mesajul transmis jucătorilor. Asta din urmă s-a simțit în special după pauza întâlnirii de la Belgrad. Contra a trimis pe terenul lui Partizan mai mult de jumătate de echipă nouă. Cel mai important este că și-a reparat greșeala de a-l fi titularizat pe Keșeru la Ploiești. Prezența lui Țucudean în primul 11 le-a arătat sârbilor că putem avea și noi un voinic în echipă, nu doar ștrumfi. Reconfortant, de admirat și mai ales surprinzător felul în care Țucudean a putut să devină la 27 de ani fotbalistul care putea fi de la 20. În măsura în care nu vom comite o dată în plus delictul de lesmajestate, poate că aici ar fi potrivite niște mulțumiri lui Hagi. Că el a crezut în relansarea carierei unui fotbalist crezut plafonat. Cu Țucudean chiar i-a ieșit. Bravo Gică, bravo George!
Lecția lui Gabi Balint
Legat de surzenia asumată a lui Stanciu, i-aș recomanda totuși să citească reacția lui Gabi Balint. Asta în măsura în care nu își pune și o eșarfă pe ochi. Cuvintele lui Gabi sunt un exemplu de bun simț, echilibru și critică sinceră. Destupați-vă urechile, tu Nicule, și tu Alex, și ascultați-i pe marii noștri fotbaliști! Nu pe foștii mari fotbaliști, cum le zic unii. Nu există așa ceva. Ascultați-i că vă învață de bine! Și nu se laudă că ei au făcut într-un meci mai multe decât voi în toată cariera de până acum. Că au făcut. Bucurați-vă când dați goluri, și-așa le dați rar, și nu mai plătiți polițe unor dușmani imaginari. O să vedeți atunci că lumea va începe să vă iubească. Așa ca pe Gabi, ca pe Ilie, ca pe Radu. Ca pe Gică.