Unealta lui Mircea Sandu
Să ne cunoaştem oamenii de fotbal! Astăzi, Viorel Leşeanu, preşedintele fotbalului giurgiuvean
Viorel Leşeanu este un om de fotbal din teritoriu. Dl. Leşeanu ocupă funcţia de preşedinte al AJF Giurgiu de 23 de ani, dar în februarie 2014 a mai […]
Să ne cunoaştem oamenii de fotbal! Astăzi, Viorel Leşeanu, preşedintele fotbalului giurgiuvean
Viorel Leşeanu este un om de fotbal din teritoriu. Dl. Leşeanu ocupă funcţia de preşedinte al AJF Giurgiu de 23 de ani, dar în februarie 2014 a mai cîştigat un mandat de 4 ani. Ceea ce înseamnă că în materie de longevitate în funcţie îl va bate pe Mircea Sandu. Mircea Sandu, fost coechipier la Sportul, amic, dar mai ales tutore ierarhic/spiritual. Dar Leşeanu a devenit cunoscut maselor largi de microbişti nu datorită activităţii prodigioase în fruntea asociaţiei giurgiuvene, ci pentru că este autorul contestaţiei Alegerilor de la FRF înaintate la Judecătoria Sectorului 2. Pentru a înţelege însă mai bine de ce a procedat astfel şeful din Giurgiu, să dăm filmul înapoi. Nu pînă la Adam şi Eva şi mărul otrăvit, ci doar pînă în ziua scrutinului vizat de contestaţia AJF Giurgiu.
În după-amiaza zilei de 5 martie 2014, lui Viorel Leşeanu i-a apărut o problemă personală. Nimic nu anunţa totuşi apariţia problemei personale a domnului Leşeanu. Mai ales că ziua începuse promiţător. Mic dejun tihnit la Rin Hotel, acolo unde fuseseră cazaţi de cu seară delegaţii din teritoriu veniţi cu vlădică şi superopincă la marea Adunare. Federaţia se ocupase de tot. Masă, casă, transport. Full accomodation. Apoi, şedinţa conclavului fotbalului românesc. Prima parte.
Sîntem, aşadar, la orele dimineţii de 5 martie, cît încă nu se adunaseră nori ameninţători deasupra calendarului personal al lui Viorel Leşeanu. Adunarea Generală a FRF debutează cu un autolaudatio al lui Mircea Sandu, urmat de un aplaudatio furtunos al membrilor din teritoriu. Printre ei, dl. Leşeanu. În plină formă. Pentru întîia oară în ziua respectivă s-a trecut la vot. Obiectul acestuia? Drepturile postprezidenţiale ale lui Mircea Sandu. Pensie viageră de 5000 de euro, birou într-un sediu-pui al Casei Fotbalului, secretară, maşină de serviciu. Mă rog, tot ce-i trebuie pentru un trai modest preşedintelui executiv care anunţase că nu candidează pentru un nou mandat, dar fusese invitat să ocupe funcţia onorifică a forului pe care îl condusese 24 de ani. Majoritatea covîrşitoare a celor prezenţi a confirmat privilegiile Naşului. Votul a fost urmat de aplauze însufleţite. Sau furtunoase. Cum preferaţi.
Cu palmele încă roşii de la aplaudat, participanţii au luat o pauză înaintea celuilalt vot. Destui dintre ei au plecat. Printre aceştia, Viorel Leşeanu, căruia îi apăruse blestemata aia de problemă personală. Faptul este că problema personală a fugarilor din AG a FRF era întemniţarea candidatului agreat de Mircea Sandu. Iar prin absenţa lor, fugarii sperau să provoace neîndeplinirea cvorumului la vot. Pentru a da timp de repliere (încă) preşedintelui în exerciţiu. Eventual, identificarea unui alt candidat de încredere. Ceva însă – poate neaşteptata dorinţă de schimbare? – le-a năruit planurile. Nu au plecat atît de mulţi. Nu au plecat suficienţi.
E ceva care nu se leagă în povestea contestaţiei. Firul logic se rupe. Viorel Leşeanu contestă alegerea lui Răzvan Burleanu pe motiv că au participat la vot, în mod nestatutar, şi cluburile şcolare. Structuri neagreate, pretind reclamanţii, de către UEFA. Se poate, e treaba justiţiei să se pronunţe. Numai că structurile astea neagreate au votat şi drepturile lui Mircea Sandu. Împreună cu alde Viorel Leşeanu şi cei care au boicotat apoi alegerea noului preşedinte. Nu ar trebui revizuite şi aceste privilegii printr-o contestaţie similară? De ce nu, poate chiar a lui Viorel Leşeanu într-un superb exerciţiu de libertate personală?
Zîmbiţi? Zîmbiţi, dar nu prea mult. Vechea gardă promite să-şi ia revanşa. Şi funcţiile înapoi, după ce preţ de cîteva zile a mimat că respectă democraţia. Adică rezultatul alegerilor. Fiindcă, ne place ori ba, la numărătoarea voturilor a cîştigat clar Răzvan Burleanu. Nu despre greşelile lui Burleanu şi ale echipei sale e vorba aici, nici despre cît de antipatici sau de simpatici sînt actualii prin comparaţie cu foştii. Vorbim despre ceva mult mai simplu. Despre respectarea rezultatului alegerilor. Este exerciţiul la care au picat şi cei din Generaţia de Aur.