Suflăm şi în tzatziki

Pedro Proenca este un mare arbitru. Dar este şi om. Şi portughez. Iar lumea nu este guvernată de îngeri.

Protest diplomatic. Sau o atenţionare compusă în termeni foarte politicoşi. Aşa poate fi numită sesizarea plecată de la FRF către FIFA. […]

Pedro Proenca este un mare arbitru. Dar este şi om. Şi portughez. Iar lumea nu este guvernată de îngeri.

Protest diplomatic. Sau o atenţionare compusă în termeni foarte politicoşi. Aşa poate fi numită sesizarea plecată de la FRF către FIFA. Obiectul corespondenţei este situaţia creată în urma delegării brigăzii conduse de Pedro Proenca pentru meciul tur al barajului Grecia-România. Pedro Proenca este portughez, la fel ca Fernando Santos, selecţionerul naţionalei elene, de unde şi posibilul conflict de interese. În documentul trimis de Federaţia Română de Fotbal se sugerează că e o situaţie care poate naşte interpretări şi momente tensionate la Atena. Observaţi că limbajul este ales cu grijă, dar exprimă o îngrijorare evidentă.

A procedat corect organismul condus de Mircea Sandu? Sau acest protest blînd expediat către sediul din Zurich al organizaţiei planetare conduse de Sepp Blatter este de fapt o inabilitate izvorîtă din sechelele suspiciunii în care trăieşte fotbalul nostru? În punctul acesta, dacă vrei să fii simpatic cititorului şi să faci audienţă pozitivă, scrii că varianta a doua este cea corectă şi că FRF-ul, organizaţie tentaculară şi camariloidă dă încă o dată dovadă că este guvernată de oameni lipsiţi de viziune şi cu mentalitate limitată. Dacă încerci să spui adevărul, renunţînd la a fi simpatic, eşti obligat să observi că nici dracul nu este atît de negru, nici îngerii nu sînt atît de albi pe cît ne-ar plăcea nouă să credem.

FIFA este departe de ceea ce se numeşte un imperiu al cinstei. Nu intru în amănunte, dar felul în care au fost atribuite Rusiei şi Qatarului viitoarele ediţii de Cupă Mondială pot fi obiect de studiu. Sau subiect de anchetă. De aceea, nu mi se pare că ne descalificăm atunci cînd observăm că arbitrul meciului de la Atena este din aceeaşi ţară cu selecţionerul adversarului nostru. Pedro Proenca este un mare arbitru. Unul modern, care simte jocul şi care nu fluieră la orice adiere de vînt ca Tudor sau Colţescu. Dar lumea fotbalului internaţional nu este un spaţiu al onoarei absolute. Există priorităţi şi interese strategice, ca să nu le spunem oculte, se (mai) încălzesc şi bile pe la tragerile la sorţi. În general, se trag sforile. Cu măiestrie, doar atît cît e nevoie „for the good of the game”, sloganul prestidigitatorului elveţian, care mai scoate din cînd în cînd cîte un porumbel alb din joben, simbol al păcii planetare care domneşte între confederaţiile continentale.

Un fost mare arbitru internaţional român mi-a reproşat recent articolul pe care i-l dedicasem lui Nicolae Rainea. Nea Nicu, veteran al turneelor finale şi staroste al purtătorilor noştri de ecuson FIFA, tocmai îl criticase pe Sebastian Colţescu, pentru atitudine şi pentru anumite lipsuri de ordin moral şi chiar fizic. Mi-a atras atenţia fostul mare arbitru că Rainea nu ar fi fost uşă de biserică, de notorietate fiind relaţia acestuia cu Artemio Franchi, fost preşedinte al UEFA şi al Federcalcio. Nu era cazul, fiindcă amintisem eu însumi în articol despre „pila” lui nea Nicu şi despre un mod mai degrabă culant de a arbitra Italia (vezi meciul squadrei azzurra cu Argentina de la Mondialul din ’82). Altfel, oricîte obligaţii o fi avut gălăţeano-bîrlădeanul la nenea Artemio, nu ţin minte să fi făcut praf un meci de importanţă capitală. Aş zice dimpotrivă!

La fel mi se pare că stau lucrurile şi cu Pedro Proenca. De la un anumit nivel încolo nu te mai compromiţi, dar poţi fi mai relaxat în vis a vis-ul cu o anumită echipă. De aceea e bine să suflăm şi în tzatziki. Chiar cu riscul de a părea maniaco-depresivi.