Rachetele jos, mâinile sus!
Emoționant. America arde, dar sportivii nu se piaptănă, ci se implică. De fapt, cât valorează militantismul multimilionarilor?

Moartea cetățeanului George Floyd după intervenția brutală a unui polițist a stârnit un val de indignare, de la est la vest, de pe coasta Atlanticului până pe aceea a Pacificului. Protestele au degenerat în violență și vandalism, iar președintele Trump evocă intervenția gărzilor naționale în cazul în care forțele locale de menținere a ordinii se dovedesc ineficiente.
Un suspect și un polițist suspect
Rezumatul faptelor. De la ce a pornit totul? De la un apel la 911 care reclama poliției din Minneapolis un bărbat de culoare în stare de ebrietate, care ar fi plătit cu bani falși la un magazin. Interceptat de un echipaj, suspectul nu s-a supus arestării și a fost imobilizat cu genunchiul pe gât de unul dintre oamenii legii. Fapt cauzator de moarte conform unei investigații medicale independente comandate de familia victimei. Mai nuanțat, rezultatul autopsiei oficiale nu exclude nici acesta că brutalitatea intervenției polițistului a stat la originea decesului.
Nu îl confundați pe Floyd cu Martin Luther King Jr.!
Cealaltă anchetă, despre banii falși și presupusa stare de ebrietate a victimei, pare să se fi topit sub presiunea străzii doritoare de răzbunare. Mulți polițiști fraternizează cu manifestanții și pun simbolic genunchiul pe pământ. Iar George Floyd, beat și utilizator de dolari falși, dar victimă a unui dement, a ajuns să fie privit ca un al doilea Martin Luther King Jr. Ceea ce nu-i în regulă. Și ofensează profund memoria reverendului asasinat în Tennessee pentru că milita pentru drepturile populației de culoare din State. Apropo. Nu știu dacă ați băgat de seamă că mediile oficiale și presa din America au abandonat aproape în totalitate expresia „afroamerican(i)”, formulă apologetică și chiar grotescă a corectitudinii politice. Expresie care prin ea însăși inducea o idee segregaționistă.
Hashtaguri, muzică și mesaj pacifist
„Rachetele jos, mâinile sus!” și „Mâinile sus, nu trageți!” sunt două sloganuri lansate de tânărul și talentatul jucător de tenis Francis Tiafoe. În original #Racquetsdownhandsup și #Handsupdontshoot, hashtagurile (cum se numesc acum aceste embleme literale) lui Tiafoe au invitat diverși colegi din circuit să se filmeze în timp ce ridică mâinile, într-un gest devenit deja simbolic zilele acestea. Au răspuns apelului celebrități ca Serena Williams, Naomi Osaka, Sloane Stephens, Jo-Wilfried Tsonga sau Gael Monfils. Ori stele în devenire, precum Coco Gauff. Sau foști jucători și jucătoare importante din circuit, ca James Blake, Lori McNeil sau Chanda Rubin. Clipul este însoțit de o melodie protestatară pe ritmuri rap, așa că din participare și din fondul muzical se poate înțelege că ar fi o treabă care îi privește doar pe unii de acolo și de o anumită culoare.
Vehiculul fără frâne al corectitudinii politice
Dar nu, fiindcă în timp ce unii ridică mâinile simbolic, nonviolent, un fost campion al NBA, milionarul Earl Joseph „JR” Smith, îl snopește în bătaie pe un „nenorocit de băiat alb”, pe care îl bănuia că i-a spart geamul limuzinei. Carevasăzică e ceva ce ne privește pe toți, sportivi și sedentari laolaltă. Și este vorba, într-adevăr, despre rasism, așa cum susțin și legende ca Michael Jordan sau Lewis Hamilton. Ce nu se spune în minunatele demersuri civice ale marilor sportivi este că grație vehiculului numit corectitudine politică, nenorocitul ăsta de rasism a început, nu de ieri, de azi, să funcționeze în ambele sensuri. Și de la alb la negru, și de la negru la alb. Dar despre așa-numita discriminare pozitivă, tăcere.
Alb, negru, gri
Ar fi comod și cumva parșiv să aducem în discuție aici averile imense făcute din sport, dar și din reclamele aferente, de legende ca Serena Williams sau Michael Jordan drept contraargument al îndelung cântatei teme a discriminării rasiale. Ar fi comod, dar nu neapărat incorect. Este bolnav sistemul care ți-a dat șansa să te afirmi și să ajungi un mare campion, indiferent de culoare? Lucrurile sunt amestecate și sunt de un gri al naibii de intens. Iar hashtagurile lui Tiafoe aparțin unui tip de militantism facil, bun să germineze audiență și să dea senzația că și sportivii se implică în viața cetății. Nimic mai mult.
Altfel, orice asemănare cu vorbele și faptele lui Martin Luther King Jr. este profund dăunătoare. Tuturor culorilor.