Bancu, apărător al folclorului fotbalului…

... sau exponent al rasismului și xenofobiei? Mai degrabă victimă a unor obiceiuri proaste, cultivate cu o consecvență demnă de o cauză mai bună

Nu este nevoie de judecătorii Procesului de la Nurnberg pentru schimbarea atmosferei din fotbalul românesc. La acest faimos proces a făcut trimitere în glumă Sorin Cârțu după meciul Craiova-Viitorul 3-1. Acolo, la Nurnberg, erau judecați niște criminali de război. La noi este vorba despre niște criminali ai limbii române. Niște teroriști ai bunului simț. Deci, nu este nevoie de un tribunal internațional. Este nevoie de mai multă decență și reținere. Și de educație.

Forma, minunată, fondul, mai puțin
Corectă atitudinea lui Victor Pițurcă. Măcar în formă. Managerul oltenilor a spus că nu va tolera niciodată derapaje rasiste la echipa lui. Precizând în prealabil că nu crede că Bancu i-ar fi zis „cioară împuțită” lui Bradley de Nooijer. Înnobilat de banderola de căpitan, Bancu este declarat imun la remarce rasiste. Și de Pițurcă, și de Sorin Cârțu. Ultimul a nuanțat decisiv la o zi după meci, olandezul este „un negru frumușel, arată bine”. Ceea ce este cu totul altceva decât „cioară împuțită”, simțiți diferența! Cum să-i zici cioară împuțită unui negru frumușel?

Amprenta lui Piți și copilăria Viitorului
Meciul de la vestiare este mai complicat decât cel din teren. Acolo, pe teren, Craiova a revenit după ce a fost condusă cu 1-0 prin golurile de o frumusețe aparte ale lui Cicâldău și Koljici și prin nereușita lui Căbuz la șutul-centrare al lui Bălașa. Sub comanda lui Pițurcă s-a schimbat ceva în bine, nu doar în consistența jocului, ci și în atitudine.

În schimb, Viitorul continuă să copilărească, într-un fel spunând peste ani povestea acelei găști nebune din Regie care odată cu trecerea timpului ajunsese gașca bătrână. Dar să îi lăsăm pe alții mai pricepuți să analizeze meciul din teren, cei care vorbesc doct despre tranziții pozitive și negative, despre pungi de presiune și alte, și alte elemente tehnico-tactice.

Iar noi să continuăm incursiunea în inefabilul întâmplărilor de la cabine. Departe de ochii camerelor și ai publicului larg. Să ne întoarcem la celălalt meci. Cel din spatele cortinei.

Înjurătura, bun național
Absolvit de vină de șefii lui și acuzat direct de Cătălin Anghel, înlocuitorul conjunctural al lui Hagi, Bancu, „pe fond de oboseală”, a produs o declarație ambiguă imediat după meci. Locul comun? Toți, împricinatul și avocații lui, recunosc baia de înjurături care însoțește momentele tensionate ale meciurilor și revărsarea reziduurilor verbale la pauză ori după meci.

Tuturor li se pare însă ceva natural, o terapie de descărcare nervoasă. Înjurătura face parte din peisaj, ba pentru unii aparține unui fond folcloric special. Toleranța la violența verbală, cultura înjurăturii la români ar fi poate o temă interesantă la cursurile pentru licența PRO. Întrebarea este însă cine să fie conferențiarii?

Posibil că unii vor vedea în acest articol un atac murdar la adresa lui Bancu. Pe care Pițurcă tocmai l-a recomandat călduros la națională, ce-i drept pentru postul de mijlocaș, nu de fundaș stânga. Dincolo de faptul că Bancu este un fotbalist cu potențial interesant, mi s-a părut de-a lungul timpului că este un om civilizat și purtător de vorbe inteligente.

Din păcate, în afara întâmplării de acum pledează contra lui și acel episod în care dragul nostru Nicușor a interpretat rolul de rapsod al unor cântece obscene adresate rivalilor din campionat. Vă mai aduceți aminte? Rapsod secund, vocea principală era șeful clubului, Mihai Rotaru. Alinare, în maneaua cu pricina măscările erau la adresa unor compatrioți, nu destinate unor negri mai mult sau mai puțin frumușei.

Și ce, mă moralistule, nu se întîmplă și la alții? Ba da, simpaticilor, dar ei măcar se tratează. Suportă amnezi, suspendări, sunt obligați să dea declarații în care se dezic. Educația se face și prin constrângeri, nu doar clipind pișicher cu ochiul.