Silence please, semifinală!

Simona Halep continuă experimentul pe care ea însăși l-a anunțat. Dar penultimul act de la Wimbledon este de fapt încă o probă de excelență sportivă

Ne-a trecut repede starea de relaxare din meciul cu Cori Gauff. Confortul atipic când urmărești un meci al Simonei s-a evaporat și am revenit la emoții. Shuai Zhang a fost altceva decât copila Cori produs made în USA. Shuai Zhang, produs sută la sută made în China, la pachet cu faimoasele supe de broască țestoasă, chipurile secretul tinereții perpetue a sportivilor chinezi. La 4-1 în primul set meciul curgea implacabil și oblic în contul asiaticei. Care lovea puternic, servea precis și alerga ca o adolescentă. În pofida celor 30 de ani și a solicitării la care era supusă de românca Halep. Nu Halep juca rău, Zhang juca prea bine.

Riposta

Acolo, la 4-1, cu mingi de 5-1 pentru Zhang, s-a decis soarta primului set. Simona s-a liniștit și a găsit riposta potrivită. A observat că alternanța mingi lungi, mingi scurte o deranjează pe adversară. De asemenea, a înțeles că Zhang are coeficient de nesiguranță mai mare pe backhand. Și a acționat în consecință. La 4-4, Simona a ratat momentul favorabil să se desprindă, dar tiebreak-ul a fost (încă) o demonstrație de maturitate a fostului lider mondial. 7-6 pentru Simona Halep și drum deschis pentru o manșă secundă mai liniștită. Ceva care să semene cu meciul împotriva americancei Cori Gauff.

Economia de mijloace

Impresie confirmată. Setul secund nu a fost un marș forțat spre victorie, ci o asumare a condiției de favorită. Simona și-a intrat în rol cu echilibru. A săpat cu fiecare minge jucată încrederea chinezoaicei. Fără să strălucească, fără să etaleze loviturile care i-au adus celebritatea, cum ar fi acel rever în lung de linie din alergare. Poate își păstrează pentru semifinală execuțiile de gală, de ce nu? Economia de mijloace în drumul spre actul final trebuie să fie parte a bagajului unei campioane veritabile.

Războiul de la All England Club

În loc de filosofii mărunte, o glumă servită spontan de un coleg. E adevărat, nu la meciul contra lui Shuai Zhang, ci după victoria în fața lui Cori Gauff. Dacă Simona câștigă Wimbledon practic fără antrenor, își poate propune și Gigi Becali accesul în grupele Champions League cu FCSB, mi-a spus prietenul din redacție. Nu luați ad litteram butada, încercați să îi descoperiți sensul. Mai mult decât alte ediții, acest Wimbledon 2019 este un război sângeros căruia i-au căzut victime aproape toate marile favorite. Încă o dată, meritul imens al Simonei este că și-a văzut de treabă și nu a căzut în cascada surprizelor.

Cine ar fi crezut că Ashleigh Barty va fi victima lui Alison Riske? Cine își închipuia că Pliskova va fi dominată și învinsă de Muchova? Dar că pe Angie Kerber o va scoate de pe traiectorie Lauren Davis? Nu este o observație în premieră, dar merită spusă și repetată. Dintre toate jucătoarele de top 10, Simona este cea mai constantă în ultimii 4-5 ani. Sigur, are și ea căderile ei, dar mult mai rar. Mult mai puțin zgomotoase.

Dacă ar fi să ne luăm după declarațiile Simonei din ultima vreme, semifinala de la Wimbledon este un cadou. Un bonus pentru un sezon în care zice că și-a propus să experimenteze, să ia lucrurile calm, fără presiune. Sună tentant, dar cum naiba să o bați pe Zhang dacă nu pui presiune pe tine?

Ar fi nerealist să gândim că experimentul poate merge până la capăt? Chiar dacă la acel capăt va aștepta Serena, victorioasă cu Alison Riske?