Cristian Geambaşu

Jurnalist box-to-box, de 25 de ani mereu în echipa ideală a presei de sport. Respectat, temut și foarte apreciat. Întotdeauna la obiect, tăios, fără ocolișuri

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cristian Geambaşu
Garantată 100%

O persoană în vârstă, foarte dragă mie, mi-a mărturisit de curând că are o problemă cu emisiunile înregistrate. Asta după ce îi făcusem apologia programelor culturale de la TVR, în special „Garantat 100%” a lui Cătălin Ștefănescu și „Nocturne”, a […]

...

Filarmonica lui Vergil

Atunci când kosovaro-belgianul Florian Loshaj îl învingea pe Vlad cu un șut care unui portar decent nu trebuia să îi pună probleme, nu s-a făcut neapărat dreptate pe stadionul din Trivale. Era 2-1 pentru Poli Iași, deși FCSB fusese constant […]

...

Uhrâtă poveste

Dușan Uhrin jr., pronunțat așa cum se scrie, a ajuns la București pe o căldură infernală. Meteorologic vorbind, întrebarea este: va pleca pe răcoare sau tot pe vipie? Deocamdată știm că tehnicianul ceh a semnat cu Dinamo un angajament pe […]

...

Din nou Bianca

Eugenie Bouchard a încercat și ea o glumă după finala de la Toronto câștigată de Bianca Andreescu în fața Serenei Williams. Nu i-a ieșit nici asta frumoasei jucătoare, care a rămas mai mult frumoasă decât jucătoare. „Așadar și eu aș […]

...

Povestea de care lumea nu mai are nevoie

Se retrăsese de aproape 10 ani. Literar ar fi să spunem că era dezamăgit sau chiar scârbit de ce se întâmpla în jurul lui. Poate că a fost și asta, dar adevăratul motiv erau boala și bătrânețea care vin întotdeauna […]

...

Valverde de Paris

Absenţa autorităţii profesionale a antrenorului a acţionat ca o otravă asupra Barcelonei. Restul este literatură mică şi religie pe genunchi

Permalink to Valverde de Paris
miercuri, 8 mai 2019, 8:24

Aşa se întâmplă mereu. După un meci excepţional, cum a fost acest Liverpool-Barcelona 4-0, glumele pe seama învinşilor sunt inevitabil de calitate inferioară. Două dintre acestea merită totuşi o atenţie aparte, pentru că vin mai degrabă din zona spiritului decât a umorului de şantier.

Cel care merge singur

O dată ar fi acel montaj foto, Messi cu spatele la aparat, dar cu faţa la un perete roşu pe care scrie cu litere mari „You walk alone”. „Mergi singur”, parafrază a celebrului slogan „You’ll never walk alone”. În traducere mot a mot, nu mergi niciodată singur. Sensul este însă altul. Nu eşti niciodată singur, nu eşti părăsit niciodată de ai tăi. De la primul coechipier până la ultimul suporter. Pe Anfield, Messi şi-a părăsit echipa, iar echipa l-a părăsit pe Messi.

Celălalt montaj în imagini şi cuvinte face analogia cu Messi de la naţionala Argentinei. Messi de marţi seară de pe Anfield a fost cumva acel Messi care nu a izbutit până acum să dea strălucire naţionalei argentiniene. Aşa cum reuşise odinoară Maradona. „Asta a fost problema, Messi a jucat ca la naţionala Argentinei”. Iar micuţul Leo, caricaturizat pe fundal, este arătat cu degetul. Avem dreptul să îl arătăm cu degetul pe divinul Leo? Asta se vor întreba cei care au decretat deja că el nu este doar mesianic, este Mesia însuşi.

Beatificat, canonizat, excomunicat

Este corect, după ce l-am beatificat şi canonizat în atâtea rânduri, dar mai ales după meciul de săptămâna trecută, de pe Camp Nou, să venim acum să-l excomunicăm, să-l coborâm pe Messi în rândul muritorilor, al muncitorilor? Care, ca orice muritor, ca orice muncitor, mai prinde o zi proastă, una fără chef sau una în care nu îţi iese nimic, în care nu ai putere nici să te scoli din pat, darămite să îi driblezi pe Virgil şi pe Matip! Discuţia despre Messi poate fi mereu interesantă, fiind pândită, în schimb, de tot soiul de locuri comune, de drumuri bătătorite, limbi de lemn şi pădure de clişee.

Ca la naţionala Argentinei

Dincolo de formidabila putere de luptă a lui Henderson, Van Dijk şi compania, admirând inspiraţia şi încăpăţânarea lui Klopp de a merge iar cu Wijnaldum, de a apela la Origi, de a-l ţine în teren pe Shaqiri, dincolo de toate astea şi de potopul de metafore care au însoţit strălucitoarea victorie a lui Liverpool trebuie să înţelegem ce s-a întâmplat şi cu adversarul. Cu Messi, dar nu numai cu el. Căderea de echipă mică a Barcelonei, ridicolul cosmic de la golul 4 nu pot fi puse doar în cârca lui Leo fiindcă atentăm la însăşi teoria potrivit căreia el străluceşte la Barcelona pentru că întreg mecanismul toarce în slujba lui. Lucru care nu este posibil la naţionala Argentinei, unde Messi este înconjurat de 10 jucători pe care nu-i leagă decât meseria de fotbalist profesionist şi cetăţenia argentiniană.

Funcţionarul cadastral

Prestaţia ridicolă a lui Jordi Alba, fricoasă a lui Rakitici ori anonimă a lui Busquets au fost posibile din cauză că Barcelona s-a prezentat la Liverpool fără antrenor. Sigur, tot aşa a fost şi pe Camp Nou, cu observaţia că Leo avea chef de joacă atunci. Rămân la părerea că Ernesto Valverde este un tip şters, cu aspect de funcţionar cadastral, a cărui calitate fundamentală este aceea de a nu-i deranja pe „băieţi”, dar în special pe Leo. Am spus şi am scris asta şi acum o săptămână, timp în care contul mi s-a umplut de ironii. Cea mai simpatică teorie a fost aceea a organizării defensive a Barcelonei. Ca noutate tehnico-tactică. Ha, ha, ha!

Zero pregătire a meciului, zero motivare, zero la patru pe tabelă. De la Pep Guardiola încoace, Barca nu a mai avut pe bancă un om care să îşi transmită personalitatea echipei. Restul este literatură sau religie pe genunchi. Şi bine că Suarez n-a mai muşcat pe nimeni, că avea motiv!

Comentează