Nu este nebun! 

Stimaţi compatrioţi, din fericire Alexandru Tudor nu a murit, doar s-a retras din arbitraj! Aşa că nu trebuie să ne simţim datori să îi cântăm psalmi

Tulburător. Aproape mistic. Cine s-ar fi gândit? Arbitrajul l-a ajutat pe Alexandru Tudor să-L găsească pe Dumnezeu! Nu este impresia noastră, a mai puţin credincioşilor. Aceasta este mărturisirea lui, robul regulamentului. Aprecierea fazelor fotbalului – fault, ofsaid, aut, corner, joc nesportiv, corupţie – toate l-au condus pe omul nostru pe calea cea dreaptă. Curată revelaţie, amin!

El are umori, nu umor
Am citit cu nestinsă atenţie interviul pe care Tudor l-a acordat lui Andrei Crăiţoiu, Remus Răureanu şi Dan Udrea. Aş zice chiar cu o anumită religiozitate, ca să ne păstrăm în registrul impus de arbitrul care tocmai şi-a încheiat activitatea. Lipseşte ceva, dar asta nu din cauza colegilor mei care au reuşit să surprindă personajul în datele lui esenţiale. Alexandru Tudor nu are simţul umorului. Ciudat, pentru că umorul face bine (şi) la credinţă. Ne ajută să trecem mai uşor peste greutăţile vieţii şi să fim mai buni. Un om care ştie să zâmbească şi îi îndeamnă să zâmbească şi pe alţii este un om bun. Blând, înţelegător, inteligent. Profund uman. Tudor nu este nimic din toate astea.

Călătoria fără curbe
Ce este Alexandru Tudor? Cine este? Un om care a decis să trăiască în bula lui de credinţă. Sau ceea ce îşi închipuie el că ar fi credinţă. Este o problemă de opţiune personală, deci nu avem a comenta. Problema apare în momentul în care afli că îi ţine captivi sau îi atrage şi pe alţii în călătoria asta fără curbe, fără ocolişuri, fără îndoieli şi fără întrebări. Că Tudor este un ignorant absolut şi declarat, adică nu citeşte şi nu se uită la televizor, refuză să fie un om informat, considerând că smartphone-ul, tableta, laptop-ul şi televizorul, dar mai ales cookies-urile!!, sunt unelte diavoleşti, toate pot fi scandaloase pentru noi, cei din exterior. Sau motiv de amuzament. Sau un avertisment despre forţa perversă a bigotismului.

Înapoi în Evul Mediu!
Trist este că Tudor îşi obligă şi familia la ignoranţă. La obscurantism de Ev Mediu Timpuriu. Să le ascunzi copiilor televizorul în portbagajul maşinii de 1500 de euro (alt fariseism ieftin ca maşina însăşi!), să îţi determini nevasta să se uite pe furiş la computer, să îţi cazezi asistenţii la mănăstire înainte de meciurile pe care le arbitrezi este dovadă de orice altceva, dar nu de credinţă. În nici un caz de toleranţă creştină. Apropo, cu nişte ani în urmă, când făcea turul televiziunilor şi al redacţiilor de sport ca să fie absolvit de păcatul unui penalty dictat aiurea, presa nu era eretică? Nu mai era instrumentul lui Ucigă-L Toaca? Şi dacă am spune că unora dintre noi parada asta de cinste şi incoruptibilitate, de ascetism şi modestie materială ni se pare o gogoaşă cât Catedrala Mântuirii Neamului? Ce ni se întâmplă, vom fi afurisiţi?

Nu, Tudor nu este nebun. Îi place să joace un rol. O combinaţie periculoasă de Sfânt Gheorghe şi Torquemada cu fluier. Şi nu este cazul să ne adâncim în doctrina religioasă pentru a observa că tot (psih)analizându-l ne-am pierdut şi noi umorul.

Vom mai auzi de Alexandru Tudor. Dar nu de la Patriarhie!